E anul Festivalurilor, cu majuscule. Cel de la Sighişoara, aflat la prima ediţie, a avut însă o seară de neuitat. Într-un oraş plin de farmec, unul dintre cele mai originale şi pline de istorie. Abia însă de mai are un cinematograf… Îi zice foarte elegant „Aristocrat”, are o sală şic, dar proiecţii puţine şi deocamdată nici spectatorii nu dau buzna. În schimb, atunci când s-a oferit în piaţa din Cetate, pe un ecran gonflabil, o peliculă-cult a cinematografiei noastre, lumea a venit. A stat şi mai apoi a întrebat cu spor.

Era vorba despre „Secvenţe”, ce a avut premiera acum 29 de ani şi a rulat doar o săptămână. Accesul în lumea filmărilor, ce aduce aminte de un alt titlu francez celebru, „Noaptea americană”, a stârnit interesul. Pentru regretatul regizor Alexandru Tatos, care-şi juca propriul rol, a fost o ocazie să mai strecoare adevăruri ale deceniului al optulea, cum ar fi lipsurile cele mai elementare, de la bucata de telemea (ce nici la butaforie nu se găsea şi se punea un pietroi pătrat într-o hârtie, în faţa camerei de luat vederi) şi până la frigul omniprezent. Un prilej să ne amintim de coada la telefonul public sau de şmecheria responsabililului de restaurant, întruchipat genial de Mircea Diaconu. Nu a fost cruţat nici soţul gelos şi răzbunător pe o nevastă interpretată de Luminiţa Gheorghiu, aproape de nerecunoscut. Dar mai ales reîntâlnirea dintre un torţionar şi victima sa. Geo Barton devine fiara de la Siguranţă, care l-a terorizat pe bietul comunist. Ironia se străvede, doar că cenzurii i-a scăpat. Norocul nostru! Filmul este o mărturie inteligentă a vremurilor de atunci, iar reacţia publicului ar trebui să-i determine pe cei din învăţământ să introducă istoria celei de-a şaptea arte măcar româneşti!