... În 1885, Teatrul Naţional din Bucureşti premia piesa „D’ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiale. Imediat, textul vedea luminile rampei. Ce vremuri!...
… Gata cu crize, accize, devize şi preavize, cu disponibilizări şi devitalizări, cum, necum, se ridică prima cortină în noua stagiune a teatrului românesc. Una fără mare tam-tam, dar cu suficiente puncte de atracţie, fără rabat la idei şi la nivel estetic. Consider că prima rază de speranţă ce vine dinspre teatrele noastre în acest debut de stagiune o reprezintă reîntoarcerea la texte româneşti, mai ales dincolo de Capitală.
… La noi, teatrele pornesc la un nou drum odată cu şcolile. Poate pentru a reaminti unora axioma că teatrul înseamnă o permanentă şi minunată şcoală de viaţă. Anul acesta, după atâtea viituri financiare, declanşate de un guvern potrivnic artei şi sub repetabila povară a subţierilor de efective, stagiunea a avut ca „uvertură”, în briza mării, la Mangalia (între 1 şi 4 septembrie), Gala Tânărului Actor HOP, ajunsă la a 13-a ediţie. Un veritabil festival al actorilor studenţi sau absolvenţi din ultimii trei-patru ani, 36 la număr, din toate centrele de cultură ale României. Ceea ce ridică o întrebare de fond: nu există, oare, o saturaţie de actori, din cauza puzderiei de facultăţi particulare ce scot, contra cost, oameni cu această specializare pe bandă rulantă? Interogaţie motivată şi de impresia generală că „nu vine nimic de soi din urmă!”...
… Cortina e gata să se ridice pentru o nouă stagiune. Sperăm, ca de fiecare dată, să fie una mai bună, în pofida crizei - materiale şi morale - ce s-a abătut (şi) peste teatrul românesc. Sper, ca mulţi alţii, ca noua stagiune din aceste vremuri bolnave să fie măcar mai dreaptă cu toţi creatorii. Altfel spus, e timpul să fie repus în drepturi criteriul valoric, dincolo de prietenii, obligaţii, remuneraţii, poliţe de plătit şi subiectivismele de rigoare…
… Teatrul, în general, s-a născut din text, ideile urcând pe scenă transfigurate de actori. Se întâmplă însă şi returul, teatrul să se întoarcă în texte. Nu mă refer la cărţile de teatru, piesele, ci la volumele despre teatru. Analize, istorii, cronici, opinii, programe de lucru. Tot aşa cum există o filozofie a culturii, alta a vieţii, găsim şi o veritabilă filozofie a teatrului. O remarcabilă ultimă carte argumentează ideea şi nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de cultură.
...În briza Dunării, mai mult sau mai puţin albastre, la Giurgiu, Teatrul Valah a lansat de curând un inedit şi interesant concurs, „Dramaturgie în doi”. O idee aparte prin care teatrul de la Dunăre a magnetizat, rapid, privirile dramaturgilor autohtoni, ba şi ale unor români de peste hotare, chiar dacă piesele nereprezentate în vreun mod se primesc până la 15 octombrie. Un asemenea concurs, deschis textelor inedite, cu numai două personaje, pare, la o primă vedere, o adaptare din mers la condiţiile de criză profundă în care se zbat (şi) teatrele din România. Adevărul este că, paradoxal, astfel de piese se scriu mai greu, dar, cu siguranţă, mai ales astăzi, pot ajunge mai uşor pe scenă, fiind vorba de mai puţine cheltuieli. Iar visul oricărui dramaturg îl reprezintă, indiscutabil, mirajul scenei...
... Disponibilizări, comasări, salvări pe ultimii metri. În plină criză, financiară şi morală, cu Ordonanţa 63 atârnată ca o ghilotină (şi) la capul teatrului românesc, în curtea Thaliei se repetă, totuşi, se vorbeşte despre performanţă, se definitivează un frumos evantai de festivaluri. Ca o sfidare a situaţiei precare în care a fost dusă arta la noi, ca o bătălie de onoare în numele creaţiei.
… Vremuri grele pentru teatrul românesc, sub blestemata Ordonanţă 63, aruncată criminal peste cultura română la începutul lui iulie. Încă nu ştim ce teatre îşi vor reduce (şi cu cât) efectivele, dacă nu cumva, mult mai grav, ce lăcaşe ale Thaliei vor dispare. Şi, totuşi, cu sabia deasupra capului, Măria Sa Actorul, suflet din scripturi alese, îşi respectă crezul de-o viaţă, Arta şi Spectatorul.
… Cultura română, în general, şi teatrul, în special, traversează vremuri cumplite, cum n-au mai fost în istorie. Nu ajungea că fondurile pentru cultură s-au tot micşorat în ultimii ani, că, mai nou, printr-o ordonanţă caraghioasă, o ruşine a istoriei, artiştii se văd asimilaţi cu funcţionarii publici şi trebuie reduşi iarăşi! La salariile de toată jena din cultură, după noile biruri pe creaţii, Palatul Victoria mai cere şi reducerea cu 32% a personalului instituţiilor culturale, teatrele urmând să asigure „cota” cea mare. De parcă 32.000 de oameni de cultură la o populaţie de 22 de milioane de români rămaşi pe-acasă n-ar fi şi aşa prea puţini (dacă facem comparaţii cu ţările civilizate!)…
… Titlul acesta nu are nicio legătură cu piesa lui Jean Giraudoux, „Război cu Troia nu se face!”, deşi în faimoasa parodie întâlnim şi influenţa scriitorului în Cetate. De data aceasta nu este vorba, din păcate, de o parodie istorică, ci de un prezent bolnav din România, unde cultura este trimisă la gunoi de meschinii „mai-marii zilei”, lamentabili în demersul lor aiuristic. Sigur, toată lumea acceptă că ne aflăm în cumplită criză materială, care cere sacrificii, iar românii sunt mereu dispuşi să lupte cu destinul ingrat. Au înţeles prea bine axioma timpului şi oamenii din teatru, creatorii de frumos fără de care lumea ar muri pe dinăuntru. De ani buni, înjumătăţiri de fonduri, reduceri de personal, micşorări de salarii, tăieri masive la deplasări şi aşa mai departe. Şi totuşi, Thalia n-a murit!... S-au montat peste tot în ţară piese, s-au continuat festivalurile, fie şi în regim de criză, sălile au fost pline, parcurile vibrează în aceste zile în abia începuta stagiune estivală. Semn tonic ce confirmă că teatrul românesc a mers mai departe, sfidând deciziile aberante ale aşa-zişilor conducători de trei parale. El n-a acceptat însă o viaţă oarecare, ci una prin care a făcut, realmente, o imagine de preţ României. La Avignon şi la Edinburgh, la Paris şi New York, în Australia şi în Brazilia, la Bucureşti, Craiova şi Sibiu, oriunde. Teatrul şi sportul - ambasadorii noştri adevăraţi, ca un contrapunct la puzderia de neicanimeni politici care ne-au distrus viaţa.
… A căzut cortina peste o nouă stagiune. Este drept, câteva teatre susţin, spre cinstea lor, şi un program estival, la sediu şi prin parcuri. Spre litoralul invadat altădată de atâtea trupe din ţara-ntreagă rar se mai încumetă cineva. Criza financiară a afectat serios şi lumea spectacolului…