Asemenea lui James Bond, și la Omul Păianjen, de-a lungul timpului, i se schimbă actorul care dă viață personajului principal. De două - să le zicem episoade - încoace, locul lui Tobey Maguire a fost luat de Andrew Garfield, iar cel al lui Kirsten Dunst, de Emma Stone. Garfield, cel cu nume de motan, pare tare puști, deși are 30 de ani și în realitate e deja într-o poveste de iubire care durează de la Spiderman-ul precedent cu Emma Stone, de 25 de ani. Scenariul cel mai recent e plin de mutanți, mai ales spre final, dintre care cel mai de speriat este Electro, întruchipat de Jamie Foxx, care inițial e băiatul timid, pe care nu-l observă nimeni, dar își dorește, cu orice chip, să fie remarcat și într-o bună zi electrocutat (mai ceva ca monstrul lui Frankenstein), devenind o pacoste pentru toată lumea. Mătușa, Sally Field, pare, în schimb, nemuritoare și veșnic cu reproșuri la adresa puștiului, despre care nu știe, de fapt, prea multe. Apare și un rus interpretat în mod cu totul surprinzător de Paul Giamatti, mai fioros ca niciodată și cu niște tatuaje cât se poate de primitive. Nu lipsește laboratorul, se dau ceva explicații pentru trecutul părinților Omului Păianjen, care se încearcă din răsputeri să ne fie făcut simpatic, ca să nu-i mai bombănim pe cei cu care ne întâlnim la tot pasul, pe la colțurile casei sau ale ferestrelor. S-a comentat mult că e cam sumbru, prietenia cam straniu tratată, dar așa e moda și probabil că s-a studiat gustul publicului-țintă. Un lucru e clar. Important e să termini o facultate, dacă se poate primul sau, mai bine zis, prima, cât să ții un discurs de neuitat.