…În fiecare primăvară, de 17 ani încoace, cultura noastră îşi pune haine de sărbătoare la Gala UNITER. Momentul înnobilării creaţiei teatrale cu premii, de la actriţe şi actori la scenografi, de la regizori la „cel mai bun spectacol” şi premii de excelenţă. Gala, ca un triumf al valorii, dar şi ca o provocare. În ultimii ani însă, dincolo de eternele nemulţumiri personale, au apărut nedorite contradicţii de fond, ce aruncă umbre peste un eveniment cândva încântător.

…Totul porneşte de la selecţia făcută, mai puţin după un criteriu valoric solid şi tot mai mult după subiectivism, dacă nu cumva din spirit de „gaşcă” (chiar „haite”, vorba unora!). Alegerea pentru competiţie a spectacolelor din întreaga ţară (sugerate iniţial de directorii celor 40 de teatre subvenţionate, plus cele particulare) reprezintă un demers absolut dificil, ce nu poate fi realizat, cred, decât printr-un spirit de echipă, în numele titulaturii UNITER (Uniunea Teatrală din România). Spirit artistic unitar subminat însă din moment ce un juriu alege spectacolele, ca un al doilea „complet de judecată” să decidă după „materialul clientului” din prima triere! Concret, pentru Gala a XVII-a, din 27 aprilie, primul juriu a fost alcătuit exclusiv din critici (M. Boiangiu, V. Scoradeţ, I. Suciu), de parcă ar fi „Gala cronicarilor dramatici”, pentru ca al doilea juriu, un cvintet, să însemne cu adevărat „o echipă teatrală” de elită: valorosul actor Mircea Rusu, eruditul regizor Cornel Todea, apreciatul scenograf Ştefan Caragiu şi doi corifei ai criticii dramatice, Ileana Lucaciu şi Ion Cocora. Aşa se face că avem 12 nominalizări pentru teatrele de limbă maghiară din România (7 pentru cel din Cluj, 5 pentru „Tamasi Aron” din Sf. Gheorghe!?!), datorită primului juriu (cel al criticilor). Cu tot respectul pentru creatorii de frumos de limbă maghiară, refuz să cred că nu s-a găsit un spectacol de nominalizat din Bucureşti (să zicem, excelentul „Jacques sau Supunerea”, de Eugen Ionescu, la Teatrul Mic, în regia lui Florin Fătulescu) sau „Măsură pentru măsură”, montat minunat la Naţionalul craiovean de Silviu Purcărete (care semnează şi o interesantă scenografie). Cum efectiv nu înţeleg absenţa de la nominalizări a lui Ion Caramitru pentru rolul de excepţie din „Eduard al III-lea”, la Naţionalul bucureştean, şi a lui Marius Manole, cu o remarcabilă creaţie în „Ioana şi focul”, la Comedie. Mai refuz să cred, printre altele, că nu s-a găsit o piesă românească (nu de teatru radiofonic!), un rol dintr-un text autohton, un spectacol de copii şi tineret pentru nominalizare la Gala Uniunii Teatrale din… România! Semn că respectatul UNITER riscă să devină o dezbinată adunare de grup(uri)…