…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.

…Spectacolul montat de compania de teatru D’Aya se petrece într-o garsonieră confort 2, unde cel „care numără banii altora” se întâlneşte pe terenul noii lui cuceriri, pentru că e sărac şi nu o poate duce pe tânăra actriţă acasă la mama. Sunt doar trei personaje, cei doi şi… telemobilul. Modernul telefon ce demonstrează că Pepe îşi înşală vârtos iubita, iar în ultima scenă, că frumoasa actriţă este căsătorită, are un copil şi îşi iubeşte soţul, cu el vrând să evadeze din pauperitate peste hotare cu banii amantului. Spectacol cu umor de limbaj şi de situaţie, gustat de public, dar care nu coboară în psihologia temei grave, rămânând la nivel de enunţ. O piesă jucată însă cu vervă de cei doi interpreţi, Gabriel Fătu şi Olimpia Olari. El, mascând dedublarea, prin comic şi stângăcie, se ridică peste condiţia celui „cu farsele de la OTV”. Ea are forţă, sarcasm şi furie, pendulând  între dezamăgire, tandreţe şi abjecţia conjugală din final.

…Un spectacol actual (ce nu gâlgâie de vulgarităţi, cum e „moda”), alert, cu câteva scene de haz (joaca de-a câinele, un fel de „Doamna cu căţelul”; parodia actului sexual din spatele tăbliei patului). Un spectacol ce poartă şi semnături celebre: regia aparţine remarcabilului actor Florin Zamfirescu; scenografia realistă a fost gândită de un distins arhitect al spaţiului scenic românesc, Puiu Antemir, autorul decorului necesar unei piese ce se joacă fie la Teatrul de Comedie, fie la Teatrul Foarte Mic. Iar directorul de proiect este nimeni altul decât Horaţiu Mălăele. „D’aya” este teatrul minunat…