Main menu

header

568 2 2de Silviu Ghering

Wyatt Berry Stap Earp, legendarul pistolar din Vestul Sălbatic, s-a născut la 19 martie 1848, la Monmouth, în statul Illinois, al treilea dintre cei cinci băieți ai fermierului Nicholas Earp. Denumit de contemporani „cel mai dur și sângeros pistolar al epocii”, Wyatt s-a căsătorit în 1870 și a intrat în poliția orașului Lamar, Missouri, dar, la scurtă vreme, moartea soției sale, răpusă de febră tifoidă, l-a „aruncat” din viața de om așezat într-o hoinăreală continuă prin imensitatea Teritoriului Indian. A fost vânător de bizoni în preriile Kansasului, în 1875 a revenit la meseria de polițist ca ajutor de șerif la Wichita, s-a mutat, tot ca ajutor de șerif, în Dodge City, a părăsit Kansasul pentru o scurtă aventură la zăcămintele aurifere din Munții Black Hills din Dakota. S-a întors în 1878 și a acceptat din nou postul de ajutor de șerif în Dodge, până în 1879, când a devenit însoțitor înarmat al diligențelor, iar în 1880 s-a stabilit, împreună cu frații săi, în proaspăt întemeiatul oraș minier Tombstone din Arizona, devenind coproprietar al barului Oriental Saloon și totodată ajutor de șerif în învecinatul comitat Pima. Prietenia clanului Earp cu republicanii orașului și poziția de oameni ai legii a membrilor săi au încordat relațiile cu grupul democrat reprezentat de vechii crescători de vite ai ținutului, tensiune la care a contribuit și rivalitatea în dragoste pentru o actriță de cabaret, Josephine, curtată deopotrivă de Wyatt Earp și de șeriful prieten și susținător al democraților. Au urmat o serie de răfuieli cu pistolul în mână și unul dintre frații Earp a fost împușcat într-o noapte din decembrie 1881 și a rămas infirm pe viață, iar altul a fost asasinat în martie 1882. După o sângeroasă campanie de răzbunare împotriva facțiunii rivale, clanul Earp a părăsit Tombstone. Wyatt s-a căsătorit cu Josephine, stabilindu-se temporar în Colorado, iar apoi ca proprietar de saloon la San Diego în California. S-a mutat ulterior la Tonopah, Nevada, tot ca proprietar de saloon, iar spre sfârșitul vieții s-a retras la Los Angeles, unde a murit din cauze naturale la aproape 81 de ani, la 13 ianuarie 1929.