… Ultima premieră la „Metropolis”, una estivală. Pentru că, spre lauda lui, teatrul condus de George Ivaşcu are şi o stagiune de vară, la sediu şi prin parcuri. Ultima ofertă, o piesă intitulată „A fi sau ce va fi…”. To be or not to be, nu-i aşa?! Şi totuşi, nu-i Shakespeare. Autorul se numeşte Lyle Victor Albert. Parcă am auzit de el… Când am primit şi simpla foaie albă cu distribuţia, am început să fac săpături în memorie. Clyde, Nippletitus, Mrs. Kowalski, Joey… M-am mai întâlnit cu aceste personaje! Unde, când?... După primul minut din spectacolul de la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Jitea, mi-am amintit imediat „unde, când şi cum”. La „Green Hours”, acum vreo trei ani, când piesa canadianului Lyle Victor Albert (din Alberta!) s-a jucat cu titlul ei original „Tăiat”, în montarea aceluiaşi regizor! O comedie nostimă, care începe interesant, într-un fel de azil al personajelor care n-au existat niciodată pe scenă, pentru că autorii le-au… tăiat din scriiturile lor. O călătorie parodică prin istorie, cu miza axată pe platitudinea pieselor contemporane.
... Există texte care fac impresie la lectură, însă urcate pe scenă riscă să sfârşească în plictis dacă n-ar interveni harul regizorului şi măiestria actorilor. La o asemenea concluzie m-a dus una dintre ultimele premiere de la Teatrul de Comedie, sala Studio, „Doamne… ce măcel!”. Este piesa unei franţuzoaice în vogă, Yasmina Reza, actriţă, regizoare, romancieră şi scenaristă, care a irupt spectaculos pe marile scene ale lumii, de la Royal Shakespeare Company până pe Broadway. Chiar şi piesa în cauză s-a jucat la Paris (în regia autoarei!), Zürich, Londra şi New York. Amănunte aflate după spectacol, din caietul-program, care nu mi-au schimbat însă cu nimic opinia.
Este un text care porneşte excelent, cu violenţa unui elev asupra colegului lui de şcoală pe care l-a bătut, de unde apare un adevărat dezastru în rândul părinţilor celor doi. Cei ai agresorului vin pentru mediere acasă la agresat şi începe drama, ipocrizia, mărinimia, „furtuna” în paharul la început cu apă apoi cu alcool (care o face criţă pe mama agresorului!). Înţelegem rapid că şi cei mari spun (şi comit!) lucruri trăsnite, unele cu efect scenic, că sunt falşi, trufaşi, însă aici textul (sau traducerea?) stagnează în multe locuri comune. Lăudabil efortul autoarei, care încearcă să facă dintr-un lucru obişnuit, de zi cu zi, un „eveniment”, însă demonstraţia este prea lungă, fără vreo legătură cu „lumea noastră… a europenilor unificaţi sau nu”, cum am citit un gând al regizorului despre text. Putem vorbi despre stresul actual şi efectul lui asupra părinţilor, tot mai nervoşi şi fără de timp pentru copiii lor, despre subordonarea educaţiei odorului goanei după bani, numai că asemenea contraste de personalitate a părinţilor se întâlnesc în lumea-ntreagă, nu doar în Europa noastră, unificată or ba.
… Final de stagiune en fanfare la Naţionalul bucureştean. Cu o capodoperă a culturii universale, celebra operă „Carmen” de Georges Bizet, într-o cuceritoare versiune dramatică semnată de un „trio” de renume (Peter Brook, Jean Claude Carriere, Marius Constant). Spectacolul românesc n-ar fi urcat însă în galeria creaţiilor de referinţă fără minunaţii creatori de cultură, de la directorul (de teatru şi de scenă) Ion Caramitru la actorii de operă şi de artă dramatică, decişi să înnobileze cu harul lor scena şi publicul. Poate şi pentru că, vorba lui Shakespeare, „Lumea-ntreagă e o scenă”, fie că-i teatru clasic, fie operă…
… În România, din fericire, se scrie teatru. N-am să spun că se scrie mult, ci şi bine. O dovedesc numeroasele concursuri de dramaturgie, nobilă intenţie. Din păcate, numai intenţie, căci organizatorii acestor concursuri cu sute de texte, de la directorii de teatre la cei care dau banii pentru premii, cred că important este doar să se scrie şi abandonează ideea la jumătatea drumului. Fiind vorba însă de dramaturgie, nu de poezie, proză sau critică literară, textele premiate (cel puţin) trebuie şi jucate!
... Scriitor de mare succes, fie că se dedică dramaturgiei şi cronicii literare, fie prozei sau poeziei, Horia Gârbea a revenit recent pe scenă, în aplauze. Cu un text („Cine l-a ucis pe Marx?”), montat în urmă cu opt ani la Târgovişte, care acum însă, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, s-a transformat seducător într-o comedie muzicală ce va face carieră. Stimulat de Lucian Sabados, nu doar rafinat director de teatru, ci şi de scenă (totodată şi un muzician de elită), Horia Gârbea a scris şi rescris cu patimă şi har textul, l-a completat, acordându-l la regulile musical-ului, dar şi la prezentul bolnav. Iar spectacolul acesta, de public şi de ţinută artistică, demonstrează ce forţă are această rară (la noi!) minunată simbioză dramaturg-regizor.
… La „Metropolis”, seria recitalurilor de excepţie a fost deschisă cu un regal. Actoricesc şi literar. Sărbătorind şapte decenii de viaţă sub „Craiul soare” şi 45 de ani scrişi în filigran de aur ca un inegalabil creator de Frumos, Alexandru Repan a oferit, sâmbăta trecută, un sublim spectacol de gală: „Pagini din Craii de Curtea-Veche”. Bijuterie dramatică, adaptată după Mateiu Ion Caragiale şi regizată de uriaşul Artist Alexandru Repan.
… Epilogul lui „festCo” 2010, culminând cu Gala Laureaţilor, a fost inspirat inclus într-un reuşit spectacol de magie, asigurat de trupa profesionistă a lui Andrei Teaşcă. În fapt, întregul „Festival al Comediei Româneşti” a însemnat o minunată magie, a Teatrului, care o săptămână întreagă i-a furat pe cei îndrăgostiţi de Thalia din mizeria străzii, bălăcăreala politică şi drama economico-socială a prezentului. În „Templul Teatrului” s-a râs sănătos, fie şi în regim de criză, altfel spus cu mai puţini invitaţi, iar unele dintre spectacolele alese fiind văzute doar de juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chişinău.
… Primăvara înseamnă, printre altele, şi anotimpul festivalurilor în teatrul românesc. Timişoara, Bacău, Sărbătoarea Shakespeare, de la Craiova şi Bucureşti, Buzău, Satu-Mare, iar acum, Festivalul Comediei Româneşti - festCo. Toate sfidând nemiloasa criză şi demonstrând că teatrul românesc nu poate fi ucis de nimeni şi nimic.
… Un minunat oltean, nebun după Shakespeare, ctitorul Festivalului Internaţional ce poartă numele uriaşului Will, cine altul decât Emil Boroghină, a avut o idee senzaţională pentru ediţia din acest an, a VII-a, „Constelaţia Hamlet”. Altfel spus, tot evenimentul s-a canalizat pe capodopera dramaturgiei universale, festivalul fiind dedicat total lui Hamlet. La Craiova şi la Bucureşti, teatre din lumea-ntreagă au venit cu versiuni, care de care mai interesante, mai şocante. Trupe din Lituania, Italia, Japonia, Polonia, China, Anglia, Germania, Coreea de Sud, SUA şi, firesc, România au oferit un încântător evantai de montări şi interpretări, clasice sau experimentale.
…Există oameni pentru care creaţia înseamnă unica metodă de supravieţuire. Aceasta ar fi morala ultimei premiere de la Teatrul Evreiesc de Stat, „Păpuşarul”, de francezul Gilles Segal, montată de remarcabilul Alexander Hausvater. Creaţia este raţiunea suficientă a păpuşarului polonez din piesă, Samuel Finkelbaum, un evreu evadat din lagărul de concentrare de la Birkenau. El se refugiază într-un bloc din Berlin, unde refuză să accepte, la cinci ani de la capitularea naziştilor, că al doilea război mondial s-a încheiat: „Să vină Stalin să-mi comunice personal asta”! În chilia lui, o nouă lume şi o altă închisoare, Păpuşarul refuză ororile războiului, printre care şi uciderea în lagăr a celor dragi, în frunte cu soţia Rachela, însărcinată. În mansarda despărţită de lume printr-un grilaj la uşă îşi retrăieşte Viaţa, refuzând Moartea, prin spectacolul de păpuşi pe care-l pregăteşte o întreagă societate recreată, reînviată, pentru că nu-i pot dispărea din minte şi din suflet Rachela, păpuşa uriaşă cu care doarme în pat, părinţii, rabinul, medicul. Povestea Păpuşarului din Lodz, una din milioanele de istorii ale Holocaustului, e un semn al persistenţei Vieţii şi libertăţii prin creaţie, o sfidare nu doar a morţii fizice, ci şi psihice. Iar apariţia, în final, a prietenului Schwartzkopf (excelent interpretat de Rudy Rosenfeld) tonifică dimensiunea morală a omului.
… Vrând să-şi apere nu sărăcia, ci bogăţia morală, nevoile şi neamul, Teatrul românesc se zbate să supravieţuiască. Deocamdată, reuşeşte! O dovadă o reprezintă şi evantaiul de Festivaluri (fie şi în regim de criză!) din toată ţara, culminând cu fascinanta „Galaxie Hamlet”, care abia a început în Festivalul Internaţional Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti. Despre nemuritorul Will se va vorbi după „ultima cortină”. Acum, un popas în Bacău, unde abia s-a încheiat Festivalul Internaţional de Teatru-Gala Star „One Man Show”. Un Festival închinat Măriei Sale Actorul…