Main menu

header

572 2 2de Silviu Ghering

Considerat forța dominantă a matematicii secolului al XVIII-lea, Leonhard Euler s-a născut la 15 aprilie 1707, în Basel, Elveția, dar, la puțin timp după nașterea sa, familia s-a mutat la Riehen, zece kilometri nord-est de Basel, unde Leo și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. În 1720, la numai 13 ani, intră la Universitatea din Basel, unde studiază filoso- fia. În această perioadă primește lecții de matematică de la faimosul matematician Johann Bernoulli, prieten de familie, care îi descoperise talentul remarcabil și îl convinsese pe tatăl său să îi orienteze cariera spre matematică. În 1726 își ia doctoratul cu o teză referitoare la propagarea sunetului. În 1727 i se acordă Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe pentru rezolvarea unei probleme referitoare la dispunerea optimă a catargelor unei nave. În același an se mută în Rusia, la Academia Imperială de Științe din Sankt Petersburg și, după o perioadă scurtă la șefia catedrei de medicină, preia conducerea catedrei de matematică, fiind numit șeful Comisiei de matematică a Academiei. Grație memoriei sale remarcabile învață repede limba rusă și publică primele sale lucrări științifice în „Memoriile Academiei din Petersburg”. După moartea lui Petru cel Mare și a succesoarei acestuia Ecaterina I, a venit la putere Petru al II-lea, care nu agrea oamenii de știință din alte țări și a suprimat fondurile alocate lui Euler și colegilor săi. Părăsește Rusia și acceptă, în 1741, propunerea lui Frederic cel Mare al Prusiei de a veni la Academia din Berlin. Unde a locuit următorii 25 de ani, perioadă foarte prolifică, în care a scris peste 380 de articole și 200 de scrisori pe teme științifice și a publicat două dintre cărțile sale de analiză matematică. O mare nenorocire îl lovește în 1735: își pierde complet vederea la un ochi. În 1766 se întoarce în Rusia, unde orbește complet. Chiar și așa continuă să creeze lucrări de o excepțională valoare științifică. Moare la 18 septembrie 1783, fiind înmormântat în cimitirul luteran din Sankt Petersburg.