E deja vremea în care orașele, mall-urile și toate magazinele sunt pline cu oameni cu mare apetit de cumpărat, cea mai mare parte dintre ei preferând să cumpere cadouri. Minunat, spun eu! Asta pentru că „a dărui“ mi se pare verbul cel mai nobil și mai special din lume. De ce spun asta? Pentru că gestul în sine, de a oferi ceva, cuiva, este o trăsătură de caracter definitorie, pe care nu mulți o au și care trădează sensibilitate, bunătate și, desigur, altruism, cel fără de care s-ar crea cel mai mare haos din lume.
Și mai e un motiv - acela că ne facem și nouă propriile bucurii atunci când dăruim ceva, orice ar fi, investind o bucată mare din sufletul nostru în sufletul celuilalt, din dorința de a aduce bucurii și de a ne arăta că iubirea nu are niciun criteriu de identificare.
A dărui nu se asociază neapărat cu daruri materiale, cu tot felul de nebunii moderne, ci mai degrabă cu împlinirea unor emoții proprii. Darul înseamnă iubire și el nu trebuie să fie condiționat de o sărbătoare anume sau de o constrângere a societății. El trebuie să vină din suflet, fără obligație, ca un gest precis.
Putem dărui zâmbete, sfaturi, dragoste și poate că, zic eu, cel mai important este să ne oferim pe noi. Varianta ideală este, desigur, după cum e firesc, să nu așteptăm ceva la schimb. Eu unul nu fac nimănui daruri pentru că știu că mi se vor întoarce sau din complezență. Le fac pentru că așa mi-e structura și pentru că sunt fericit când știu că alți oameni s-au bucurat datorită mie. Iubesc perioada asta și pentru acest fapt. Îmi place să fiu Moș Crăciun pentru familia mea și pentru cei dragi mie, ca o împlinire a sufletului meu. Îmi place mult mai mult să dăruiesc decât să primesc surprize sau tot felul de cadouri, care de care mai inutile și mai lipsite de sensibilitate.
Crăciunul în sine înseamnă a dărui. Multă lume întreabă cum rezonez eu cu aceste timpuri. Păi e foarte simplu. Crăciunul e brad, e familie și sunt amintiri, trei coordonate pe care nu le pot elimina din viața mea când vine vorba despre Crăciun. Sigur că sunt ani buni de când nu-l mai petrec acasă, dar încerc să compensez prin a dărui timpul meu de după Sărbători, după turneul meu național de colinde din luna decembrie.
Crăciunul este în sine un dar pe care l-am primit nu ca să ne amăgim sau să creionăm fantasme, ci doar ca să învățăm, an de an, însemnătatea acestui gest suprem care se numește „a dărui“ și pe care mulți au uitat să-l prețuiască pe deplin.
A dărui o parte din ce ești înseamnă altruism. A dărui simbolic emoție, dragoste, simplitate și chiar o vorbă bună sau un mesaj la timpul potrivit ne arată de fapt că suntem oameni și nu ne-am transformat în primate. Treaba asta cu altruismul și omenia nu este specifică tuturor și cred eu că ea se învață în timp. Dacă vrem să dăruim ceva, o facem fără dorința de a primi, fără a condiționa și poate, asta este cel mai important, pentru că așa simțim noi.
Astfel, eu n-am exact sfaturi sau variante de cadouri ideale, dar cred că cel mai bun și mai de efect cadou este fix sinceritatea pe care o avem când alegem să facem asta. Dacă nu e asta, dacă nu e privirea și dragul pe care să le avem noi ca satisfacție, atunci mai bine nu dăm nimic, nici măcar acel banal buchet de flori!
Cât despre Crăciun, el nu este despre cadouri sau despre istorii legate de dorințe, ci mai degrabă despre felul în care ne transformăm noi și ajungem să înțelegem sau nu că dacă în fiecare zi am fi puțin mai buni și mai darnici lumea ar fi mai bună, iar oamenii mai fideli!