…A 17-a Gală UNITER a trecut, comentariile continuă. Numai o analiză lucidă a palmaresului poate alunga „Norii” (nu premiera lui Dan Tudor, după Aristofan, din acest week-end, la TNB!) ce pot umbri sărbătoarea teatrului românesc, împiedicând evenimentul să alunece, dincolo de criza financiară (vizibilă!), într-una morală.

…Numărăm simplu (nu ca Pristanda!) premiile de concurs şi aflăm că 4-4 este scorul „derby-ului” de orgoliu şi valori dintre Capitală şi Provincie, cu precizarea că mult râvnitele cununi de lauri (pentru spectacol şi pentru regie) au luat drumul Clujului, la Teatrul Maghiar! Acest „4-4” este totuşi un raport înşelător, când cele opt medalii de aur au fost câştigate de cinci teatre: două din Capitală („Bulandra” - trei premii, „Metropolis” - unul), trei din Provincie (Clujul - două premii, Craiova şi Timişoara - câte unul). Şi celelalte teatre din Capitală, din Sibiu, Iaşi, Oradea, Arad, Bacău, Braşov, Galaţi, Baia Mare, Piatra-Neamţ, Satu-Mare şi alte oraşe cu tradiţie, ele nu există?! Ele găzduiesc festivaluri, dar nu mai fac artă de calitate?! Dacă da, de ce nu au figurat măcar la „nominalizări”?! Dacă nu, atunci este şi culpa UNITER-ului, căci remarcabilul om de teatru Ion Caramitru a ctitorit Uniunea Teatrală din România nu doar ca să dea premii, ci, mai ales, să stimuleze o spectacologie de ţinută în toată ţara.

…Tot în aritmetica sentimentală descoperim o supărătoare repetabilitate. Astfel, laureatul de la regie, Tompa Gabor, se află la al treilea Premiu  UNITER (1993, 1997, 2009), egalându-l pe Mihai Măniuţiu (1998, 2002, 2003) şi detaşându-se de Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete şi Radu Afrin, cu câte două trofee la activ. Recordul Galei îl întâlnim la „Cel mai bun actor în rol principal”, titanul Victor Rebengiuc cucerind la finele lui aprilie a patra  cunună de lauri (după cele din 1992, 1996, 2005), fiind la egalitate cu soţia sa, excepţionala actriţă Mariana Mihuţ, aureolată pentru „Lear”, după triumfurile din 1992, 1996 şi 2004. Cu asemenea LEGENDE în competiţie, harta teatrală pare săracă, lupta inegală, emulaţia firavă. Nu s-ar cuveni, oare, o secţiune a „monştrilor sacri” şi una a „celor mai buni actori”? Una a „pieselor româneşti” şi alta a încurajării teatrelor mici cu potenţial?

...Acest „4-4” invită neapărat şi la revizuirea jurizării, a surplusului de subiectivism. Căci mulţi încă se întreabă cum, acum doi ani, n-a fost premiat un spectacol de excepţie („Revizorul”, pus de Horaţiu Mălăele, la „Comedie”)?! Teatru, teatru, dar numai „4-4” într-o ţară cu peste 60 de „scene” profesioniste?!