Dacă până acum a avut roluri de fată simpatică sau serioasă, Sandra Bullock s-a gândit să schimbe un pic registrul în pelicula „Vrei să te însori cu mine” şi a interpretat o... scorpie. Read more: La taifas cu Sandra Bullock Ştiu. Acest cuvânt nu există în dicţionare. L-a inventat un maestru de ceremonii, care, timp de cinci seri, a antrenat publicul din Parcul Crângaşi. Locuitorii sectorului 6 au venit, la propriu, cu mic cu mare, chiar şi cu sugari, care n-au făcut comentarii golăneşti..., să vadă filme, la Festivalul CinéCinema. Read more: La taifas cu crângăşenii Magul nu şi-a pierdut misterul nici la a şasea întâlnire. Regizorul Davis Yates este foarte inventiv şi a colaborat perfect cu scriitoarea care a dat marea lovitură de sfârşit şi de început de secol, J.K. Rowling. Chiar dacă actorii au crescut, nu te deranjează ca spectator, ba devine chiar mai interesant, în special că nu le-a dat prin cap să-l schimbe pe vreunul dintre ei. Read more: La taifas cu Harry Potter Adesea pe la noi, pe la televizor, vezi tot felul de cupluri ciudate, cu diferenţă mare de vârstă într-o direcţie sau alta. Din păcate, este un motiv pentru care nu mai poţi crede că mai există şi poveşti frumoase. Regizorul Stephen Frears este cel care a fost preşedintele juriului când a luat Cristian Mungiu Palme d’Or-ul. După ce a avut un succes nebun cu „Regina”, a ecranizat-o pe franţuzoaica, foarte citită la vremea sa, Colette. Read more: La taifas cu Chéri Fără îndoială că Johnny Depp are fizicul necesar pentru a-l întrupa pe celebrul, şarmantul şi îndrăzneţul jefuitor de bănci din America anilor ‘30, John Dillinger. În acea perioadă era în vogă la Hollywood un actor român de-al nostru, Edward G. Robinson. Read more: La taifas cu un gangster Mai toată lumea a auzit de Chanel 5, un celebru parfum lansat, cândva, la Cannes, preferatul lui Marilyn Monroe. Cu o reclamă excesivă, el poartă numele unei creatoare de modă celebră. Un personaj în sine, care a reuşit să se strecoare în lumea bună pariziană. Gabrielle s-a născut în 1883 şi a trăit până în 1971. Ea a impus eleganţa într-o simplitate extremă. Taioarele sale negre, cu perle albe sunt inconfundabile. După aproape patru decenii de la dispariţia sa fizică, figura sa incită iar. Read more: La taifas cu Coco Chanel Zăpadă multă. O tăvăleală lungă după ghinda binecunoscută. Personaje deja ştiute şi foarte îndrăgite de publicul a cărui vârstă nu mai contează. Remarce nostime.
Pe măsură ce se apropie 2012, considerat de unii sfârşitul lumii, bazat pe finalul nu ştiu cărui calendar, Hollywoodul o să ne trateze cu tot felul de pelicule înspăimântătoare. Iar clarvăzătorii locali ne vor bombarda cu predicţii de cutremure devastatoare. Uneori însă sunt de-a dreptul ridicole precum cel despre care vă voi vorbi în acest articol. Read more: La taifas cu... Apocalipsa Această nouă modă atât de râvnită de publicul de pretutindeni, din fericire, a ajuns destul de repede şi în România. Filmele se pot vedea, atâta vreme cât sunt făcute pentru asta, în trei dimensiuni. Folosindu-se fireşte şi o pereche de ochelari. Pe care-i returnezi la ieşirea din sală. Asta ca să nu îi treacă prin minte cuiva că ar intra în costul biletului. Ori să le... subtilizeze ca pe linguriţele de la restaurante. Nu se cade! Read more: La taifas cu 3D L-am citat în titlu doar pe Cristian Mungiu, pentru că este autorul tuturor scenariilor şi dialogurilor acestui film omnibus. Adică un film de scheciuri. În România a existat un precedent absolut glorios: „Secvenţele” lui Alexandru Tatos, faţă de care toţi cei din tânăra generaţie spun că au un mare respect, dar şi o mare admiraţie, lucru rar la tinereţe. Read more: La taifas cu Cristian Mungiu „Poliţist, adjectiv” a fost marea reuşită a României la Cannes anul acesta. A luat două premii, cel al juriului secţiunii la care a participat, „Un certain regard”, dar şi pe cel al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI). După „A fost sau n-a fost”, pelicula ce i-a adus „Camera D’Or”, tot la Cannes, muream de curiozitate să văd ce urmează. Scenariul este din cu totul alt aluat, dar are aceleaşi ingrediente. Un umor debordant, adesea absurd, şi totuşi atât de specific nouă, românilor, care-l gustăm şi uneori chiar îl practicăm, doar că ne lipsesc talentul şi perseverenţa de a-l strânge într-un text coerent.