Main menu

header

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Soluţie neaşteptată contra metastazelor

Procesul de înmulțire a celulelor canceroase este influențat de cantitatea de grăsimi din alimentație, a descoperit o echipă de oameni de știință, care a reușit să blocheze propagarea metastazelor în cadrul testelor efectuate pe șoareci de laborator. Studiul realizat la Institutul pentru Cercetări din Barcelona a identificat în premieră o proteină, numită CD36, ce se găsește în membrana celulelor canceroase și este implicată în absorbția grăsimilor, care joacă un rol esențial în dezvoltarea metastazelor în mai multe tipuri de cancer. Oamenii de știință lucrează la dezvoltarea de terapii pentru blocarea proteinei CD36 care i-ar putea trata pe viitor pacienții diagnosticați cu cancer.

Read more: Stiri sanatoase

Scăpaţi natural de migrene

609 10 1de Raluca Grințescu

Migrenele sunt îngrozitoare. Mulţi oameni au dureri de cap cronice pe care le îndură toată viaţa. În afară de medicamente şi de metode alternative, există o altă direcţie ce dă rezultate foarte bune, prin căi naturale: vindecarea prin folosirea propriei energii vitale din corp.

Read more: Scăpaţi natural de migrene

Medic somnolog Doina Didiţă Dumitru avertizează: „Orice tulburare a somnului determină dezechilibre esenţiale în organism“

609 12 1de Mirela Apostol

Somnul este o parte extrem de importantă din viaţa noastră. Problemele legate de acest aspect sunt, din păcate, neglijate şi sunt la fel de păcătoase ca orice alte patologii. Doina Didiţă (medalion) are un cabinet de somnologie în Ialomiţa şi îşi va mai deschide încă unul şi în Capitală. Despre toate problemele somnului şi tratarea acestora, aflaţi din rândurile următoare.

Read more: Medic somnolog Doina Didiţă Dumitru avertizează: „Orice tulburare a somnului determină...

Atenţie! Gonartroza se agravează la schimbarea vremii

609 13 1de Cătălina Tăgârță

Genunchiul este cea mai complexă şi poate cea mai solicitată articulaţie a corpului. Prin urmare, și durerea la acest nivel este una des întâlnită, însă cu o varietate mare de cauze. Așadar, dacă vă confruntați cu această problemă și observați că nu obțineți rezultate prin aplicarea unor remedii simple, e indicat să vă prezentați la medic pentru a primi tratamentul specific bolii cu care sunteți diagnosticat.

Read more: Atenţie! Gonartroza se agravează la schimbarea vremii

Sunteţi obsedaţi să mâncaţi sănătos? Atunci sunteţi ortorexici!

609 14 1de Raluca Grințescu

Nutriţioniştii îşi bat capul să ne înveţe să mâncăm sănătos, să alegem alimente naturale, cât mai puţin procesate, pentru a fi mai feriţi de boli. Însă, atunci când un set de reguli alimentare se transformă în obsesie, nu mai e nimic sănătos, dimpotrivă, avem de-a face cu o tulburare alimentară. Se pare că există persoane care se înfometează dacă nu au pe masă hrană vie. Iar dacă totuşi consumă altfel de alimente, li se face rău. O astfel de tulburare a primit şi un nume ştiinţific, ortorexie nervoasă, şi este privită la fel ca anorexia sau bulimia, deoarece, în cazuri extreme, poate pune viaţa în pericol. Exagerarea nu e bună nici măcar atunci când are intenţii pozitive.

Read more: Sunteţi obsedaţi să mâncaţi sănătos? Atunci sunteţi ortorexici!

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Naşterile prin cezariană pot influenţa evoluţia speciei

Nașterea prin cezariană, o operație folosită în trecut numai în caz de urgență, a devenit atât de des utilizată astăzi, încât, potrivit unui studiu recent, aceasta are impact asupra evoluţiei umane. Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea din Viena, numărul cazurilor în care copiii nu mai pot fi aduşi pe lume în mod natural a crescut, iar în 20% dintre situații copilul nu poate veni pe lume în mod natural. Cercetătorii susțin că în urmă cu un secol un făt mult prea mare sau femeile cu un pelvis îngust nu ar fi supravieţuit unei naşteri, aceasta fiind considerată selecție naturală, însă acum, aceștia îşi transmit genele către urmașii lor, lucru ce conduce la schimbări evoluţionare.

Boala Parkinson îşi poate avea originea în intestine, nu în creier

Flora bacteriană intestinală ar putea juca un rol major în apariția bolii Parkinson, potrivit unui nou studiu efectuat de California Institute of Technology din Statele Unite, ce ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea unor strategii de tratament mai eficiente și lipsite de efecte secundare în lupta cu această boală neurodegenerativă. Cercetarea demonstrează că schimbările în structura populației de bacterii intestinale contribuie în mod activ la deteriorarea funcțiilor motorii - semn distinct al acestei boli - și chiar ar putea fi o cauză a acestora.

Editarea ADN-ului ar putea prelungi viaţa

Cercetătorii de la Salk Institute for Biological Studies din Statele Unite au anunțat recent că au descoperit o nouă cale de a edita ADN-ul, astfel putând fi realizată o „reparare” a genelor „stricate” din creier, dar și din inimă și din ficat, astfel încât să vindece bolile incurabile şi să prelungească speranţa de viaţă. Noua tehnică, numită HITI și supranumită „Sfântul Graal” al geneticii, a fost folosită pentru a reda parţial vederea unor şobolani orbiţi de o boală ce îi afectează şi pe oameni. În aceeași perioadă, oamenii de știință chinezi au testat cu succes o tehnică similară de modificare a ADN-ului, numită CRISPR.

Aproape jumătate dintre cazurile de cancer diagnosticate în SUA sunt legate de fumat

Până la 40% dintre cazurile de cancer diagnosticate în SUA sunt legate de fumat, informează raportul Centrului pentru controlul și prevenirea maladiilor (CDC). Fumatul este responsabil pentru cancerul la plămâni, dar și pentru tumori la gură, gât, esofag, stomac, rinichi, pancreas, ficat, splină, col uterin, colon, rect, precum și pentru apariția leucemiei mieloide cronice. În SUA, fumatul este în scădere netă de decenii în rândul adulților, dar rămâne totuși principala cauză evitabilă a cancerului.

Profesor doctor Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Fumatul este principalul factor de risc, la nivel mondial, pentru BPOC“

608 12 1de Monica Beleneş

BPOC (bronhopneu-mopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care afectează 300 de milioane de oameni din întreaga lume şi cauzează anual moartea a peste 3 milioane. În România, aproximativ 1 milion de persoane suferă de această boală. Iar specialiştii atenţionează că, în următorii patru ani, BPOC va deveni a treia cauză de deces din lume, depăşind diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială. Deoarece jumătate dintre pacienţi nu ştiu că sunt afectaţi de această maladie, prof. dr. Ruxandra Ulmeanu (medalion) ne-a spus cum se poate descoperi şi când e bine să ne testăm plămânii.

Read more: Profesor doctor Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Fumatul este...

Histeroscopia diagnostichează problemele ascunse în uter

608 14 1de Cătălina Tăgârță

În cazul patologiei cavității uterine, histeroscopia reprezintă una dintre cele mai eficiente și mai puțin invazive metode de diagnostic. În plus, un avantaj major al investigației este acela că, odată depistată problema din interiorul uterului, medicul poate interveni în timp real, deci în cadrul aceleiași ședințe. Astfel, pacientul este scutit atât de stresul, cât și de plata unei noi intervenții.

Read more: Histeroscopia diagnostichează problemele ascunse în uter

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Tulburările mintale şi afecţiunile fizice sunt interconectate

Specialiști în psihologie de la Universitatea din Basel (Elveția) și de la Universitatea Ruhr din Bochum (Germania) au identificat, în premieră, modele temporale la copii și tineri care sugerează că tulburările mintale și afecțiunile fizice frecvente se află în strânsă legătură. Astfel, s-a observat că artrita și bolile sistemului digestiv sunt mai des întâlnite după episoade de depresie, în timp ce tulburările anxioase tind să fie succedate de obicei de boli dermatologice și precedate de probleme ale inimii. De asemenea, s-a observat în premieră o legătură între tulburările epileptice și cele de comporta- ment alimentar care le succedau.

Unu din şapte europeni cu virusul HIV nu ştie că este contaminat

Un raport al Centrului european pentru prevenirea și controlul bolilor (ECDC) arată că unu din șapte europeni purtători ai virusului HIV nu știe că este contaminat. Proporția este referitoare la cele 28 de țări ale UE, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia. În cele 31 de țări participante la studiu, raporturile sexuale între bărbați și femei este primul mod de transmitere (42%) și singurul care continuă să crească în amploare. Organi- zația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că este îngrijorată de recordul de contaminări din 2015 pe continentul european.

Obezitatea la adolescenţi poate afecta densitatea osoasă la vârsta adultă

Adolescenții obezi pot suferi efecte ireversibile asupra densității osoase din această cauză, potrivit unui nou studiu prezentat la congresul anual al Societății de Radiologie din America de Nord (RSNA). Cercetarea relevă că adolescenții care au o cantitate mare de grăsime viscerală și o masă musculară scăzută au un risc mare de slăbire a structurii osoase. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, cazurile de obezitate în rândul adolescenților s-au înmulțit de patru ori în ultimii 30 de ani. Se estimează că peste o treime dintre copiii și adolescenții din SUA sunt supraponderali și obezi.

Un medicament contra Alzheimer, faza de testare pe subiecţi umani

Un medicament experimental împotriva maladiei Alzheimer, produs de Biogen Inc, are ca efect reducerea acumulărilor de plăci senile și a riscului de edem cerebral, conform unui studiu derulat timp de 12 luni pe pacienți umani cu Alzheimer incipient sau cu forme mai puțin severe. Însă, vor mai trece câțiva ani până la obținerea rezultatelor finale, conform companiei. Aducanumab acționează prin îndepărtarea plăcilor cerebrale din betaamiloid.

Eduard Catrina, medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino: „Depistarea precoce a diabetului zaharat scade riscul de amputare“

607 12 1de Monica Beleneş

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile şi cea mai comună afecţiune a sistemului endocrin, care afectează o mare parte din populaţia ţării. Iar una dintre complicaţiile acesteia este piciorul diabetic. Aproximativ 15% dintre pacienţii diabetici dezvoltă ulceraţii în timpul vieţii şi, odată apărută, această leziune creşte de opt ori riscul de amputaţie a piciorului. Doctor Eduard Catrina (foto), medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino, ne vorbeşte despre patologia acestei maladii şi despre măsurile ce trebuie luate pentru a nu ajunge la amputare.

Read more: Eduard Catrina, medic primar chirurg şi şef de secţie la Spitalul Clinic Cantacuzino: „Depistarea...

Sunteţi destul de feminină?

607 14 1de Raluca Grințescu

Feminitatea, ca termen generic, cuprinde mai multe aspecte distincte - o femeie desăvârşită este aceea care manifestă toate aceste aspecte în mod deplin. Nemanifestarea lor va determina diverse suferinţe, întâi în plan emoţional, ulterior în plan energetic-funcţional şi, în final, în plan fizic.

Read more: Sunteţi destul de feminină?