…Mitul cuceritorului irezistibil Don Juan a traversat secole bune, de la piesa „Seducătorul din Sevilla” scrisă de Tirso de Molina, în 1630, la textul-etalon al lui Molière, din 1665, sau opera „Don Giovanni”, zămislită de geniul lui Mozart. O statistică americană susţinea că se cunosc în lume 4.303 opere literare avându-l ca subiect pe Don Juan! Goldoni, Byron, Puşkin, Rilke, Brecht, Max Frisch şi alte nume sonore n-au rezistat tentaţiei de a scrie despre discutatul Conchistador al iubirii. Tema nu putea scăpa nici scriitorilor români, numai în teatru reţinând textul lui Radu Stanca („Dona Juana”), al lui Teodor Mazilu („Don Juan moare ca toţi ceilalţi”) şi cel semnat Tudor Popescu („Ultima dragoste a lui Don Juan”).
… Patru zile (4-7 aprilie) a fost sărbătoare în lumea studenţilor de la UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică) I.L. Caragiale. A fost un Festival deosebit, de la titulatură („Uşi deschise”) la conţinut. Timp de patru zile, spectatorii iubitori de frumos, curioşii de culisele teatrului au pătruns în magica lume a creatorilor de frumos, unii cu gândul de a ajunge curând cursanţi la UNATC. Au urmărit - devenind studenţi o zi - ateliere şi cursuri de actorie, regie, de mânuirea marionetelor, workshop-uri, scenografie, scene de dans, scrimă, discuţii despre jurnalism teatral, teatrologie, filmologie. Toate purtând girul unor nume grele ale scenei (şi ecranului) româneşti, de la rectorul Adrian Titieni, Gelu Colceag, Alexa Visarion, Mihai Gruia Sandu, Tania Filip, Doru Ana, Radu Gabriel, Cristian Pepino la Ion Toboşaru, Ludmila Patlanjoglu, Manuela Cernat, Laurenţiu Damian şi alte stele devenite şlefuitoare de talente.
... Săptămâna trecută, lumea-ntreagă a celebrat Ziua Mondială a Teatrului, născută, pe 27 martie, cu 52 de ani în urmă. Minunat prilej de a ridica făclii de pasiune şi har pentru arta scenică, sortită de secole să lumineze sufletele şi minţile, să îmbogăţească spiritual oamenii. Şi, totodată, să le spună, încă şi încă o dată, mai-marilor trecători ai vremurilor, că, fără cultură, lumea va fi mai săracă, mai rea. Am trăit acest nobil 27 martie în Teatrul din Ruse, la o premieră de-a mea, tulburat de cum au tratat Evenimentul vecinii de peste Dunăre. Nu doar în incinta Teatrului „Sava Ognianov” oamenii îşi spuneau, cu fervoare şi lumină-n ochii, „La Mulţi Ani!”, „Sărbătoare fericită!”, ci şi în librăriile, barurile, magazinele din jur. Afară viscolea, însă actorii şi prietenii Teatrului din Ruse radiau căldură sufletească, mesajele şi coşurile cu flori venite de la mulţi conducători, personalităţi din ţară şi din oraş închinau imn de respect pentru Ziua Mondială a Teatrului! La noi, două-trei excepţii...
… Gata-gata să plec de la ultima conferinţă de presă a Naţionalului bucureştean fericit, mândru că vom avea un veritabil Templu al Thaliei. Un Teatru Naţional cum altul nu-i, care, dacă ar fi inclus şi o sală de operă, ar fi putut rivaliza cu vestitul „Lincoln Center” din New York. Prezentarea noii clădiri a Naţionalului, prin imagini încântătoare, a născut un sentiment tonic de bucurie, în vremuri aflate sub cruntă criză financiară. Prima scenă a ţării - la ora actuală un şantier unic în lume pe 60.000 de metri pătraţi - va avea şase săli ultramoderne, cinci dintre ele cu mecanisme de transformare (stil clasic, italian, elisabetan), dar şi şase săli de repetiţii, altă premieră absolută. În iunie, Sala Mare va deveni şantier, însă se încearcă adaptarea unor spectacole pentru celelalte săli, inclusiv în cele două nou-inaugurate (Mică şi Media). Tot acest complex uluitor ca arhitectură şi funcţionalitate va beneficia şi de o superbă terasă, pe acoperiş, unde va fi şi un spaţiu pentru teatru în aer liber, dar şi de multă verdeaţă, afară, ca la Londra.
... Prin anii ’70, un redutabil critic de film, Ecaterina Oproiu, a dat lovitura în lumea teatrului românesc cu trei piese: „Interviu” (titlul iniţial, „Handicap”, n-a fost acceptat de cenzură!), „Nu sunt Turnul Eiffel” şi „Cerul înstelat deasupra noastră”. Prima s-a jucat prin toată ţara, în distribuţii de excelenţă, cu regizori de top. Îmi amintesc numai „Interviul” de la Bulandra, din ’75, cu regretata Gina Patrichi (Reportera) şi Tamara Buciuceanu (Avocata), în direcţia de scenă a excelentei Cătălina Buzoianu. Nu uit însă nici rolul Melaniei Ursu (Reportera), la Naţionalul din Târgu Mureş, sau pe cel reuşit în „Primăriţa”, pe scena băcăuană, de tânăra, pe atunci, Diana Lupescu. Tocmai când să întreb de ce nu se mai joacă această piesă şi puneam la cale montarea unui text al Ecaterinei Oproiu, primesc invitaţia să văd un „Interviu” la... Facultatea de Teatru a Universităţii „Spiru Haret”. Se încumetase la un asemenea demers necesar freneticul om de teatru, minunatul actor Vlad Rădescu (nemuritorul Ciprian Porumbescu!), fost director de teatre, astăzi nobil şlefuitor de talente, în ipostaza de conferenţiar universitar doctorand la conducerea catedrei de viitori actori, împreună cu veşnic tânăra doamnă profesoară Adriana Piteşteanu.
… Scrisă în 1929, mai întâi ca roman, piesa „Părinţii teribili” a avut o spectaculoasă istorie. Dacă premiera mondială s-a dat în 1938, la Theatre Antoine din Paris, numele piesei şi cel al autorului aveau să irupă, în 1948, o dată cu filmul cu acelaşi nume, ecranizarea avându-l protagonist pe Jean Marais, „muza” de vreun sfert de veac a autorului. De atunci, piesa aceasta a traversat în aplauze deceniile şi lumea, cu vreo 40 de ani în urmă jucându-se cu mare succes şi la Naţionalul bucureştean. Autorul, francezul Jean Cocteau (1889-1963), un fascinant personaj al culturii franceze, prin scrierile sale de ecou mondial („Vocea umană”, ce se joacă în prezent la Metropolis; „Oedip rege”, „Antigona”, „Copiii teribili”, „Maşina infernală” şi altele), dar şi prin evantaiul de prieteni celebrii de la Picasso, Modigliani, Marcel Proust, Andre Gide, Apollinaire la Marlene Dietrich, Edith Piaf, Yul Brynner, Coco Chanel.
… Scriitor de talie universală, chinuit şi interzis de proletcultismul lui Stalin, rusul Mihail Bulgakov este un nume binecunoscut la noi. Mai ales prin piesele „Fuga”, „Cabala bigoţilor”, „Casa Zoikăi”, „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, dar şi prin dramatizările romanelor „Maestrul şi Margareta”, „Viaţa domnului Molière” sau a povestirii „Inimă de câine”. O dramatizare (autor Bogdan Budeş) este şi ultima premieră de la Teatrul Nottara, „Roman teatral” sau „Însemnările unui răposat”. O cruntă radiografie a unei epoci de tristă amintire în care condiţia creatorului, ca şi a omului, în general, era sugrumată, umilită de regimul totalitar. Interzis să fie publicat sau jucat pe scenele teatrelor sovietice, Mihail Bulgakov a devenit o victimă a sistemului, malaxorul comunist ucigându-l cu zile la doar 49 de ani. Culmea este că una dintre reprezentaţiile sale dramatice („Zilele Turbinilor”, după romanul „Garda Albă”) a fost preferata lui Stalin, care i-a şi dat o singură dată telefon scriitorului prigonit, semn că sistemul era mai puternic chiar decât abominabilul dictator. Aceasta ar fi şi morala spectacolului montat, la „Nottara”, cu mână sigură de experimentatul Vlad Massaci, într-un spaţiu alb ca o uriaşă cutie albă (scenografie - Andu Dumitrescu), traversat de linii negre, obiecte şi aşa-zişi oameni reduşi la simbolurile stalinismului - minciună, şantaj, ipocrizie, dezumanizare, teroare, ticăloşie.