…Festivalul Naţional de Teatru (FNT) a intrat în istorie. L-am primit cu sufletul plin, încântat că există, în pofida crizei, dar nu l-am privit fără necesara „raţiune pură”. Acum, după cele 32 de spectacole oferite de 21 de teatre (opt bucureştene, trei din Cluj-Napoca, două din Timişoara, câte unul din Paris, Braşov, Brăila, Iaşi, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Tg. Mureş), se pot spune multe. Au existat lumini, unele fascinante (montările Cătălinei Buzoianu, lui Tompa Gabor, Alexander Hausvater, Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Andrei Şerban, Cristi Juncu; scenografia lui Dragoş Buhagiar, la Sibiu), însă şi umbre, câteva jenante. Într-un fel, un Festival sub semnul cifrei 3…
…A 19-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, începută la Bucureşti, de Halloween, reprezintă mai mult decât o sărbătoare a culturii române. Festivalul din acest an înseamnă, în primul rând, un superb triumf al Teatrului, semn că Arta nu poate fi ucisă de vremuri şi de efemerii lor lideri săraci, ea fiind parte integrantă din clasicul „modus vivendi” al omului.
…Matur artistic şi neliniştit căutător de adevăr, Dan Puric fascinează în tot ce face, zămislind zilnic Frumos cu o inepuizabilă energie. Ca actor (uluitor în ultimul său rol de pe scena Naţionalului, „Sinucigaşul”), ca autor de cărţi (printre cele mai citite în ultima vreme), prin regie şi, negreşit, prin minunata lui „nebunie”, Compania Passe Partout DP. O veritabilă Academie de teatru-total, simbioză elevată de teatru, dans (clasic şi modern), pantomimă, cuvânt, sunet, lumină, suflet şi idee. Frumoasa „nebunie” a lui Dan Puric ne-a vrăjit atât de mult cu acel memorabil „Don Quijote”, care a înconjurat lumea, în ovaţii, încât orice spectacol ce poartă semnătura Artistului matur şi neliniştit ne atrage ca un magnet.
… Aradul îşi trăieşte din plin a XV-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru clasic. Eveniment de ţinută, cu spectacole remarcabile, cu lansări de carte, toate în faţa unui public avid de frumos. Într-un asemenea cadru select am avut şansa să asist la premiera gazdelor (Teatrul Clasic „Ioan Slavici”), „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni, în regia lui Laurian Oniga. Vizionasem piesa şi în urmă cu… un sfert de veac, când, pe scena botoşăneană, acelaşi frenetic regizor şoca printr-un spectacol-eveniment ce lansa un anonim pe atunci, minunatul Dan Puric de astăzi.
…„Teatrul ca un spectacol. Televiziunea ca un spectacol. Stadionul ca un spectacol. Călătoria ca un spectacol. Viaţa ca un spectacol, cu surprinzătoarea vecinătate dintre logic şi absurd sau dintre extraordinar şi banalitate.” Acesta este conţinutul gândului ce l-a motivat pe valorosul critic dramatic Ion Parhon să ne ofere încântătoarea carte „Pe repede înapoi”. Este un fel de volum II (primul, intitulat „Pragul iubirii”, apărut acum patru ani, tot la „Scrisul Românesc”) dintr-o nobilă „arhivă sentimentală” cu „monştri sacri” şi tineri actori în devenire pe scena românească. Ion (Bebe, între prieteni) Parhon se plimbă aproape o jumătate de veac prin curtea Thaliei, însoţind minunatele trupe de actori prin ţară, însă şi prin lume. Marea calitate a autorului este dragostea uriaşă faţă de personaje, prin care scoate clipe rare din uitare, redându-le trăire nobilă. Unul dintre cei mai respectaţi cronicari dramatici români (a văzut peste 2.500 de spectacole!), director de festivaluri şi de jurii, el nu se sfieşte să se declare fan al creatorilor de frumos, o dovadă fiind capitolul din carte intitulat „Privilegiul de a vedea Unchiul Vanea” (spectacolul montat de Andrei Şerban la „Maghiarul” clujean). Cartea aceasta nu-i un simplu Jurnal, nici memorialistică pură, ea înseamnă o istorie a teatrului românesc privită şi scrisă cu un suflet mereu generos şi o raţiune pură.
…Naţionalul bucureştean continuă în forţă stagiunea. A „deschis”, în aplauze, cu un mare dramaturg american (Arthur Miller - „Toţi fiii mei”, în regia lui Ion Caramitru). A mutat, imediat, cu un regizor de peste Ocean, chemat să pună o capodoperă a comediei de caractere, „Tartuffe”, de Molière. Director de scenă, Andrei Belgrader, românul care, emigrând în SUA, în ’78, a cucerit America, predând la marile Universităţi din New York şi din California, unde a scos generaţii de actori valoroşi, dar şi semnând regia la atâtea teatre din State, inclusiv pe celebrul Broadway, cu John Turturro, Marisa Tomei, Elaine Strich şi alţii. Personalitate marcantă, care avea să-şi pună serios amprenta şi pe ultima premieră de la TNB, de la dirijarea actorilor până la linia spectacolului. Read more: Aer de Broadway la Teatrul Naţional …De ani buni, dramaturgia română contemporană se zbate să supravieţuiască. Mă refer la piesele de calitate, nu la maculatura de care nu duce lipsă niciun gen literar. Cunosc dramaturgi valoroşi, care şi-au trimis cărţile la mai toate teatrele din ţară, însă nimeni nu le-a răspuns fie şi cu un telefon de mulţumire pentru atenţia acordată. Tot aşa cum ştiu regizori care declară că nu avem dramaturgie autohtonă (Sic!), căci le e mai simplu să dramatizeze ei (cu avantaj financiar!), plus că nu mai au probleme cu autorii de acasă, cărora le schimbă scriitura după bunul plac…
…Naţionalul bucureştean a deschis stagiunea cu nume mari. Autorul, celebrul dramaturg american Arthur Miller, vestit nu pentru că a fost căsătorit cinci ani cu Marilyn Monroe, cât pentru piesele sale („Moartea unui comis voiajor”, „După cădere”, „Vedere de pe pod”, jucate în România, ca şi „Toţi fiii mei”, revenită acum la Naţional după 61 de ani). Regizorul: ilustrul actor-director Ion Caramitru. Tot pe afiş, doi titani ai teatrului românesc: Sanda Toma şi Victor Rebengiuc.
…Nu-i vorba despre „Toamna patriarhului”, festivalul de literatură oferit de Gabriel Garcia Marquez, romanul care l-a „salvat de la uitare”, cum s-a exprimat franc Maestrul. Toamna, vreau să zic, încep şcolile, facultăţile, se culeg viile, cortina în Templul Thaliei se ridică. În teatrul românesc actual însă, toamna înseamnă mai mult decât deschiderea stagiunii. Toamna reprezintă anotimpul Festivalurilor, multe la număr, mici şi mari, după frumoasa Primăvară, plină şi ea de recitaluri, culminând cu Festivalul Internaţional de la Sibiu. Şi anul acesta, împotriva crizei, altfel spus cu bani mult prea puţini, teatrele româneşti vor să menţină tradiţia, să nu anuleze o ediţie sau chiar festivalul fiecărui lăcaş de cultură, ce s-a bătut pentru o idee, cât de cât originală: teatrul din Balcani, de pe Dunăre, cel clasic, dramaturgie autohtonă, comedie, dramă şi multe altele. Cum vor fi ele valoric şi câte vor fi rezistat şocului financiar, vom constata la finele toamnei. Până atunci, speranţa rămâne cuvântul de ordine… Read more: Toamna, ca un Festival …Pentru mulţi spectatori, supremaţia din ultimii ani a Provinciei în lumea noastră teatrală ţine, oarecum, de miracol. Adevărul este că triumfurile în lanţ în afara Bucureştiului teatral nu reprezintă decât o davadă în plus că, în orice domeniu, oriunde ar fi, Omul sfinţeşte locul, mai ales când este vorba despre creaţie. De altfel, mutarea centrului de interes în spectacologia românească dincolo de Capitală şi de marile oraşe nu reprezintă deloc „premiera absolută” a ultimilor ani. În ultimele şase decenii, spre exemplu, teatrul românesc şi-a mutat permanent capitala în mai multe zone, unde s-au născut veritabile „fenomene”. În 1956, la Craiova, a explodat o „generaţie de excepţie”, cu proaspeţii absolvenţi Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc. Peste numai un an, „fenomenul” din Bănie s-a repetat, miraculos pentru mulţi, în umbra Ceahlăului, la Piatra-Neamţ, unde-şi începeau cariera profesionistă alţi viitori „monştri sacri” ai scenei noastre, şi-i amintesc doar pe Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic, George Motoi, Zoe Muscan, Cosma Braşoveanu. Timp de doi ani (’81-’83), „miracolul” s-a născut, absolut uluitor, la… Petroşani, unde un grup de „frumoşi nebuni ai teatrului” (regizorul Florin Fătulescu, actorii Şerban Ionescu, regretatul Virgil Flonta, Mirela Cioabă) a triumfat la marile festivaluri. Lauri şi la Naţionalul din Târgu-Mureş, în timpul directoratului eminentului actor şi regizor Constantin Codrescu, şi în alte puncte cardinale, unde teatrul a însemnat mereu o religie. Read more: Încântat, aştept Provincia! …Din nou forfotă în spatele cortinei, unde se aude în aceste zile zvon de glasuri optimiste. Actorii şi regizorii s-au întors, mai toţi, din „frumoasele vacanţe” şi atacă noua stagiune cu mari ambiţii. Şi nici nu putea exista parcă un stimulent mai tonic pentru noul start decât triumful „Faust”-ului sibian la Mondialul de teatru, Festivalul de la Edinburgh, acolo unde regizorul Silviu Purcărete şi actriţa Ofelia Popii au fost nu doar premiaţi, ci şi ovaţionaţi. Acum, la orizont, alte festivaluri, cele de anul viitor, pentru că la „Serbările teatrale galante” din toamna aceasta vom aplauda (sau critica!) producţii realizate în stagiunea trecută. Read more: Adio vacanţă, salut performanţă!