Main menu

header

DRAG DE SĂRACA ROMÂNIA MEA!

809 2 2Draga mea România, ce să-ți mai spun? Uneori îmi pierd vorbele și parcă nici măcar muzica mea nu te mai poate descrie sau mângâia. Ai o mulțime de nevoi, iar ei, cei mulți, jefuiesc zilnic din strălucirea ta. Te răstălmăcesc și profită, atunci când ai avea cea mai mare nevoie de alinare și de înălțare. Uneori mi se pare că și ție îți este rușine cu noi și crede-mă, tare mi-e teamă că atunci când va fi o zi a judecății, de orice fel, noi vom fi pe locurile de la coadă tocmai pentru că n-am știut cum să ne iubim țara și să luptăm pentru ea.

Read more: DRAG DE SĂRACA ROMÂNIA MEA!

ŞCOALA - CHEIA VIITORULUI!

808 2 3Mă tot gândesc la școală, la cum arată ea azi, în 2020. Recunosc că mă înspăimânt când văd ce turnură au luat lucrurile și cum această activitate esențială în dezvoltarea unui om integru a ajuns să fie minimalizată complet, trimisă în online.

Read more: ŞCOALA - CHEIA VIITORULUI!

Direct din basme - familia Dolănescu!

807 2 2Cred că a scrie despre alții, prin ochii mei, este felul în care mulțumesc eu lumii pentru că am avut șansa să fiu ce sunt și pentru că știu că, în permanență, oamenii pot evolua prin cei de lângă ei. Știu că suntem mai ceva ca un burete și absorbim din exemplul celor de lângă noi. Asta dacă avem, desigur, puțină înțelepciune.

Read more: Direct din basme - familia Dolănescu!

Confesiune-n pandemie!

806 2 2Se trâmbițează o mulțime de păreri și de situații cu privire la ce trăim. Ne-a acaparat complet viața subiectul acesta și-am uitat cumva, ca întotdeauna, și de alte lucruri esențiale în existențele noastre.

Read more: Confesiune-n pandemie!

SĂ FIM UNIŢI!

805 2 2Mi se mai întâmplă și mie, uneori, să obosesc. De tot și de toate. Mi se întâmplă să-mi piară cheful, să n-am forța necesară pentru a merge mai departe sau pur și simplu să nu mai am putere în a continua. Cred că-i omenesc și nu văd ezitările oamenilor, în general, ca momente de slăbiciune, ba dimpotrivă. Nu suntem roboți, nu suntem făcuți din oțel și avem dreptul, din când în când, să mai luăm câte-o pauză. Eu unul așa mă redescopăr și încerc, oricât ar părea de greu, să mă remontez și să văd totul dintr-o altă perspectivă, mai optimistă și mai plină de încredere.

Read more: SĂ FIM UNIŢI!

FERICIREA ARE CHIPUL MEU!

804 2 2Stau deseori și mă gândesc la toate încercările prin care ne e dat să trecem. Nu doar în lumea actuală, ci la modul general. Părinți care-și pierd copiii, oameni dragi care se duc de printre noi, nevoi, suferințe, tristeți și neîmpliniri. E un întreg de nedreptăți și parcă fiecare e venită cu scopul ei precis. Și ne apasă pe umeri, și ne simțim împovărați de trăirile noastre, dar și de necazurile celor din jurul nostru.

Read more: FERICIREA ARE CHIPUL MEU!

ELEGANŢĂ ŞI PROFESIONALISM - PAULA SELING

803 2 2Cred în oamenii care inspiră. Cred în puterea acelor artiști care înțeleg că talentul și pasiunea lor reprezintă o menire pentru cei din jur, fiind 100% responsabili de actul lor artistic, de felul în care aleg să se prezinte și să-și exprime sufletul. Iubesc artiștii care înțeleg că profesia aceasta are un singur bilet - doar dus - și nu se dau jos la stațiile intermediare, menținându-și traiectoria indiferent de vremuri sau de curente. Acesta-i și cazul bunei mele prietene și colege Paula Seling.

Read more: ELEGANŢĂ ŞI PROFESIONALISM - PAULA SELING