Main menu

header

852 7 1de Călin Popa şi Daniel Şuta

Plantă medicinală des întâlnită, lemnia este unul dintre vindecătorii cu proprietăți multiple asupra sănătății organismului uman. Răspândită și în flora spontană a României, această plantă remarcabilă este plină de substanțe active, cu rol în buna funcționare a metabolismului.

Ceaiul, cel mai sigur preparat diuretic

Lemnia pune la dispoziția medicinei naturiste rădăcinile, bogate în principii active şi substanţe minerale, printre care glucozide, izoflavone, triterpene, tanin, fitosteroli, ulei gras. Aceste elemente oferă preparatelor din plantă proprietăţi curative complexe, confirmate de știință. De pildă, lemnia poate fi utilizată cu rezultate deosebite ca diuretic, fiind eficientă împotriva afecțiunilor renale încă din Antichitate. Ceaiul din plantă, preparat prin amestecarea a 200 ml apă clocotită cu 10 g rădăcini uscate și consumat cu înghiţituri mici când ajunge la temperatura corpului, este considerat printre cele mai sigure preparate diuretice, neavând alt efect asupra organismului decât eliminarea surplusului de apă. De altfel, curele prelungite cu lemnia ajută la funcţionarea corectă a aparatului urinar.

Contribuie la flexibilitatea articulațiilor

Potrivit literaturii de specialitate, saponinele pe care le conține lemnia fac din această plantă un excelent agent expectorant. Foarte utilă ca remediu naturist în răceli și gripe, lemnia curăță sistemul respirator, ajută la eliminarea mucusului și scade tensiunea la nivelul arborelui bronşic. Planta se poate administra sub formă de pulbere, care se obţine prin măcinarea fină a rădăcinilor uscate, în dozele prescrise de specialist. După dizolvarea într-un pahar cu apă, lichidul se administrează pe stomacul gol. Totodată, decoctul din rădăcină de lemnia este eficient în menținerea sănătății și flexibilității articulaţiilor. Preparatul se obține prin fierberea la foc mic a 20 g rădăcini uscate de plantă cu 300 ml apă, timp de 15 minute, apoi se strecoară și se consumă în mai multe reprize, pe parcursul unei zile.

Decoctul de lemnia, aplicat local, tratează iritațiile pielii, eczemele și ulcerațiile cutanate