Tensiunea, adică presiunea creată asupra pereţilor vaselor de curgerea sângelui este unul dintre parametrii de importanţă uriaşă în buna funcţionare a organismului. Aceasta creşte când pe pereţi s-a depus un strat de grăsime şi secţiunea de alergare a sângelui s-a micşorat păgubos. Situaţia de alarmă maximă este atunci când drumul fluidului vieţii prin „ţevile” corpului aproape s-a blocat nu numai prin lipirea grăsimii de vase, ci şi prin apariţia unui cheag care barează circulaţia. Tensiunea mare se numeşte boală hipertensivă şi conduce la accidentul vascular cerebral provocator de moarte şi de paralizii. Acesta constituie cea mai frecventă cauză de deces nu numai la noi, ci în întreaga lume. Dezastrul în reţeaua de vase din creier poate fi generat şi de astuparea unei artere care împiedică hrănirea unei porţiuni de creier, dar se poate întâmpla chiar spargerea unui vas, cu hemoragie, situaţie şi mai gravă.
Depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor este semnul prăpădului lent care macină destinul omului. Este o fatalitate care trebuie întârziată cât mai mult şi trebuie să se încetinească „nămolul” de pe artere.
În burta omului nu e plictiseală. Multe mecanisme acţionează în abdomen, în stomac, dar chiar şi în intestine, care nu sunt doar nişte maţe, nişte ţevi, ci locul unor procese rafinate. Pe bună dreptate, ştiinţa a inventat o zicere, o metaforă - „creierul din abdomen” - fiindcă acolo se petrec lucruri dirijate complicat de sistemul nervos. Iar în colon, în intestinul gros, nu circulă spre eliminare doar materiile fecale, ci acolo coexistă bacterii rele, dar şi bune, o lume complexă în echilibru decisiv, dar lesne de stricat.
Cine crede că răguşeala, tusea şi intrarea mâncării pe drumul greşit către plămân sunt nişte mici nereguli care apar des şi nealarmant se păcăleşte. Acestea sunt stări anormale, care survin în momentul în care ceva nu funcţionează bine.
Nu e cazul ca sforăitul să fie ţinta băşcăliei, deoarece este chiar o treabă serioasă de sănătate şi motiv de scandaluri sau chiar destrămări de căsnicii. El poate să se înfrăţească păgubos cu o altă dandana. Alături de sforăit, unii au şi întreruperi de respiraţie în somn, în aşa hal, încât nevestele se sperie că bărbaţii lor au murit lângă ele în pat, în miez de noapte.
De multe ori se produce un asemenea zgomot din gură noaptea, încât un motor de camion rablagit „bolboroseşte” cu scandal mult mai puţin deranjant decât un sforăitor care îi alungă somnul partenerului de cuplu. Acesta din urmă sfârşeşte prin a se plimba prin curte sau prin bucătărie în loc să-şi ţină capul pe pernă.
Cea mai folosită metaforă despre ficat este aceea că el este uzina vie a organismului. Trebuie adăugat că este şi un organ de subtilitate fascinantă, el curăţă sângele, organizează metabolisme complicate, ba chiar produce colesterol. Pentru că în jur de 70% din colesterolul organismului se fabrică în ficat şi doar 30% vine din exterior. Ficatului trebuie să-i dai proteine de calitate pentru a lucra eficient în descompunerea alimentelor până la „cărămizi” de bază în stare să repare orice ţesut. E foarte important să nu îl chinuim, să nu-l obosim, pentru a-l lăsa să-şi îndeplinească misiunile lui de mare importanţă.
Mulţi cred că splina, localizată în abdomen, face parte automat din aparatul digestiv. Greşit. Ea are un cu totul alt rol, de fapt mai multe roluri, şi nu stă în sarcina ei prelucrarea mâncării, aşa cum se crede. Mai zic oamenii, mai ales copiii, că simt o durere în splină, adică în partea de sus, stânga, a burţii, după ce aleargă mai zdravăn. E corect, fiindcă splina e un fel de rezervor pentru sânge. Medicii spun că trebuie să se evite scoaterea ei sau măcar să fie păstrate 40% din ţesuturi. Iar dacă un accident grav a distrus splina se fac tot felul de artificii pentru ca să rămână o parte din ea.