de Nicoleta Ghighilicea

- Prăznuit la 17 martie, este tămăduitor de boli şi grabnic ajutător celor care vor să se căsătorească

S-a născut într-un palat din Roma, în secolul al V-lea, dar a ales să trăiască în sărăcie, post şi rugăciune. Timp de mai mulţi ani a fost cerşetor la curtea tatălui său, dar familia l-a recunoscut doar după ce a murit. Prăznuit la 17 martie, el este singurul sfânt numit „omul lui Dumnezeu”. O icoană de-a sa, făcătoare de minuni, se află la Biserica Sfântul Alexie din Bucureşti, singurul lăcaş de cult din Capitală cu acest hram.

A fugit de acasă în ziua nunţii
Nobili şi bogaţi, cu 3.000 de slugi la palatul lor, patricianul Eufimian şi soţia sa, Aglaida, erau oameni foarte credincioşi, însă nu se simţeau împliniţi, pentru că nu aveau niciun copil. În urma rugăciunilor lor fierbinţi, Aglaida a născut un băiat şi l-au botezat Alexie. Când a împlinit 6 ani, acesta a început să înveţe gramatica, retorica, iar mai târziu şi Sfânta Scriptură. Ajungând la vârsta căsătoriei, părinţii l-au sfătuit să se cunune cu o fecioară credincioasă, dar el voia să se călugărească. Totuşi nunta a avut loc, şi chiar în acea zi cei doi tineri au hotărât să trăiască în castitate. Astfel, tânărul i-a dăruit logodnicei inelul de aur, s-a dezbrăcat de hainele ţesute cu aur şi s-a îmbrăcat cu altele sărăcăcioase, iar apoi a fugit de acasă.

Cerşetor la poarta bisericii
Alexie s-a dus în port şi a plecat cu prima corabie în oraşul Laodiceea, din Turcia de astăzi. S-a îndreptat apoi spre Edesa, un mare oraş din Siria, renumit prin viaţa creştină a credincioşilor, şi a trăit la poarta Bisericii Sfânta Maria, printre cerşetori, timp de 17 ani. Era îmbrăcat cu haine rupte, se hrănea cu ce îi dădeau oamenii, postea şi se împărtăşea cu Sfintele Taine. Viaţa aspră l-a schimbat atât de mult, încât slugile de acasă, care au venit şi aici să-l caute, nu l-au recunoscut, şi i-au dat mâncare ca unui cerşetor. După un timp, eclesiarhul bisericii a avut o vedenie cu Maica Domnului, care i-a spus să-l aducă în biserică pe „omul lui Dumnezeu”, săracul care cerşea în pridvor. Aşa au aflat toţi cine era Alexie şi au început să-l cinstească. Însă el a vrut să evite laudele şi a plecat pe ascuns spre Tars, unde nu-l cunoştea nimeni.

Din nou acasă, dar alături de slugi
O furtună pe mare a dus însă corabia spre Roma şi i-a schimbat planurile. Aşa s-a hotărât Sfântul Alexie să meargă acasă şi să rămână acolo tot restul vieţii, ca un necunoscut. Părinţii săi trăiau, iar logodnica îl aştepta şi ea tot acolo. Nu l-a recunoscut nimeni, nici măcar tatăl său atunci când l-a rugat să aibă milă de el şi să-i ofere un adăpost. Eufimian nu a rămas însă indiferent şi a poruncit slugilor să-i facă o colibă în curte, iar acolo să-i aducă ceva de mâncare în fiecare zi. Dar Sfântul Alexie împărţea hrana săracilor, iar pentru el păstra doar puţină pâine pe care o mânca seara. Ţinea post şi se împărtăşea cu Sfintele Taine, iar noaptea se ruga. Aşa a trăit vreme de 17 ani, lângă părinţii şi logodnica sa, fără să fie recunoscut de aceştia. Nu a spus cine este nici când îi auzea plângând din cauza sa. Servitorii îl insultau de multe ori, dar el răbda totul cu blândeţe şi îi ierta de fiecare dată.

Părinţii l-au recunoscut după ce a murit
Când a simţit că nu mai are mult de trăit, Cuviosul Alexie a scris o scrisoare despre viaţa sa, cu unele detalii pe care le cunoşteau doar părinţii săi. Între timp, la Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, Papa Inocenţiu a auzit un glas ceresc care îi spunea să-l caute în casa lui Eufimian pe „omul lui Dumnezeu”, şi acesta se va ruga pentru toată cetatea. Când Papa a ajuns împreună cu împăratul Honorius la coliba lui, Cuviosul Alexie murise deja. Ţinea hârtia strâns în mână şi nu au putut să o ia decât după ce s-au rugat de el. Aşa au aflat părinţii şi logodnica sa cine era săracul din colibă. Jalea care i-a cuprins nu a încetat nici atunci când au văzut că numeroşi bolnavi care se atingeau de trupul său se vindecau pe loc chiar în ziua înmormântării sale, în Biserica Sfântul Apostol Petru. După aceea, moaştele sale au răspândit un mir cu bun miros şi i-au tămăduit pe toţi cei care le atingeau. Sfintele sale oseminte se află acum în Biserica Sfântul Alexie din Roma, care este preferată de tineri pentru cununia religioasă.

• Ziua în care este prăznuit Sfântul este numită în popor „Alexiile“ şi anunţă începerea anotimpului cald

Biserica Sfântul Alexie din Bucureşti, loc de rugăciune şi de vindecare

Situată în centrul Capitalei, pe Calea Şerban Vodă, Biserica Sfântul Alexie are o istorie de peste două secole. Construită pe locul în care a existat o altă bisericuţă din lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este ctitoria jupânului Alexie Arnăutu şi a soţiei sale, Maria. Mai târziu a fost deteriorată de cutremure, dar a fost refăcută cu ajutorul enoriaşilor. Închisă timp de zece ani şi trecută pe lista demolărilor, a fost deschisă în 1998, şi tot atunci au început lucrările de reparaţii. Din primul lăcaş de cult au fost păstrate unele icoane, iar una dintre acestea îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, fiind singura de acest gen din Bucureşti. Unicate sunt şi vitraliile bisericii ce reprezintă figuri de sfinţi şi scene biblice, despre care documentele bisericii menţionează că au un efect de calmare asupra sistemului nervos datorită luminii filtrate prin ele. În fiecare an, la 17 martie, sute de oameni vin aici să îl sărbătorească pe „omul lui Dumnezeu”, Sfântul care binecuvântează căsătoria, vindecă orbirea, bolile hepatice şi ale sistemului nervos. Este şi ziua când credincioşii se pot închina la icoana sa, făcătoare de minuni, care se scoate din altarul bisericii. Veche de 300 de ani, pictura îl înfăţişează pe Sfântul Alexie cu un lemn aprins, şi de aceea se numeşte „Tămăduitoarea bolilor cu tăciunele”.
Credincioşii vin aici în număr mare şi pentru canonul de rugăciune către Sfântul Alexie. Astfel, ei dau un acatist pentru şase săptămâni, iar în acest timp trebuie să vină de câteva ori la biserică în ziua de luni, când părintele paroh Florin Burcea citeşte mai multe rugăciuni. Tot în această zi, credincioşii trebuie să ţină post, să facă milostenie şi să se roage. De asemenea, în perioada în care se face canonul, ei citesc acasă Acatistul Sfântului Alexie în acest mod: prima dată, timp de nouă zile consecutiv, se face o pauză, şi apoi se citeşte încă nouă zile consecutiv, în aşa fel încât să fie două serii într-o lună. După toate acestea, în a şaptea săptămână se dă un acatist de mulţumire la biserică.

• În Bucureşti, părticele din moaştele Sfântului Alexie se găsesc spre închinare la Schitul Darvari