de Mariana Borloveanu

Orice creştin care merge la biserică ştie că în perioada Sărbătorilor devenim mai curaţi, mai buni şi mai iertători. Ceea ce nu trebuie să uităm însă niciodată este mulţumirea pe care suntem datori să I-o aducem lui Dumnezeu pentru toate binefacerile din viaţa noastră. Şi pentru că de Crăciun suntem mai feriţi de rele şi mai ocrotiţi, veţi avea prilejul să cunoaşteţi oameni în viaţa cărora Naşterea Domnului a făcut adevărate minuni. Vă dăruim câteva mărturii tulburătoare ale celor care au renăscut în preajma acestui mare praznic.

Icoana Naşterii Mântuitorului a readus la viaţă un copil fără puls
Pe Cerasela Clim am cunoscut-o în această toamnă la Sihăstria. De trei ani s-a stabilit în Germania, dar vine în fiecare an în concediu în România. Povestea ei m-a impresionat foarte mult, mai ales că împreună cu ea era un băieţel de vreo 7 ani, Vlăduţ, care mai completa din când în când ceea ce-mi povestea mama sa. În urmă cu doi ani, la puţin timp după ce au plecat din ţară, au fost într-un week-end la munte, pentru a-l învăţa pe cel mic să schieze. Pentru că i-a fost frică la fiecare încercare, părinţii au renunţat, dar au rămas în zonă să admire peisajul. Era o zăpadă ca-n poveşti şi o zi cu multă lumină şi mult soare. Alina, sora mai mare a băiatului cobora pe sanie, cu o viteză care nu i-a mai permis să ia o curbă şi l-a spulberat pur şi simplu pe Vlăduţ, izbindu-l frontal de trunchiul unui copac. Fata s-a rostogolit prin zăpadă, ridicându-se ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar când a ajuns lângă fratele său a început să strige după ajutor. Tatăl său l-a luat repede pe braţe şi a intrat în cea mai apropiată clădire de locul accidentului, Biserica Ramsau. Băiatul nu mai avea puls, iar Salvarea a venit destul de greu, din cauza zonei izolate în care familia se afla. În tot acest timp l-au ţinut întins pe covorul de lângă iconostas, încercând să-l ajute cumva, dar totul era zadarnic. Cerasela, în disperarea sa, a luat icoana cu Naşterea Domnului de pe iconostas şi a pus-o lângă băiat, astfel încât să îl atingă cumva. În clipa atingerii icoanei, Vlăduţ a deschis ochii şi inima a început să-i bată din nou. Din clipa aceea, mama sa nu s-a mai oprit din rugăciune. A ajuns şi Salvarea, ducându-l la cel mai apropiat spital, unde a fost operat imediat. Copilul s-a recuperat nesperat de repede şi nu a rămas cu sechele. Convingerea Ceraselei este că doar icoana Naşterii Domnului l-a readus la viaţă pe Vlăduţ, şi în preajma Crăciunului nu uită niciodată să meargă la Biserica Ramsau, din Bavaria, pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi a aprinde o lumânare.

Maica Domnului a oprit-o pe Daniela dintr-un drum fatidic
Se ştie că Taina Sfântului Maslu îi ajută pe cei bolnavi să scape de diferite boli, fie trupeşti, fie sufleteşti. După o astfel de slujbă, la Biserica Madona Dudu, din Craiova, am cunoscut-o pe doamna Daniela S., pensionară, în vârstă de 74 de ani, care mi-a povestit cu ce sentiment aşteaptă ea în fiecare an Praznicul Naşterii Domnului şi ce a generat aceste trăiri. „Eram tânără profesoară la Liceul «Elena Cuza» din Craiova. Cu o greutate de vreo 54 kg şi un păr lung, foarte bogat, eram asemenea elevelor mele din anii mai mari. Până la 32 de ani (atât aveam atunci), tot timpul ţineam cure de slăbire, eram obsedată de siluetă. Mai erau două zile până la Crăciun, când un grup de elevi din clasa a IX-a m-a rugat să-i însoţesc la Păltiniş, unde doreau să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă. Zis şi făcut. Seara mi-am făcut bagajele, urmând ca dimineaţă să ne întâlnim la tren. La ora 5:00 dimineaţa mă aflam în maşină cu fratele meu, care mă conducea la gară. Când am ajuns în dreptul Bisericii Madona Dudu am leşinat, iar el a întors maşina şi m-a dus direct la Urgenţă. Aveam peritonită, motiv pentru care m-au băgat direct în sala de operaţie. Totul s-a terminat cu bine, copiii au renunţat şi ei la excursie, iar în ziua de Crăciun au venit toţi cu flori la spital. Surpriza abia acum o veţi afla. Duminică, după ce s-a terminat slujba de la biserică, a venit mama la mine, iar când m-a sărutat i-am văzut lacrimile din ochi şi mi-a spus: «Îmi pare rău că eşti la spital, dar îi dau slavă lui Dumnezeu că eşti în viaţă. Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi păţit asta pe munte? Aşa a vrut Maica Domnului, ca în ziua de Crăciun să fii acasă!». Din ziua aceea, cu excepţia cazurilor în care am fost plecată cu familia, în fiecare zi, la slujba de Crăciun i-am mulţumit Maicii Domnului pentru că mi-a salvat viaţa.”

Înviat după trei zile de comă profundă
Eram în pelerinaj în Dobrogea, când l-am cunoscut pe Mihai Vilău. Deşi locuieşte în Ploieşti, acesta mi-a povestit despre lucruri care i-au marcat copilăria şi adolescenţa, pe când locuia în Bucureşti. „Tatăl meu a fost preot în Bucureşti, motiv pentru care multă vreme am locuit în Capitală. Copil fiind, nu mă depărtam prea mult de casă, mai ales că am făcut şcoala generală la 500 de metri de casă, apoi Liceul de muzică, deci n-am plecat din cartier. Înainte de Crăciun mergeam în grup la colindat, până în Piaţa Unirii, şi apoi o luam pe Cheiul Dâmboviţei, din casă-n casă. Era foarte frumos. Până într-o seară, când unuia dintre prietenii noştri i-a venit ideea să coborâm şi să ne dăm pe gheaţă pe Dâmboviţa. Am cântat, ne-am distrat şi la un moment dat s-a auzit o pocnitură, iar noi am început să ne scufundăm în apa îngheţată. Din clipa aceea n-am mai ştiut nimic. Am deschis ochii într-un salon al Spitalului Municipal, nedumerit de cele întâmplate. Mama plângea şi râdea în acelaşi timp: «Crăciunul mi-a înviat băiatul!». Aşa era, m-am trezit la viaţă după trei zile de comă profundă, cu puţin timp înainte de a fi decuplat de la aparate şi declarat mort. Intrasem în şoc la căderea în râu, după care mi s-a întunecat totul. Colegii chemaseră Salvarea, dar din start li s-a spus că nu sunt şanse de viaţă. Când am văzut chibritul şi lumânarea pe noptieră mi-am dat seama ce mare minune făcuse Mântuitorul Hristos. Din clipa aceea, Crăciunul e a doua mea zi de naştere, o zi pe care în fiecare an o serbez la Biserica Sfântul Ilie Gorgani, din apropierea Spitalului de Urgenţă, acolo unde mama s-a rugat tot timpul în care eu am stat la Reanimare”.

Mulţumire prin Acatistului Naşterii Domnului
Pentru toate minunile din viaţa noastră şi pentru tot ceea ce primim în dar de la Dumnezeu se cuvine să-I mulţumim. Putem face asta cu propriile cuvinte, dar şi prin intermediul Acatistului Naşterii Domnului: „…Mulţime de îngeri s-au adunat la Bethleem să vadă Naşterea cea negrăită şi, văzând pe Ziditorul lor culcat în iesle ca un prunc, s-au mirat şi cu frică mare s-au închinat Celui Născut şi Celei ce a născut, cântând: Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Tatăl mai înainte de veci. Slavă Ţie, Cel ce toate le-ai făcut împreună cu Tatăl şi cu Duhul”.

• O minune primită într-un moment de cumpănă e iertarea de la Dumnezeu pentru păcatele noastre.
• Nu toate minunile vin de la Dumnezeu, ele pot fi uneori amăgiri diavoleşti.