La 14 octombrie, ortodocşii din ţara noastră o serbează pe Cuvioasa Paraschiva, sfânta ale cărei moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană. Viaţa acestei sfinte, care a trecut tânără în împărăţia lui Dumnezeu, a influenţat în bine mulţi oameni, aducându-i la dreapta credinţă.
Pelerinaj la Iaşi
Toţi cei care merg la Iaşi sunt surprinşi de felul familiar în care locuitorii „dulcelui târg al Ieşilor” vorbesc despre Sfânta Paraschiva. Ai spune că se duc să-i dea bineţe unei apropiate. Şi, într-adevăr, le este prietenă această sfântă, prietenă, la rândul ei, cu Dumnezeu. Oamenii merg la racla cu moaştele sfintei şi se roagă să le împlinească fel şi fel de rugăminţi. Unii sunt bolnavi şi nu au altă şansă decât mijlocirea ei la tronul ceresc, alţii se roagă pentru rude sau prieteni, unii pentru iertarea păcatelor. Cei mai mulţi cer o minune. Şi dacă rugăciunea lor este din inimă curată şi sinceră, de cele mai multe ori minunile nu întârzie să apară. Mai multe astfel de întâmplări 
extraordinare le-am găsit consemnate în cartea „Din viaţa Părintelui Cleopa”, fostul duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Vom reda aici câteva dintre acestea.
De la părintele Cleopa adunate
„Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva. Într-un sat din apropierea Iaşiului au apărut omizi care rodeau tot. Atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nicio omidă pe copac şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. După aceea au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.”
O descoperire ce pare desprinsă dintr-un film de aventuri cu Indiana Jones a fost anunţată recent de o echipă de arheologi iordanieni. Ei afirmă că în localitatea iordaniană Rihab, aflată în apropierea graniţei cu Siria, au descoperit cea mai veche biserică creştină din lume.
Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna-Arini este ridicată într-un cadru natural montan, care ar fi pe placul oricui şi este construită din lemn, cu o arhitectură zveltă şi elegantă, ce îţi poartă imediat privirea şi mintea spre înălţimile cerului. Este un aşezământ de maici, în care pelerinii pot petrece o noapte în condiţii bune de cazare. Turiştii, în schimb, pot sta şi mai multe zile la mănăstirea din Dorna-Arini, în regim de pensiune, casa de oapseţi fiind mai mult decât încăpătoare, oferind 40 de camere. Mănăstirea este situată la aproximativ cinci kilometri de staţiunea Vatra Dornei. Prin mijlocul satului trece Râul Bistriţa, Dorna-Arini fiind la altitudinea de 1.100 metri, la zona de întâlnire a Munţilor Bistriţei cu Rarăul. Pe cele două maluri ale râului străjuiesc arinii, de unde vine şi numele locului. Cei care merg la Dorna-Arini pot vizita, trecând prin satele Gheorhiteni şi Rusca, şi Broştenii lui Ion Creangă. 
În mijlocul Capitalei, ascunsă parcă de ochii curioşilor, Mănăstirea „Radu Vodă” ascunde o comoară de pictură, arhitectură românească, dar mai ales multă şi nepreţuită sfinţenie. Un monument ridicat în numele Sfintei Troiţe, avându-l alături pe Sfântul Nectarie, binecunoscut în toată lumea pentru minunile săvârşite.
Primul ctitor, Alexandru Voievod
Ridicată „spre slava lui Dumnezeu în numele Sfintei Troiţe”, începuturile mănăstirii se situează în veacul al XVI-lea. Astfel, primul ctitor, Alexandru Voievod, începe să zidească biserica în 1568, pe ruinele alteia mai vechi, ca apoi, în 1595, turcii lui Sinan Paşa să ardă tot. Rezidită între anii 1614 şi 1645 de Radu Voievod, mănăstirea poartă de atunci numele marelui conducător. Un document din 1586 ne spune că pentru a avea bani de reconstrucţie: „Domnul a vândut pe timp de un an vama de sare de la Ocnele Telega şi Ghiţişoara, cu care bani a făcut chiliile bisericii”. La rândul lui, Sinan Paşa, vrând să transforme ţara în paşalâc turcesc, fortifică Mănăstirea şi zidul cimitirului, întărindu-le cu pământ şi cu trunchiuri de stejar.
Între vetrele monahale din ţară ce îşi serbează hramul de Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se numără şi mănăstirea din satul Banloc, comuna Partoş, judeţul Timiş. 
Sfânta Maria, Fecioara zămislită prin rugăciuni şi post
„Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică…”, spune sugestiv troparul (n.r. - scurtă cântare bisericească de laudă) naşterii Sfintei Fecioare Maria.
Ioachim şi Ana, părinţii Împărătesei Îngerilor, celebraţi la 9 septembrie
Naşterea Maicii Domnului sau „Sfânta Maria cea Mică”, cum se zice în popor, este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început practic mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. La 8 septembrie nu prăznuim naşterea vreunui sfânt, ci a celei mai sfinte dintre sfinţi, Naşterea Împărătesei Îngerilor. Sfintele Evanghelii nu au prea multe referiri despre naşterea şi viaţa Sfintei Fecioare.
Din scrierile apocrife şi din tradiţie aflăm că Ioachim şi Ana, originari din Nazaretul Galileii, ajunşi la o vârstă înaintată, se rugau la Dumnezeu neîncetat, cu inima sfâşiată, pentru a avea şi ei un urmaş. Tot atunci era credinţa la evrei că toţi cei căsătoriţi, care nu aveau copii, erau oameni nevrednici, iar din acest motiv Ioachim şi Ana erau defăimaţi şi li se refuzau jertfele aduse la Templu. Deşi cei doi se rugau fără încetare să aibă un prunc, rugăminţile nu le-au fost ascultate. Gândindu-se cum să capete încrederea lui Dumnezeu, Ioachim s-a retras în pustiu şi s-a rugat timp de 40 de zile. Între timp, Ana a făgăduit Domnului că, dacă îi va dărui un fiu, îl va da să slujească în biserică…