Mi se pare fascinant să poți reține detalii și fapte pe care majoritatea oamenilor din jurul tău le lasă în plan secund. Mi se pare formidabil să reușești să îmbini arta oratoriei cu cea a șarmului și cu o bază solidă de informații. Nu sunt multe cazurile în care o persoană poate include toate aceste calități la un loc, dublându-le pe toate cu sensibilitate, cu o frumusețe a caracterului și un altruism cum nu se mai poartă în vremurile de azi. Ei bine, enciclopedia muzicii ușoare românești, jurnalistul și omul de cultură, prezentatorul celor mai frumoase festivaluri, omul cu toate vorbele și informațiile la el, mereu pregătit, Octavian Ursulescu, mă fascinează mereu și continui, de ani buni, să-l studiez, să-i descopăr tainele și să învăț din felul său special de a face această profesie, cu temeinicie și siguranță, cu încredere de sine și un soi de stăpânire excepțională a propriei persoane.
Tavi, cum îi spun de când am devenit prieteni, m-a prezentat prima oară pe o scenă mare. De atunci și până azi, prezentările lui au fost mereu la superlativ. Dar nu asta e important pentru mine. Octavian Ursulescu este definiția seriozității. Oricine ar trebui să-i urmeze exemplul și să-nțeleagă că domeniul acesta, de la muzică la scris, de la prezentare la spontaneitate, se face cu studiu, cu exercițiu, cu talent și experiență. Tavi este un bun ascultător și un formidabil mânuitor al condeiului, recent, în ultimii doi ani, lansând mai multe cărți importante despre figuri marcante ale românilor, precum Titus Munteanu sau Marina Voica.
Fără doar și poate, este un etalon al scenei românești, din ambele părți ale cortinei, un simbol, un sex-simbol, un model, un obiect de studiu intens, o inteligență sclipitoare, memorie de dat la alții, frumusețe sufletească și sensibilitate, omenie, prietenie și mult altruism - toate la un loc se regăsesc în Tavi Ursulescu și lista poate continua cu siguranță, dar de înscris la arhive rămân profesionalismul și longevitatea sa, seriozitatea și, nu în ultimul rând, abilitatea de a spune, cu tâlc, povești despre oameni.
Poate că nimeni, niciodată, nu va spune mai frumos și mai deplin o poveste simplă, în câteva fraze despre un artist, cu eleganță, profunzime, informație și suflet! Bref - cred că este greu și târziu să mai apară un alt Tavi, așa că nu ne rămâne decât să-l apreciem și să-l aplaudăm pentru toată cariera sa de succes, pentru toate amintirile și pentru marele jurnalist, om de artă, care face performanțe și care este un atent și abil observator a tot ce se-ntâmplă în lumea noastră artistică.
Pentru mine, Tavi este omul care mă ține ancorat în seriozitate, determinându-mă să fiu mai bun și mai bun. A scos la lumină numeroase frumuseți și-a descris prin cuvântul său, cu eleganță, uneori mai mult decât era cazul, toți artiștii României, arătându-le respect. Îl apreciez pe Tavi pentru decența sa și pentru felul de-a fi mereu demn, impunător, atât prin ținută, cât și prin discursul fluent, liber și plin de savoare. Îl apreciez pentru discreție și pentru faptul că, deși puțină lume știe, își iubește mama necondiționat, din tot sufletul, având grijă de ea cu toată dăruirea.
Ardelean ca și mine, respectă cuvântul dat, ține la promisiuni, se implică în prietenie și e în stare să-și dea și inima din piept pentru oamenii apropiați lui. Sunt onorat că este membru de onoare al proiectului meu ART BY FUEGO, sunt fericit că am putut colabora de nenumărate ori și mândru că mi-e prieten, fiindu-mi permanent o lecție! Pentru toți anii în care-ai fost prefața celor mai mari succese muzicale ale românilor, pentru ce ești azi, pentru toată cariera ta și pentru felul în care ți-ai conturat viața, cu decență, într-o enciclopedie de sentimente, cu tot respectul, jos pălăria, dragul meu Octavian Ursulescu!