… În penultimul număr de week-end al prestigiosului ziar francez „Le Figaro”, un material a uimit şi a ridicat interogaţii. Nu de alta, dar când citeşti că, la Avignon, în sala „Fabrica”, un spectacol de teatru a început la ora 15:30 şi s-a terminat la o jumătate de ceas după miezul nopţii (!?!), prima reacţie este că s-a strecurat o greşeală de corectură, ca, apoi, parcurgând textul cronicii, să afli, şocat, că este vorba despre o mare „performanţă a Teatrului Thalia din Hamburg”! Cu două scurte pauze şi cu 700 de spectatori care au găsit forţa, după maratonul de opt ore şi jumătate, să aplaude noul „Faust”, capodopera lui Goethe, în montarea extra-timp a lui Nicolas Stemann. Dincolo de valoarea artistică a spectacolului, subliniată de ziarul francez, în prim-plan s-a aflat „Performanţa” ca record de timp al unui spectacol de teatru din zilele noastre, tot mai agitate şi cu tot mai puţin timp liber. Şi, logic, te întrebi dacă teatrul se face numai pentru elitişti (şi snobi!), în vremuri când televiziunea şi divertismentul facil fură spectatorii din Templul Thaliei?
...Dramaturg de ecou mondial, românul cel mai jucat în străinătate după Eugen Ionescu, Matei Vişniec (născut în 1956, la Rădăuţi; stabilit, din 1987, la Paris), declară despre una dintre numeroasele sale piese: „Mi-a marcat viaţa din mai multe puncte de vedere. Am scris-o cu doi ani înainte de plecarea mea din ţară, prin 1985, şi a fost piesa cu care era cât pe ce să debutez în România. La Paris a fost prima piesă care mi-a fost tradusă în franceză”...
... Sunt spectacole care, la finele lor, îţi spun cum se scrie un text dramatic românesc de comedie, actual, cum se regizează impecabil, fără vulgarităţi şi gaguri ieftine, cum se face scenografia un aliat al succesului şi, nu în ultimul rând, cum se interpretează piesa încântător, electrizând publicul, dar necoborând cota estetică! Un asemenea spectacol de excepţie, binevenit, ni-l oferă, spre lauda sa, Teatrul de Comedie, la aceeaşi altitudine artistică de la premiera din octombrie trecut: „Zăpezile de altădată”, piesa regretatului Dumitru Solomon, punct de sprijin în dramaturgia autohtonă contemporană. Chiar dacă titlul vine din „Balada doamnelor de altădată”, a ilustrului poet francez François Villon, piesa lui Dumitru Solomon tratează eterna temă a cuplului, iar redutabilul regizor Mircea Cornişteanu a înscris meritoriu spectacolul pe o idee clară şi declarată: „Prezentul ne invadează, trecutul se estompează şi nu i se poate substitui”... „Zăpezile de altădată”, iubirea nebună din urmă cu 20 de ani, s-au topit şi nu se vor mai întoarce. Acesta este adevărul crud al piesei, invitând în fond şi la un exerciţiu de maturitate al cuplului după două decenii de hârşâieli şi rutină.
…Ani mulţi, conceptul de „teatru dunărean” a însemnat mai mult o metaforă decât o realitate. „Festivalul Teatrelor Dunărene”, de la Giurgiu, născut, cu pasiune, acum 15 ani, asigura cadrul, însă, în fond, veneau cam aceleaşi teatre de pe cursul Dunării cu un spectacol (uneori oarecare!), şi totul se repeta anul următor. Nu era rău, dar, parcă, se putea ceva mai mult. Ceea ce s-a şi întâmplat acum un an, când directorii teatrelor din Giurgiu şi Ruse au cutezat să realizeze o premieră absolută în istoria teatrală a României şi Bulgariei: un spectacol creat împreună. El s-a născut, cu entuziasm şi sacrificii, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale s-a jucat în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă (la Giurgiu sau Ruse), în română şi bulgară, în două viziuni regizorale! A fost un succes, cu aplauze pentru ineditul coupe româno-bulgar şi la Bucureşti şi Sofia, şi metafora a devenit realitate.
… Timp de opt zile, Capitala Comediei româneşti s-a mutat la Bucureşti, avându-l „primar”, în perioada 16-23 iunie, pe reputatul actor George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie. Fie şi sub galopanta criză financiară, cu masive reduceri de bugete, fără invitarea unor teatre de renume din ţară sau din străinătate, ca în vremuri bune, fără lectura piesei câştigătoare a Concursului de dramaturgie, a XI-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti (festCo) a avut farmec, oferind 15 spectacole în cele trei săli ale Teatrului de Comedie (Mare, Studio, Sala Nouă), patru la Teatrul Naţional, unul la „Metropolis”, altul la „Arca”, plus patru seri de „Statui vivante” susţinute cu har de Teatrul Masca în aer liber.
… Cândva, înainte de ’90, când ajungeai la Belgrad, credeai că ai poposit în Occident. Lucrurile s-au schimbat între timp, şi jocul libertăţii altfel se petrece pe scoarţa mapamondului bătrân. După dezmembrarea Iugoslaviei, sârbii, „plavii”, cei liberi atât de invidiaţi de noi înainte, au devenit şi ei emigranţi, înţelegând că, oriunde ai visa Paradisul, există zbucium, sărăcie, singurătate, frustrare, libertatea imaginată rămânând mai mult o metaforă. Oriunde te simţi departe de casă, mai ales de Sărbători…
… Dramaturg de ecou european, amintind de Cehov, prin atmosferă, conflict dramatic şi psihologia personajelor, rusul Alexandr Galin (născut în 1947, lângă Sankt Petersburg) s-a jucat cu uriaş succes de public şi pe scenele româneşti. Amintesc de „Audiţia” la Teatrul de Comedie, „Sorry” la Bulandra, „Stele în lumina dimineţii” la Odeon, „Retro” (sub titlul „Un pensionar fatal”) la Nottara. Ultima scriere a lui Alexandr Galin care a văzut luminile rampei la noi este „Sirena şi Viktoria” la Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău, spectacol care, cu cât s-a jucat mai mult, cu atât a devenit mai bun, ca vinul ce se învecheşte. O comedie impecabil scrisă şi superb jucată, o poveste cu arome amărui, miza fiind încercarea a două femei de a ieşi din singurătate, dragostea fiind medicamentul magic.