de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu
James Watt s-a născut la 19 ianuarie 1736, în oraşul scoţian Greenock, în familia unui tâmplar. În şcoală l-au interesat numai fizica și matematica, la celelalte obiecte de studiu neavând rezultate prea bune. Și-ar fi dorit să studieze la Universitate, dar familia nu şi-a permis acest „lux”. S-a hotărât să înveţe mecanică fină, din cauza stării fizice firave, a început studii de optică și mecanică la Glasgow, în 1754. După doar un an a plecat la un fabricant de instrumente matematice, Morgan, la Londra, unde a învăţat foarte multe lucruri şi s-a evidenţiat prin precizia şi îndemânarea cu care îndeplinea toate sarcinile. În 1757 a obţinut un loc de mecanic la Universitatea din Glasgow, unde a găsit un cabinet de fizică bine înzestrat, care i-a oferit condiţii pentru continuarea studiului şi efectuarea experienţelor. În 1765 i s-a încredinţat pentru reparare modelul de maşină cu abur al lui Newcomen. Nu numai că l-a reparat, dar l-a îmbunătățit revoluționar pentru mecanica vremii. I-a adăugat o cameră separată de condensare a aburului de care avea nevoie pentru a „mișca”, patentată în 1769, care i-a mărit randamentul, foarte scăzut până atunci, de patru ori.
Read more: James Watt, inventatorul locomotivei cu abur şi a calului-putere