Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Cunoscute mai ales pentru conţinutul mare de vitamina C, portocalele sunt o sursă excelentă de fibre, dar şi de fier, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc şi vitamina A. De asemenea, se spune despre aceste citrice că protejează organismul de apariţia bolilor cardiace, reglează colesterolul, ajută la arderea grăsimilor, stabilizează presiunea arterială, rezolvă problemele legate de constipaţie şi sunt bune pentru problemele cu dinţii şi gingiile.

Combat răceala
Portocalele sunt considerate un „pansament gastric”, tratează setea acută, ajută la combaterea răcelii şi gripei şi pot ajuta chiar la tratarea depresiei uşoare. În plus, sunt recomandate ca tratament al infertilităţii, pentru că fructul conţine cantităţi importante de acid folic.
Persoanele care beau în fiecare dimineaţă un pahar cu suc proaspăt de portocale vor avea energie pentru întreaga zi, se vor bucura de o bună digestie şi vor avea asigurat jumătate din aportul zilnic recomandat de acid folic.
Aceste citrice sunt regeneratoare celulare şi al tegumentelor şi se recomandă diabeticilor.
Nu faceţi însă excese, întrucât e binecunoscut faptul că portocalele pot produce carenţe de calciu în organism.

Luptă cu obezitatea
Iată câteva reţete pentru rezolvarea unor probleme de sănătate sau pentru o stare generală de bine. Sugarilor hrăniţi artificial li se recomandă una-trei linguriţe cu suc de portocale zilnic, iar persoanele gripate sau răcite e bine să bea seara un suc de portocale amestecat cu două cuburi de zahăr şi două linguriţe cu rom sau să bea un amestec de infuzie din coji uscate cu o lingură cu sos de dafin.
Pentru combaterea şi tratarea obezităţii se fierb o portocală şi trei lămâi tăiate felii în jumătate de litru de apă, după care se ia de pe foc, se adaugă două linguri cu miere şi se pun din nou la fiert timp de cinci minute, apoi se strecoară şi se lasă să se răcească. Se iau câte trei pahare în fiecare zi, timp de zece zile.

Vin de hac constipaţiei
Pentru digestie mai puteţi consuma următorul preparat: o linguriţă cu cafea şi câteva coji uscate la o ceaşcă plină cu apă fiartă, după ce lăsaţi 15 minute la infuzat. Cine are probleme cu constipaţia e indicat să urmeze această reţetă. Se pune la fiert timp de o jumătate de oră coaja unei portocale proaspete, după care se aruncă apa şi se mai lasă la fiert încă 20 de minute într-o apă îndulcită puţin cu zahăr. După aceea coaja trebuie lăsată să se usuce pe o farfurie şi trebuie mâncată a doua zi dimineaţa, pe stomacul gol.

Întârzie apariţia ridurilor

Pe lângă gustul delicios, răcoritor, şi efectele benefice pe care le au asupra sănătăţii, portocalele pot fi folosite şi în scop estetic. De exemplu, dacă aplicaţi felii subţiri de portocală pe ten timp de aproximativ 15 minute cel puţin de două ori pe săptămână veţi avea pielea mai tonificată, relaxată, iar ridurile vor întârzia să apară. Aplicările e necesar să se facă după demachiere.

Ştiaţi că...
... Încălţămintea şi poşetele din piele îşi recapătă strălucirea dacă sunt frecate cu o coajă de portocală şi cu o cârpă moale?
... Prăjiturile şi compoturile pot fi aromate cu ajutorul cojilor de portocală şi lămâi înşirate pe o sfoară, uscate la cuptor şi păstrate într-o cutie din metal, cu condiţia ca fructele să nu fi fost stropite cu insecticide?
... Pentru îndepărtarea moliilor se agaţă în dulapuri coji de portocală înţepate cu câteva cuişoare?