E o poveste extrem de romantică și ea începe la Amsterdam, în 1634, când lalelele abia ajunseseră în acea parte a Europei, venind din Orient, cum se spune în scenariu, deși noi știm exact că provin din Turcia, unde există și un nume de femeie, Tulipane, și de film, de altfel. Cele mai prețioase erau cele albe ușor dungate în roșu, pestrițele. În paralel avem un negustor bogat (Christoph Waltz, care are deja două râvnite statuete pentru rolurile secundare din „Inglourious Basterds”, din 2009, și „Django dezlănțuit”, din 2012). El face comerț cu mirodenii, de la nucșoară la piper, și își ia o tânără soție direct de la mănăstire, o biată orfană, în speranța că-i va aduce pe lume niște moștenitori care să supraviețuiască, nu ca-n tristul său trecut. Maica superioară e nimeni alta decât Judi Dench, care pare foarte pricepută în ale afacerii cu prețioasele flori. Și pentru că suntem în Olanda, apare în peisaj și un pictor, interpretat de Dane DeHaan (pe care l-am tot văzut recent și în „Terapie pentru viață”, și în „Valerian și orașul celor o mie de planete”, unde o are parteneră pe Cara Delevingne și care apare și aici ca diabolica Henrietta). Între el și modelul pe care ar trebui să-l imortalizeze într-un portret, în catifea albastră, culoarea purității, dar și cea mai costisitoare (respectiv, Alicia Vikander, suedeza cu ceva sânge englezesc, „oscarizată” pentru „Daneza”), se înfiripă o idilă interzisă și în care este amestecată și o slujnică (Holliday Grainger, mult mai frumoasă decât stăpâna sa din scenariu, nu degeaba a jucat rolul Lucreției Borgia), a cărei viață se va schimba radical după mai multe încurcături și răsturnări de situație fascinante și tulburătoare.

„Febra lalelelor“ („Tulip Fever“) Marea Britanie, SUA, 2017

Regia: Justin Chadwick

Cu: Dane DeHaan, Alicia Vikander, Christoph Waltz, Zach Galifianakis, Judi Dench,

Cara Delevingne, Kevin McKidd, Holliday Grainger, Jack O’Connell

Distribuit în România de

Forum Film România