Main menu

header

973 8 2de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Cu gustul lor bogat, textura cremoasă, dulci și ușor sărate în același timp, prunele gaboneze sunt un deliciu, deopotrivă crude sau în diverse preparate. În același timp, aceste fructe unice au o compoziție de excepție, care le face aliați redutabili ai sănătății.

Previn îmbătrânirea prematură

Pline de nutrienți importanți, prunele gaboneze aduc organismului vitaminele C, A și K, precum și o cantitate semnificativă de potasiu. De asemenea, aceste fructe sunt încărcate de antioxidanți, polifenoli în principal, ceea ce le recomandă pentru combaterea stresului oxidativ, fortificarea sistemului imunitar, eliminarea radicalilor liberi și implicit protecția în fața daunelor la nivel celular și a îmbătrânirii premature. În același timp, potrivit rezultatelor unor cercetări recente, compușii din prunele gaboneze pot susține sănătatea oculară, reducând riscul de degenerescență maculară. 

Scad nivelul colesterolului

Fibrele din prunele gaboneze ajută digestia prin stimularea mișcărilor intestinale, previn constipația și echilibrează microbiomul intestinal. Pe de altă parte, aceleași fibre contribuie la scăderea nivelului colesterolului, unul dintre beneficiile majore fiind suportul pentru sistemul cardiovascular. În combinație cu amintitul potasiu, aceste fructe sunt considerate aliați ai sănătății inimii, întrucât acționează și pe direcția reducerii tensiunii arteriale. Totodată, fibrele din prunele gaboneze prelungesc sațietatea și favorizează menținerea unei greutăți optime, aspect important pentru prevenirea bolilor metabolice generate de surplusul de kilograme.

Vă scapă de alergii

Potrivit rezultatelor unor studii de laborator, prunele gaboneze conțin calciu, mineral extrem de important pentru sănătatea dinților și susținerea sistemului osos, pentru prevenirea pierderilor de densitate osoasă și implicit a osteoporozei. Totodată, unele dintre substanțele din aceste fructe pot ajuta la reducerea inflamației și a simptomelor artritei sau ale alergiilor, diminuând crizele de strănut și mâncărimile. În dreptul acelorași fructe specialiștii consemnează prezența flavonoidelor, substanțe care au fost asociate de numeroase cercetări cu prevenirea cancerului.

Studii recente au evidențiat capacitatea prunelor gaboneze de a ajuta la controlul nivelului de zahăr din sânge

Detoxifică ficatul

Una dintre cele mai promițătoare arii de acțiune ale compușilor din prunele gaboneze este detoxificarea ficatului, aceste fructe demonstrând, în cadrul unor studii, efecte hepatoprotectoare. În același timp, antioxidanții din prunele gaboneze sunt asociați cu menținerea abilităților cogni- tive până la vârste înaintate, iar prin protejarea celulelor creierului de daune oxidative, aceste fructe sunt creditate cu proprietatea de a preveni bolile neurodegenerative. De asemenea, extractele din prunele gaboneze s-au dovedit benefice în cazuri de tensiune nervoasă, anxietate și stres prelungit. Extern, aceste fructe sunt utilizate prin tradiție pentru accelerarea vindecării rănilor superficiale și prevenirea infecțiilor, întrucât, aplicate local, au efect antimicrobian.