Oricât s-ar minimaliza valabilitatea tratamentelor din China, două lucruri nu pot fi contestate: unu, că aceste terapii chinezeşti dăinuiesc de 5.000-6.000 de ani şi doi, că s-au aplicat pe un popor uriaş, de peste un miliard de oameni.
„Aoleu, parcă-mi plesneşte capul! Am o durere de cap de mă clatin pe picioare!“. Această văicăreală o auzi des, iar uneori cel care îşi zice jalea e înfăşurat pe frunte cu ditamai prosopul înmuiat în apă. Durerea de cap are atâtea cauze, încât ar trebui să scriem un roman stufos. În primul rând, este dată de semnele lansate de nervii aflaţi pe faţa omului, dar poate fi generată şi de foame, şi de o durere de dinţi, şi de o hipertensiune. Dintre durerile cauzate de nervii feţei, cea mai greu de suportat este nevralgia de trigemeni, ce îl fulgeră pe suferind câteva minute cu dureri îngrozitoare în frunte, în obraji, în maxilar, în orbitele ochiului, iar durerea revine când îi e lumea mai dragă şi îl chinuieşte atât de tare, încât se poate ajunge la sinucidere. Dar nu despre aceste numeroase dureri vom scrie în rândurile următoare, ci despre durerea de cap dată chiar de ansamblul creierului şi al cutiei craniene.
Teribilul actor Amza Pellea, atât de devreme ridicat în Ceruri, a murit cu o mare tristeţe în suflet. Insatisfacţia de a nu-şi pune vocea în rolul lui Mihai Viteazul, interpretat magistral de Amza. În filmul cu cele mai mari încasări realizat de Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea a fost falnic şi strălucitor în rolul voievodului român. Intrarea lui Mihai Întregitorul în Alba-Iulia e majestuoasă. Însă, din păcate, vocea legendarului domnitor a fost a altui actor, Emanuel Petruţ. Şi asta fiindcă pe corzile vocale ale lui Amza apăruse un nenorocit de polip, ce îi schimba glasul. În curentul respiraţiei, acea formaţiune flutura, şi vocea lui Amza era ba subţire, ba profundă. Aşa că trebuia să fie dublată cu cea a lui Emanuel Petruţ.
Marele meci al fiecărui om este cu scurgerea timpului. Aşa e construită lumea, ca până la urmă înaintarea vremii să-l învingă pe om. Dar cel mai important este ca bătrâneţea să fie amânată cât mai mult, să fie prelungite frumuseţea şi tinereţea. Lupta cu anii este până la urmă o luptă cu deteriorarea balanţei de hormoni. Atunci când se dă peste cap echilibrul hormonal, omul este învins de bătrâneţe, care îl şubrezeşte şi îl urâţeşte. Prof. dr. g-ral în rezervă Ioan Nedelcu, marele dermatolog şi specialist în lupta cu bătrâneţea, explică acest fenomen. Ştiinţa a demonstrat că hormonul de creştere (denumit „Fântâna miraculoasă a vieţii”) are un rol important în păstrarea tinereţii. Acesta reglează şi ceilalţi hormoni, dar se diminuează o dată cu înaintarea în vârstă. În tinereţe, creierul produce mult hormon de creştere.
Îi vezi pe câte unii strâmbându-se de chin la fiecare proptire a piciorului pe pământ. Parcă zeci de cuţite se înfig în genunchiul lor. Şi acest lucru se întâmplă des, fiindcă genunchiul este o componentă a organismului foarte solicitată. În timpul mersului, când piciorul se află pe pământ, genunchiul suportă forţe de trei ori mai mari decât greutatea corpului. Vă daţi seama ce solicitări şi, firesc, ce uzură se instalează în genunchi.
M-am întrebat întotdeauna cu nedumerire de ce medicina clasică ia atât de puţin în calcul sufletul... Pentru că sufletul sau, în altă variantă, gândirea reprezintă şeful care trimite ordine organismului să funcţioneze bine sau să dea rateuri.
Multe bârfe ţopăie în jurul unui cuvânt ce stârneşte spaime, şi anume virusurile B şi C, ce buşesc în ficatul oamenilor din ce în ce mai mult. Vorbele prin telefonul fără fir încearcă să explice viclenia şi agresivitatea acestor inamici ai ficatului, dar să şi sublinieze despre tratamentul scump, nu glumă. Să încercăm a aduce niţică limpezime în privinţa hepatitelor cronice cauzate de viruşii ăştia botezaţi cu litere ale alfabetului.