Nimeni nu-și mai asumă azi, în nici un fel, responsabilitatea pentru propriile fapte. Totul e o debandadă cu eroi care de care mai pestriți, cu personaje principale la orice pas, care se cred toate și fiecare în parte un mic Dumnezeu gata să facă reguli, să impună propriile păreri și să dea verdicte fără să înțeleagă un concept, o formă de a vedea coerent.
Deseori mă întreabă oamenii de ce pictez și de unde a luat naștere această pasiune? Am tot spus în interviuri că eu pictez de mic copil. Sigur, în perioada aceea, la un nivel de care n-aș fi mândru acum. Și nu mi-am imaginat vreodată că voi putea face ceva cu acest talent. Poate și de aceea nu m-am axat pe această artă și mi-am îndreptat toți pașii către muzică.
Cred că unul dintre cele mai reconfortante sentimente, dincolo de iubire, este iertarea! Nu-i simplu să ierți, dar asta te poate face mai uman, îți poate aduce liniște și-ți deschide lumini pe care le credeai închise.
Urmăresc, de ani buni, tot ce apare nou pe piața muzicală de la noi, indiferent de genuri. Îmi scapă multe lucruri, dar încerc să fiu informat și ancorat în realitatea momentului, încerc să înțeleg încotro se îndreaptă moda și cum arată generația care vine din spate.
Trăim în nesiguranță, cu grija zilei de mâine, cu o instabilitate emoțională și cu sentimentul că oricând se poate întâmpla ceva care să ne zdruncine din temelii universul.
De multe ori mă gândesc la timp. Nu-s absurd să vreau să-l fac să stea și nici nu încerc să-i găsesc scuze adecvate mereu. Nici nu-mi imaginez că s-a comprimat și că acum, față de altădată, e mai scurt. Doar că se duce, rapid și de cele mai multe ori, ia cu el chipuri și doruri, sentimente puternice și imagini pe care n-ai cum să le întorci.
Să scriu despre oamenii admirabili care-mi apar în cale, care mă uimesc și care sunt nume importante ale acestei țări, este o onoare și o bucurie pentru mine. Sunt de părere că e bine să ne exprimăm aprecierea și că trebuie să le spunem oamenilor la care ținem cât de speciali sunt pentru noi!
Cineva spunea recent că emisiunea pe care eu o realizez de aproape patru ani la TVR 2, „Drag de România mea!”, este desuetă și prăfuită. Nu știu ce să zic cu privire la asta. Dacă în țara asta a prețui oamenii care au făcut ceva notabil, care ne-au definit arta, folclorul, tradițiile și au bucurat generații întregi, de ieri până azi, e perimat, atunci eu îmi fac bagajele și mă pregătesc de plecare, pentru că înseamnă că nu ne mai poate spăla nici apa Dunării, nici întreaga mare!
Fiecare zi este o lecție în plus, este un motiv ca să ne dăm seama că suntem atât de mici și că avem atâtea de învățat. Lumea din jurul nostru este asemenea unui mare și frumos abecedar, cu paginile deschise, care abia așteaptă să-l răsfoim și care ne dă câte o palmă când ne așteptăm mai puțin și când considerăm că le știm pe toate. De ce să nu ne recunoaștem slăbiciunile, oare?
A scrie poezie pentru muzică nu este la îndemâna oricui, deși poate părea simplu la prima vedere. A scrie poezie pentru muzică este o activitate care necesită cunoaștere, talent și o muzicalitate aparte.
Oricât de mult am avea pe lumea asta mare, vrem mai mult. Oricât de așezate ar fi toate în viața noastră, ni se pare că nu e suficient și ne avântăm spre alte orizonturi, neștiind să prețuim ce avem. Nu suntem în stare, de multe ori, să sacrificăm orgolii pentru a putea găsi forma ideală a unor iubiri, a unor împliniri.