… Primăvara înseamnă, printre altele, şi anotimpul festivalurilor în teatrul românesc. Timişoara, Bacău, Sărbătoarea Shakespeare, de la Craiova şi Bucureşti, Buzău, Satu-Mare, iar acum, Festivalul Comediei Româneşti - festCo. Toate sfidând nemiloasa criză şi demonstrând că teatrul românesc nu poate fi ucis de nimeni şi nimic.
… Un minunat oltean, nebun după Shakespeare, ctitorul Festivalului Internaţional ce poartă numele uriaşului Will, cine altul decât Emil Boroghină, a avut o idee senzaţională pentru ediţia din acest an, a VII-a, „Constelaţia Hamlet”. Altfel spus, tot evenimentul s-a canalizat pe capodopera dramaturgiei universale, festivalul fiind dedicat total lui Hamlet. La Craiova şi la Bucureşti, teatre din lumea-ntreagă au venit cu versiuni, care de care mai interesante, mai şocante. Trupe din Lituania, Italia, Japonia, Polonia, China, Anglia, Germania, Coreea de Sud, SUA şi, firesc, România au oferit un încântător evantai de montări şi interpretări, clasice sau experimentale.
…Există oameni pentru care creaţia înseamnă unica metodă de supravieţuire. Aceasta ar fi morala ultimei premiere de la Teatrul Evreiesc de Stat, „Păpuşarul”, de francezul Gilles Segal, montată de remarcabilul Alexander Hausvater. Creaţia este raţiunea suficientă a păpuşarului polonez din piesă, Samuel Finkelbaum, un evreu evadat din lagărul de concentrare de la Birkenau. El se refugiază într-un bloc din Berlin, unde refuză să accepte, la cinci ani de la capitularea naziştilor, că al doilea război mondial s-a încheiat: „Să vină Stalin să-mi comunice personal asta”! În chilia lui, o nouă lume şi o altă închisoare, Păpuşarul refuză ororile războiului, printre care şi uciderea în lagăr a celor dragi, în frunte cu soţia Rachela, însărcinată. În mansarda despărţită de lume printr-un grilaj la uşă îşi retrăieşte Viaţa, refuzând Moartea, prin spectacolul de păpuşi pe care-l pregăteşte o întreagă societate recreată, reînviată, pentru că nu-i pot dispărea din minte şi din suflet Rachela, păpuşa uriaşă cu care doarme în pat, părinţii, rabinul, medicul. Povestea Păpuşarului din Lodz, una din milioanele de istorii ale Holocaustului, e un semn al persistenţei Vieţii şi libertăţii prin creaţie, o sfidare nu doar a morţii fizice, ci şi psihice. Iar apariţia, în final, a prietenului Schwartzkopf (excelent interpretat de Rudy Rosenfeld) tonifică dimensiunea morală a omului.
… Vrând să-şi apere nu sărăcia, ci bogăţia morală, nevoile şi neamul, Teatrul românesc se zbate să supravieţuiască. Deocamdată, reuşeşte! O dovadă o reprezintă şi evantaiul de Festivaluri (fie şi în regim de criză!) din toată ţara, culminând cu fascinanta „Galaxie Hamlet”, care abia a început în Festivalul Internaţional Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti. Despre nemuritorul Will se va vorbi după „ultima cortină”. Acum, un popas în Bacău, unde abia s-a încheiat Festivalul Internaţional de Teatru-Gala Star „One Man Show”. Un Festival închinat Măriei Sale Actorul…
… Când îşi dau mâna doi performeri ai comediei, un dramaturg - Cornel Udrea şi un regizor - Cristian Ioan, spectatorii trebuie să se ţină bine, să nu leşine de râs şi să nu cadă pe gânduri. Ca la ultima premieră a Teatrului Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroşani, „Românie dragă, Elveţia mea”. Elveţia înseamnă, fireşte, visul, locul cu oameni fericiţi, la care tinde ingenua Melania (parcă, numai ea!). România este cea pe care o ştim, ţara în care trăim ca într-un „reality show” mamut, unde totul se vinde şi se cumpără, dezumanizându-ne...
…Psihologia cuplului, de la tandreţe la violenţă, de la sacrificiu la trădare, i-a preocupat mereu pe dramaturgii din întreaga lume. În ultima vreme, un tânăr scriitor francez atras de „tema” relaţiilor în tandem, Florian Zeller (născut la 28 iunie ’79, la Paris), se bucură, întâmplător sau nu, de generozitatea scenelor bucureştene ce l-au găzduit de două ori în ultimii ani. Cu piesa „Celălalt”, în mai 2008, la Metropolis, beneficiind de jocul excelent al Monicăi Davidescu şi Cristi Iacob, iar, mai nou, cu premiera de la Teatrul Foarte Mic, „Dacă n-ai mai fi…” (titlul original: „Si tu mourais”). Sigur, scriitura este girată de Premiul Academiei Franceze, din 2006, acordat pentru „teatru tânăr”. Ceea ce nu mă împiedică însă să afirm că este o piesă obişnuită, ce numai prin „teatru tânăr” nu şochează. Este o povestioară tipic franceză, cu trama (sau drama) ei, neliniştile galopante ale unei soţii (Anne, medic) care, după moartea soţului (Pierre, dramaturg!) într-un accident de maşină, descoperă însemnările unei viitoare piese ce-i sădesc gândul negru că a fost înşelată. Posedată de această îndoială ce o macină (nu întâmplător autorul are şi un roman intitulat „Fascinaţia răului”!), soţia porneşte o „anchetă” personală, chestionându-i pe cel mai bun prieten al dramaturgului (Daniel) şi pe tânăra actriţă Lora, potenţiala amantă. Este o investigaţie psihologică la care publicul participă direct, iar autorul are meşteşugul de a menţine mărturisirile şi confruntările în ambiguitate, ceea ce oferă fiecărui spectator dreptul la răspunsul lui, bazat, în echivocul final, pe vocea raţiunii, dar şi pe slăbiciuni sufleteşti.
… N-aş fi crezut că, la 5 (cinci) ani de la premieră, un spectacol poate avea atâta prospeţime, ritm şi farmec, cum am descoperit, zilele trecute, la „Tănase”! În Sala „Rapsodia” s-a declanşat nebunia de cum a început musical-ul „Omul care a văzut moartea”, de Octavian Sava şi Marius Ţeicu, râsul în cascadă şi bună-dispoziţia electrizând asistenţa. De „vină” au fost piesa lui Victor Eftimiu (după care s-a realizat musical-ul), regia lui Constantin Dicu şi senzaţionala poftă de joc a minunaţilor actori, având în capul listei pe Stela Popescu, marea doamnă a scenei româneşti (nu doar revistă, ci şi teatru dramatic, venindu-mi în minte memorabilul rol, de acum un sfert de veac, la Comedie, în „Turnul de fildeş”!), pe Alexandru Arşinel, un veritabil Sir al umorului de substanţă, şi pe irezistibilul Vasile Muraru, actor de mare profunzime. Mă încumet să afirm că această modernă montare a lui Constantin Dicu, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, cu toate ingredientele genului (muzică şi dans de ţinută), cu furtuna de gaguri actuale, rostite fără a se sări calul, foamea de spectacol la înălţime a tuturor celor care au urcat pe scenă a îmbogăţit Istoria - şi aşa de poveste! - a textului lui Victor Eftimiu, unul de referinţă în dramaturgia românească.