Considerată de autor o comedie neagră bazată pe întâmplări reale din vremea comunismului, pelicula este mult mai mult decât atât. Întâi de toate, e o incursiune în trecut, într-unul nu foarte îndepărtat, dar zbuciumat, la 8 mai 1986, în care putem redescoperi toate neajunsurile vremurilor, dar şi felul cum lumea încerca să fenteze realitatea (am folosit special termenul din fotbal, pentru că totul se învârte în jurul meciului istoric când Steaua a câştigat Liga Campionilor).
Unul dintre cele mai atrăgătoare filme de la Cannes de anul trecut a fost „Le Hâvre”, o poveste atipică şi foarte romantică, spusă de un finlandez care şi-a dus personajele într-un orăşel-port franţuzesc în care s-au întâlnit un boem, nevasta sa urâţică, îngăduitoare şi bolnăvioară şi un copilaş emigrant ilegal.
Poate că înainte de toate ar trebui să ne amintim de poemul americanului Edgar Allan Poe, „Corbul”, publicat în ianuarie 1845 şi considerat a fi nu numai impecabil ca limbaj, ci şi ca muzicalitate, dată de foarte sonorul „Nevermore”, strecurând şi o nuanţă de supranatural, care a fascinat dintotdeauna dacă e amestecată şi cu puţină iubire.
Târguşorul inventat de Silviu Purcărete este unul straniu, care te poartă prin întreaga cinematografie esenţială, începând cu „Sosirea trenului în gară” care este una spectaculoasă şi înspăimântătoare deopotrivă, pudrată cu zăpadă, ca să mai îndulcească pastila grotescului, trecând mai apoi prin visele-coşmaruri ale japonezului Kurosawa, fără să-i scape Bergman ori Tarkovski sau autohtonii Mircea Daneliuc cu al său „Glissando”, Dan Piţa cu „Hotel de lux” sau Lucian Pintilie cu „De ce trag clopotele, Mitică?”.
Nu se ştie de unde şi până unde a ajuns „Invincibilii” pe româneşte din iniţialul „Intangibilii”, dar nu e singurul caraghioslâc din traducere. O să constataţi că Goya a ajuns Michelangelo, un politician francez a devenit Freddie Mercury, iar Mesrine e înlocuit cu Al Capone, ca de altfel şi alte inadvertenţe cauzate de faptul că subtitrarea s-a făcut după varianta englezească, adaptată cunoştinţelor celor de peste Ocean, şi nu direct din dulcea franceză.
Unul dintre cele mai ataşante filme ale ultimei perioade este această nestemată cinematografică, aşa cum i-ar fi spus profesorul D.I. Suchianu despre o poveste de dragoste transpusă pe ecran cu mult umor, dar şi cu seriozitate pe alocuri dramatică şi înduioşătoare. Alfred Jones este un savant din categoria profesorilor - nu neapărat distraţi, ci detaşaţi de lume - care, de voie, de nevoie, se implică într-un proiect ce seamănă mai degrabă a nebunie curată: cum să aduci somoni în plin deşert. Pentru că aşa vrea un şeic plin de bani şi aparent extravagant.
Povestea compatriotului nostru stabilit la Paris de câteva decenii încoace este una care se vrea foarte romantică, dar şi o bună ocazie de a descoperi folclorul african.
Cine ar fi crezut că după 15 ani „Titanicul Reloaded” adică în 3D va avea un asemenea succes? El este însă binemeritat, pentru că James Cameron a revenit la pasiunea sa iniţială, cea a efectelor speciale, şi a transformat istoria într-un relief perfect, care aminteşte şi de incontestabila sa capodoperă „Abisul”.
Întâi a existat un roman a lui Lionel Shriver (pe numele său adevărat Margaret Ann Shriver, o scriitoare născută la 18 mai 1957, care semnează… în travesti), ce s-a vândut ca pâinea caldă. Mai apoi o regizoare şi-a făcut un casting trăsnet şi a ecranizat grozăvia: Tilda Swinton este Eva, mama care nu e prea sigură dacă şi-a dorit acest fiu, John C. Reilly este Franklin, tatăl, ceva mai împăciuitor, iar Ezra Miller este înspăimântătorul Kevin, care te duce cu gândul la personajul la fel de coşmăresc din „Portocala mecanică”, a lui Stanley Kubrick. Read more: La taifas cu Kevin Mare agitaţie mare cu un trailer după care-ţi lăsa gura apă. Cu Julia Roberts, mai afurisită ca niciodată, ceea ce nu-i greu. Dacă o întâlneşti vreodată în viaţă este mama vitregă prin excelenţă, din păcate insuficient de frumoasă, ca să mai întrebe oglinda, unde apare tot ea, normal, în dublu rol, dar ca într-o montare relativ recentă a lui „Hamlet” unde nu mai apărea: „A fi sau a nu fi” replica celebră, nici aici „Oglindă, oglinjoară” nu-i prezentă decât în titlu, iar mărul probabil că n-au vrut să-l mai discrediteze (a ajuns incidentul din Grădina Raiului).
Mult aşteptatul şi comentatul film despre experienţa lui Marilyn în Marea Britanie o dezvăluie pe această cea mai sexy actriţă a tuturor timpurilor nu doar ca răsfăţată şi capricioasă, ci şi foarte preocupată să fie o mare actriţă, şi nu doar un star mondial. Întâlnirea cu Sir Laurence Olivier, legendă a teatrului shakespearian, o va măguli şi o va speria în egală măsură.