Una dintre cele mai înduioşătoare scene ale lumii ăsteia, atât de complicate, este grija iubitoare până la prăsele a părinţilor pentru odraslele lor. Exagerarea protecţiei ca nu cumva sănătatea micuţilor să derapeze cu doi centimetri reprezintă cele mai luminoase faţete ale Universului. Din păcate, uneori, protejarea exagerată a puiului de om de părinţi şi de bunici poate să se mute în zona defavorabilă.
Dau unii în derâdere din mână: „Pneumonia nu e mare scofală, e cea mai obişnuită răceală”. Minimalizarea asta a necunoscătorilor poate crea situaţii rele, fiindcă pneumonia la vârstnici şi la copiii mici dă complicaţii şi poate duce chiar la moarte. De aceea, pneumonia ce loveşte aceste populaţii cu risc crescut impune internarea în spital, în timp ce un adult se poate trata acasă. Medicaţia în sistemul ambulatoriu înseamnă un tratament de circa şapte zile cu antibiotice, cu expectorante şi cu hidratarea bolnavului. Luna ce urmează unei pneumonii trebuie să însemne apelarea la Vitamina C. În zilele de pneumonie, omul matur nu se internează, dar trebuie să stea în pat. După vindecare, urmează trei-patru săptămâni de stare de vlăguire, adică de astenie.
Umblă o vorbă cu greutate cum că noul mileniu va însemna un război total împotriva viruşilor. Va fi un fel de cruciadă dusă de lumea ştiinţei pentru a pune în genunchi unii dintre cei mai parşivi inamici ai omenirii: viruşii. Sunt cu atât mai primejdioşi cu cât aceştia sunt tot mai vicleni.
Care sunt „subansamblurile” corpului omenesc influenţate cel mai tare de vremea de afară? Trecem peste atât de cunoscuta durere de genunchi a bunicilor, care, în funcţie de cerul înnorat sau nu, se vaită de încheieturi, ba ghicesc chiar mai bine timpul probabil cu „aparatura” din articulaţii decât meteorologii profesionişti. Există oameni cu un organism sensibil la seninul sau la ploaia de afară, la presiunea din atmosferă, şi asta mai ales din punct de vedere al junghiurilor reumatice. Read more: Buletinul meteorologic din organism În materie de sănătate, marea sperietură a oamenilor este când le curge sânge. Cum observă ceva sânge în salivă, în scaun, în urină sau în vărsături ori în albul ochilor sau în batista unde şi-au suflat nasul, oamenii dau fuga la medic. Nu există sunet de alarmă mai impresionant pentru oameni decât sângerarea. Poate că sângerarea cea mai banală este pierderea de sânge din nas. Sunt unii care chiar îi fericesc pe cei cărora le curge sânge din nas: „E bine că s-a spart un vas în nas, că de tensiune mare putea să-ţi crape un vas în creier şi damblageai sau mureai!...” Read more: De ce să-ţi apeşi o nară când îţi curge sânge din nas? Mare este mirarea părinţilor când, alertaţi de faptul că odrasla lor nu arată bine, se duc la medic şi acesta constată că juniorul are o culoare precum lumânarea, e tras la faţă, are cearcăne, n-are poftă de mâncare, respiră anevoie, totul din cauza nasului înfundat. Se scarpină în creştetul capului a uimire părinţii, nevenindu-le să creadă că un simplu nas înfundat poate da atâtea belele. Read more: Să nu-ţi iei la purtare un nas înfundat Dacă stai să te gândeşti către ce se îndreaptă văicărelile oamenilor legate de reumatisme, eşti tentat să spui că bolile reumatismale atacă în special genunchii, şoldurile şi coatele. De unde şi ideea că unul dintre proverbele neinspirate ale românilor este acela: „E un nesimţit, îl doare-n cot”. Read more: Umerii, balamale cu bucluc