Poate că aţi văzut şi dumneavoastră printre ultimele emisiuni-concurs pentru copii o fetiţă foarte talentată. Din păcate, are şi o nenorocită de boală, ce nu-i prevede un viitor fericit. Această fetiţă este însufleţită de o credinţă mare în ajutorul lui Dumnezeu, care-i dă speranţă şi curaj. Pe deasupra, fetiţa este şi talentată, şi inteligentă. Organizatorii concursului m-au invitat să-i înmânez drept premiu o excursie la Ierusalim, la Mormântul Sfânt. Lacrimi fierbinţi au ţâşnit din ochii săi când a primit acest dar, lacrimi de fericire, căci nici în visele sale cele mai frumoase nu spera într-o asemenea călătorie. Din ce în ce mai des întâlnirile pe care le am în viaţă acum îmi amintesc întâmplări diverse din anii tinereţii. Primul turneu în Israel a fost în anul 1969. Doamne, cât este de atunci! Iată-ne în fotografie coborând din avion pe aeroportul din Tel-Aviv: prima pe scară era doamna Angela Moldovan şi eu, în spatele ei (foto 1). Eram foarte tânără şi aproape necunoscută în lumea evreilor români care încă nu veneau în ţară şi nu aveau nici televiziune românească. Cu mulţi ani în urmă, în România, fusese o actriţă, Sili Popescu, şi mulţi mă confundau cu ea. Am avut succes şi am devenit astfel şi aici iubită. Pe vremea aceea era linişte în Israel, trecuse războiul de şapte zile şi puteai să te duci la locurile sfinte fără grijă, ba chiar ei, evreii, te îndemnau să nu ratezi acele locuri minunate. De cum am ajuns în ţară am fost încântaţi. Clădirile din calcar galben-auriu în soare, case omeneşti, puţine blocuri, garduri de leandri înfloriţi şi oameni prietenoşi. De altfel, pe atunci, românii reprezentau un sfert din populaţia ţării. Am rămas uimiţi în faţa pieţelor uriaşe, bogate, cu tot felul de fructe exotice, pe vremea când la noi abia vedeai o portocală. Ni s-a părut un rai. Viaţa era ieftină. Ne-am cazat într-un hotelaş aproape de malul mării şi-n acelaşi timp aproape de centru şi de piaţa cea mare. Ne deplasasem acolo cu un spectacol de revistă mare, cu orchestră, cu balet şi cu vedete: Puiu Călinescu, Doina Badea, Luchi Marinescu, Mariana Bădoiu. Tot în centrul oraşului se afla şi sala cea mare, Einhel Hatarbut, de 2.500 de locuri, care a fost plină până la refuz de femei frumoase, cu blănuri şi bijuterii. Atunci, la ieşire, am auzit şoapte din mulţimea care venea să ne vadă de aproape: nu e Sili, că-i mult mai tânără! De a doua zi, când treceam prin piaţă, mă auzeam strigată: „Stela, vino să cumperi de la mine!” De atunci m-am simţit în Israel ca acasă. Mi-am făcut prieteni, am călătorit în toate oraşele mari, şi cred că până acum s-au făcut cel puţin 20 de turnee. Se ştie că evreii au fost întotdeauna mari iubitori de teatru şi mai ales de revistă. M-am reîntâlnit la Tel-Aviv cu Andrei Călăraşu, regizorul cu care am făcut primul meu film: „Alo aţi greşit numărul”. O să vă vorbesc altădată despre locurile sfinte, deocamdată v-o arăt pe Mirabela Dauer în faţa celui mai bătrân măslin din grădina Ghetsimani (foto 2). Nu uitaţi că vine Paştele!