de Anda Postolache
- Avea 95 de ani, iar în ultimii 33 de ani a vieţuit la Muntele Athos
Părintele Petroniu Tănase, fostul egumen al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, a plecat la Domnul la 23 februarie, la vârsta de 95 de ani, adăugându-se la ceata celor care au fost în slujba lui Hristos toată viaţa lor. A fost un părinte care a lăsat în urmă ucenici, asemeni părinţilor Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan şi Teofil Părăian.
Un bătrân atât de simplu...
Cei care l-au cunoscut personal pe părintele Petroniu nu-i pot uita aerul de duhovnicie, de sfătuitor şi de mare iubitor de slujbe bisericeşti. „Mi-l aduc aminte cum mergea încet-încet spre biserică sau spre trapeză atunci când clopotul suna de slujbă sau de masă, cu trupul gârbovit de ani, dar şi de nevoinţele pravilei de la chilie. Era impresionant să vezi cum un bătrân de peste 90 de ani este etalonul disciplinei, al rânduielii monahale respectate până în cel mai mic amănunt. Nu-l pot uita când la sfârşitul fiecărei mese, stătea aproape de uşă lângă monahii care pregătiseră bucatele şi făcea metanie celor prezenţi în trapeză, iar toţi treceau pe sub mâna cu degetele împreunate a binecuvântare a bătrânului”, a declarat autorul Augustin Păunoiu pentru Ziarul Lumina, imediat după plecarea dintre noi a părintelui.
„Nu ştiu cum va fi arătat în floarea vârstei sale, dar când l-am văzut eu era, vorba poetului, «un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port». Mereu se afla în preajma sa un ucenic sau doi, gata să-l sprijine, să-i asculte sau să-i intuiască «porunca»”, mărturisea şi scriitorul Costion Nicolescu.
Dat afară din mănăstire de comunişti
S-a născut în 1916, în satul Farcaşa, judeţul Neamţ, şi a intrat la şcoala de cântăreţi a Mănăstirii Neamţ, unde l-a cunoscut pe Sfântul Ioan Iacob, care era şi el monah. A fost elev al Seminarului Monahal de la Cernica. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, dar şi pe cele ale Facultăţii de Filosofie. În 1942 a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ, iar în 1947 a fost hirotonit preot în Catedrala Patriarhală. Între anii 1947 şi 1950 a vieţuit în obştea de la Mănăstirea Antim, apoi iar la Neamţ, unde a fost şi profesor la seminar. Din 1952 a fost trimis la Mănăstirea Slatina, unde a fost director şi profesor al Şcolii Monahale. În aprilie 1959 a fost scos din viaţa monahală în urma decretului 410. După o vreme, în care a locuit la sora sa în satul Broşteni, Miliţia l-a „sfătuit” să plece din zonă. A venit la Bucureşti şi, în urma unei cereri, a fost numit paznic la Casa de odihnă a Patriarhiei, dar cu ascultarea de secretar la Casa de Pensii din Curtea de Argeş. În 1963, cu aprobarea Patriarhului Justinian, a fost închinoviat la Mănăstirea Curtea de Argeş şi a primit dreptul de a sluji la altar. În urma scăderii auzului şi a unei hepatite cronice, a fost trimis la Mănăstirea Sihăstria.
A slujit la schitul românesc Prodromu
La 2 martie 1978 a fost trimis, la cererea sa, la schitul românesc Prodromu. Avea 62 de ani. Din 1985 a fost ales egumen al schitului, pe care l-a restaurat şi a organizat diverse ateliere de pictură, sculptură, legătorie de cărţi, croitorie, tâmplărie şi mecanică. De asemenea, a publicat o serie de cărţi şi de articole de trăire duhovnicească. În România nu s-a mai întors decât o singură dată, într-un pelerinaj în 1993, când a participat la sfinţirea mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, aflată aproape de locurile sale natale.
Trupul i-a fost depus direct în groapă, fără sicriu
L-a prohodit un sobor de 50 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, iar slujba a fost condusă de Prea Sfinţitul Hrisostom, ierarh rezident la Mănăstirea Marea Lavră din Athos. Trupul părintelui Petroniu a fost depus direct în groapă, fără sicriu, aşa cum este tradiţia la Muntele Athos, iar mormântul se află în micul cimitir din grădina schitului românesc. „Acum 33 de ani, când părintele Petroniu a venit aici, schitul Prodromu era în ruină. În biserica cea mare ploua, la fel şi în arhondaric, în trapeză şi în bibliotecă, iar aproape toate clădirile dimprejurul schitului erau nefolosibile. În aceşti ani, părintele Petroniu şi ucenicii săi au restaurat într-un mod admirabil biserica mare, paraclisele, trapeza, biblioteca, chiliile, atelierele mănăstireşti şi gospodăria, aşa încât, pentru cei care nu au mai fost în ultimii 30 de ani la Prodromu, schitul este de nerecunoscut. Părintele Petroniu a iubit foarte mult acest loc, de aceea o treime din viaţa sa şi-a petrecut-o în acest loc”, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, care a condus delegaţia românească trimisă de Patriarhie la înmormântare.
Şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a cunoscut şi l-a apreciat pe duhovnicul de la Muntele Athos, transmiţând un mesaj în care spunea, printre altele: „Părintele Petroniu rămâne în conştiinţa Bisericii noastre ca un monah statornic, un egumen înţelept şi iscusit mânuitor al condeiului”.
De reţinut! Paradoxal, deşi plin de smerenie, aşa cum îi stă bine unui călugăr, părintele Petroniu a marcat viaţa credincioşilor români ortodocşi prin prezenţa sa plină de înţelepciune biblică, prin scrierile sale şi prin sfaturi.