… Frumos început de 2017 pentru Teatrul Mic, aflat sub noul directorat al eminentului om de teatru Gelu Colgeac. Întâia premieră din noul an, un spectacol de ecou, cu toate atributele să devină o „lovitură” a stagiunii. Un text reprezentativ al expresionismului, „Deșteptarea primăverii” (subintitulat „O tragedie a copiilor”), scris în 1891 de Frank Wedekind (1867-1918), piesă care a șocat societatea acelor vremuri prin apărarea Libertății adolescenților față de rigiditatea părinților, a profesorilor. Text inovator, interzis, dar montat din 1906 (premiera la Berlin) în toată lumea, în mai toate formele, inclusiv un musical rock pe Broadway (2006)!
Read more: Teatrul Mic a trecut pe lângă un spectacol Mare…În orașul lui Nenea Iancu, la Ploiești, am mers mereu cu sufletul plin. La fotbal sau în Templul Thaliei. Acum, sportul-rege e scos din scenă, Petrolul de legendă fiind „îngropat” de ciocoii noi!... Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești înseamnă însă, în continuare, unul dintre cele mai bune din țară. Un colectiv excelent, repertoriu bogat și un nou director, Mihaela Rus, care și-a început mandatul, la 1 ianuarie 2016, cu un imperativ categoric clar și stimulativ: „Performanță!”. La cele trei secții: Dramă, Revistă și Teatru pentru copii.
Read more: A parodiat cu vervă „Avarul“, uitând de „Măsură pentru măsură“!…Râmnicu-Vâlcea, orașul provincial care, spre lauda lui, are două teatre profesioniste („Ariel” și „Anton Pann”), a oferit Cetății, în primul week-end de februarie, un triptic de ecou, gustat de public: piesele a doi dramaturgi români, unul de referință universală, iar între ei una semnată de un american celebru. Toate cu săli pline ochi!
Read more: „Ariel“, triptic de ecou, de la Ionescu la Ionesco!...De când lumea, și nu numai la noi, publicul e înnebunit după comedie. Cel mai dificil gen teatral. De scris, de regizat, de jucat. Cel mai greu este să faci oamenii să râdă sănătos, ca prin râs să se detașeze de racilele vremurilor. Există comedii și comedii. Dar niciuna nu trebuie tratată superficial. Ca o „obligație de serviciu”. Ci cu toată seriozitatea, căutând atât piesa, cât și actorii și regizorul cu afinități pentru textul respectiv. Ceea ce, în ultima vreme, se uită, pe ici, pe colo...
Read more: Atât de căutata şi de dificila Comedie!…Figură reprezentativă în literatura română, chiar dacă a părăsit Viața la doar 41 de ani, romancierul Gib Mihăescu a cam fost uitat. Rămân să redea o epocă și frământările ei, misterele feminine, cărțile lui de mare succes (interzise o vreme!) „Rusoaica”, „Grandiflora”, „Zilele și nopțile unui student întârziat”, „Donna Alba”, scrise într-un interval scurt (1928-1935 - anul dispariției sale). A cochetat și cu teatrul, dar n-a lăsat decât un volum („Pavilionul cu umbre”, titlu care, împreună cu piesa scurtă „Criză la barou” au apărut la Teatrul Național Radiofonic). Adevăratul debut de dramaturg, cel pe scenă, a avut loc la… 123 de ani de la nașterea sa. S-a produs de drept la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău (unde Gib Mihăescu a fost consilier artistic!) și de fapt la Naționalul din București, acum două săptămâni, cu prilejul aplaudatului turneu al teatrului basarabean. Debutul s-a numit „În ochii tăi fermecători” (titlul unui cunoscut tangou al vremurilor trecute, aparținând ilustrului Cristian Vasile) și a însemnat remarcabila dramatizare a unor romane și nuvele realizată de valorosul regizor basarabean Alexandru Vasilachi. El a creat o splendoare de spectacol, tulburător, chiar mistuitor, în care aerul acelor vremuri grele, de după Primul Război Mondial, sunt superb redate prin desenul scenic de maestru, fiorul, forța fiecărei scene, decorul sugestiv, nemuritoare melosuri ale unor compozitori vestiți (Moscopol, Botez) și jocul admirabil al întregii trupe.
Read more: Fermecătorul, dar uitatul romancier Gib Mihăescu, minunat debut pe scenă la... Chişinău!... Acum patru ani, remarcabilul actor și regizor Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut o idee extraordinară: un Pod de Teatru peste Prut, unul cum nu s-a mai văzut, la nivel de Teatre Naționale. Și, așa, în acești ultimi patru ani, Naționalul „Mihai Eminescu” din Chișinău a prezentat, în fiecare iarnă, trei-patru spectacole pe scena Naționalului „I.L. Caragiale” din București. Iar Naționalul condus cu succes de Ion Caramitru a jucat și el pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” de dincolo de Prut unele dintre cele mai bune producții ale primei scene din România. Un schimb minunat pentru generații diferite de spectatori din cele două inimi ale Culturii Române, întărit, de doi ani, și de Gala Teatrelor Naționale din România desfășurată, cu mare succes, pe prima scenă basarabeană.
Read more: Teatrul Naţional Chişinău-Bucureşti, falnic Pod de Teatru peste Prut!…Dramaturgia face parte dintre genurile literare, împreună cu poezia și proza. Din nefericire, la noi, Dramaturgia este Cenușăreasa, în pofida unei nobile tradiții, fiind suficient să amintim despre Caragiale și despre Eugen Ionesco, despre vârfurile unor pleiade de autori dramatici (Sorescu, Mazilu, Băieșu, D.R. Popescu, Solomon, Naghiu, Naum, Horia Lovinescu, Tudor Popescu etc.), ajungând la Matei Vișniec, românul jucat în ultimii ani în peste 25 de țări. Și totuși, la ora actuală, destui susțin că nu avem Dramaturgie contemporană autohtonă. I-am contrat mereu, cu suficiente argumente. Unul dintre ele îl reprezintă Concursurile Naționale de Dramaturgie. Acum doi ani existau nu mai puțin de 8 (opt) asemenea surse de piese de toate genurile: Concursul „Cea mai bună piesă a anului”, organizat de UNITER; Concursul de Comedie românească - festCo, Teatrul de Comedie; Concursul de Comedie, Festivalul Național de Comedie - Teatrul „Fani Tardini” Galați; Concursul Dramaturgie contemporană - Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara; Concursul „Cea mai bună piesă scurtă” - Teatrul „Regina Maria” Oradea; Concursul „Dramaturgie în Doi” - Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu; Cea de Monodramă - Gala Star Bacău; Concursul de dramaturgie „Goana după fluturi” - Râmnicu-Vâlcea. Am spus „au existat”, pentru că, la ora actuală, două dintre Concursuri (cele organizate de teatrele din Galați și din Giurgiu) nu mai există!?! Dacă ne mai amintim că, în urmă cu vreun deceniu, a existat și un Concurs de Dramaturgie al Ministerului Culturii, regresul apare cât se poate de clar.
Read more: Lungul drum al piesei româneşti către scenă