De la distanţă pare încă o comedie americană, de un gust îndoielnic, destinată exclusiv fanilor lui Adam Sandler, care-l vor putea vedea, printre altele, datorită unor excelente efecte speciale, nu numai în dublu rol, ci şi în travesti.
Read more: La taifas cu Jack şi Jill
Cu siguranţă că mulţi şi-ar dori, în America şi nu numai, să-l aibă, măcar printre candidaţii la Preşedinţie, pe George Clooney. Până una-alta, se vor mulţumi cu un film unde este regizor şi actor şi în care reuşeşte, impecabil, să redea nişte culise foarte complicate ale campaniilor electorale de peste Ocean (perfect valabile oriunde în lume). Cei care trag cu adevărat sforile sunt, de fapt, cei din echipa senatorului, deşi nici potenţialul ales nu mai este un om de paie, aşa cum se credea, poate, din peliculele similare de până acum.
A 84-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film a fost una retro şi categoric mai europeană decât de obicei.
Read more: La taifas cu Oscar
Mark Wahlberg este vedeta acestui film, ce te ţine cu sufletul la gură atunci când un fost răufăcător, în sfârşit, ajunge pe drumul cel bun şi brusc e nevoit s-o ia de la capăt, ca să-şi salveze un cumnat descreierat, de dragul unei neveste frumoase, interpretate de gracila Kate Beckinsale (pe care o puteţi găsi vampiriţă şi în „Lumea de dincolo: Trezirea la viaţă”, îmbrăcată în nişte costume din piele impecabile şi sofisticate). Ca să scape de cumplitul mafiot, pe care într-o mare inconştienţă încercase să-l înşele mezinul familiei, se va merge în Panama, spre a aduce de acolo saci întregi cu dolari falşi. Şi totul pe un vas al cărui căpitan pare extrem de dubios.
Roman Polanski nu s-a mai oprit de astă dată la un roman, ci la o piesă de teatru, pe care a repetat-o ca pentru scenă şi ne-a oferit un fel de spectacol la noi acasă, respectiv pe ecranele din întreaga lume, cu o distribuţie cu patru oscarizaţi, unul mai bun decât celălalt, deşi trebuie să recunosc că fetele parcă sunt şi mai strălucite.
J. Edgar Hoover a fost ani şi ani în şir şeful FBI. Informaţiile pe care le-a deţinut despre preşedinţii americani şi despre alte figuri importante din Statele Unite ale Americii l-au făcut să fie unul dintre cei mai puternici lideri ai serviciilor secrete. Cu multă ingeniozitate i-a ţinut la distanţă pe comunişti şi a reuşit să facă şi curăţenie printre mafioţii ce deveniseră personaje pitoreşti, inclusiv prin filmele hollywoodiene.
Personajele pe care le-am descoperit cândva la televizor revin pe marile ecrane, având şansa să nu fi îmbătrânit niciun pic, cel puţin fizic. Miss Piggy şi Kermit când se iubesc, când se ceartă, Fozzie Ursul este adorabil, iar cel mai reuşit este nebunul obsedat de tobe: Animal, veşnic cu părul vâlvoi, cu „nervii în batistă”, şi care între timp a ajuns să facă terapie de grup, alături de Jack Black, nou-sosit în toată povestea asta şi utilizat ca vedetă într-un spectacol de… marionete.
O animaţie de sezon, cu nişte animăluţe numai bune de o Grădină Zoologică situată pe vreo banchiză… Poate fi văzut în două variante, cea originală pe englezeşte sau cea românească, unde, din păcate, din nou, nu s-a găsit loc în lungul generic să fie menţionaţi actorii neaoşi, ceea ce e o lipsă de respect şi de eleganţă. Povestea e destul de încurcată, gheţurile se topesc, o parte din colonie rămâne izolată, o altă parte obsedată, cum ar putea să zboare, apare ca întotdeauna în asemenea situaţii şi un escroc.
Guy Ritchie, fostul soţ al Madonnei, l-a distribuit din nou pe Robert Downey Jr în rolul lui Sherlock Holmes, pe care l-a imaginat mai ridicol şi mai cinic decât realizatorii anteriori. Pe Watson i l-a încredinţat lui Jude Law şi au plecat într-o aventură extrem de complicată, ce se petrece într-un ritm ameţitor, dar de o mare frumuseţe vizuală, ce conţine şi câteva scene ce o să vă taie respiraţia. Stephen Fry în costumul lui Adam te lasă fără grai.
Mai spectaculos decât toate celelalte episoade la un loc, „Misiune imposibilă” este sinonimă cu Tom Cruise, pe care, este evident, l-a amuzat să joace în această aventură în care a călătorit de a rupt şi s-a căţărat pe clădiri cu etaje nenumărate ca să scape lumea de un sfârşit aparent inevitabil. Ce-i drept, câteva scene seamănă cu „Războiul lumilor” (al cărui protagonist a fost tot el), dar filmările din Budapesta sunt absolut senzaţionale, iar ideea de a arunca şi Kremlinul în aer - ca să nu se întâmple atacuri teroriste majore doar peste Ocean - e ingenioasă atâta vreme cât rămâne doar la nivel imaginar.
Aşteptat cu mare nerăbdare de câteva luni încoace, de când prin mall-uri a apărut imaginea în mărime supranaturală a patrupedului cel roşcat şi aproape niciodată desculţ... să vină mustăciosul! A intrat în sfârşit pe ecrane în 3D (ca, vorba Lupului din „Scufiţa Roşie”, basmul semnat tot de Charles Perrault: „Ca să-l vedem mai bine!”) Puss are vocea… inconfundabilă a lui Antonio Banderas, cuceritorul, latin-lover-ul care nu se mâţâie deloc şi dovedeşte mult curaj atunci când vrea să-şi împlinească un vis cu care speră să-i facă mai fericiţi pe locuitorii unui sat care l-au adoptat, în frunte cu o mămică surogat. S-ar putea ca Shrek, alături de care a apărut iniţial, să devină gelos pe această figură legendară, care are o slăbiciune pentru luminiţele mişcătoare (şi nu cele înşelătoare de la capătul tunelului), dar cu care în rest nu e de glumit.