... Există texte care fac impresie la lectură, însă urcate pe scenă riscă să sfârşească în plictis dacă n-ar interveni harul regizorului şi măiestria actorilor. La o asemenea concluzie m-a dus una dintre ultimele premiere de la Teatrul de Comedie, sala Studio, „Doamne… ce măcel!”. Este piesa unei franţuzoaice în vogă, Yasmina Reza, actriţă, regizoare, romancieră şi scenaristă, care a irupt spectaculos pe marile scene ale lumii, de la Royal Shakespeare Company până pe Broadway. Chiar şi piesa în cauză s-a jucat la Paris (în regia autoarei!), Zürich, Londra şi New York. Amănunte aflate după spectacol, din caietul-program, care nu mi-au schimbat însă cu nimic opinia.
Este un text care porneşte excelent, cu violenţa unui elev asupra colegului lui de şcoală pe care l-a bătut, de unde apare un adevărat dezastru în rândul părinţilor celor doi. Cei ai agresorului vin pentru mediere acasă la agresat şi începe drama, ipocrizia, mărinimia, „furtuna” în paharul la început cu apă apoi cu alcool (care o face criţă pe mama agresorului!). Înţelegem rapid că şi cei mari spun (şi comit!) lucruri trăsnite, unele cu efect scenic, că sunt falşi, trufaşi, însă aici textul (sau traducerea?) stagnează în multe locuri comune. Lăudabil efortul autoarei, care încearcă să facă dintr-un lucru obişnuit, de zi cu zi, un „eveniment”, însă demonstraţia este prea lungă, fără vreo legătură cu „lumea noastră… a europenilor unificaţi sau nu”, cum am citit un gând al regizorului despre text. Putem vorbi despre stresul actual şi efectul lui asupra părinţilor, tot mai nervoşi şi fără de timp pentru copiii lor, despre subordonarea educaţiei odorului goanei după bani, numai că asemenea contraste de personalitate a părinţilor se întâlnesc în lumea-ntreagă, nu doar în Europa noastră, unificată or ba.
Read more: Şi actorii salvează textul, nu-i aşa?