Crăciunul a venit la Cannes încă de acum şapte luni, când grădina unui elegant hotel a fost „ninsă”, iar brazii împodobiţi cu globuri, spre a face reclamă acestei poveşti cu adevărat nemuritoare. Istoria are peste un secol şi jumătate, şi cineaştii au ecranizat-o în fel şi chip. De la desenele animate ale lui Disney până la recentul 3D.
Actorii care apar pe generic sunt de fapt transformaţi în personaje modificate pe calculator, rămânându-le doar personalitatea şi vocea. Jim Carrey este zgârcitul prin excelenţă, Scrooge, un fel de Hagi Tudose al nostru (deşi mă întreb câtă lume îl mai ştie, pentru că în programele şcolare Delavrancea nu mai figurează cu această strălucită nuvelă!). Tot Jim ia şi înfăţişarea celor trei fantome ale Crăciunului trecut, prezent şi viitor, ce îl călăuzesc pe Scrooge în posibile lumi, unele în care nu se mai poate schimba nimic şi altele în care ar mai avea o şansă să se dreagă. Nepotul este Colin Firth, greu de recunoscut. Cel mai obidit este angajatul moşului, care însă nu-i poartă pică.
Morala ar fi: generozitate şi respectarea Sărbătorilor aşa cum se cuvine şi în niciun caz ignorarea lor. Colindele sunt splendide, efectele speciale, mai cu seamă cele de zbor, te fac să-ţi doreşti să prinzi aripi măcar în vis, iar zăpada, la cinema, anul acesta, a fost sincron cu cea de afară. De remarcat ghiulelele partenerului de afaceri al lui Scrooge, Marley. Pe stradă, pe lângă colindători şi castane coapte, mai vezi şi câte un şmecher cu alba-neagra, în varianta cu bobul de mazăre. Umbrele de pe pereţi sunt fascinante, şi povestea de la 1842, la fel de valabilă.
SUA, 2009
Regia: Robert Zemeckis
Cu: Jim Carrey, Christopher Lloyd, Bob Hoskins, Gary Oldman, Colin Firth, Robin Wright-Penn