Anii, profesia fac între oameni legături definitive, mai ales în domeniul nostru, unde terenul este sensibil, delicat, căci se lucrează cu sufletul, concurența este mare şi evidentă, publicul răspunde spontan cu aprecierea sa şi diferenţiază actorii. Şi totuşi se leagă prietenii, căci greutăţile pe care le întâlnim sunt comune şi mereu întinzi sau ţi se întinde o mână la nevoie. Generaţia noastră a trecut prin multe: săli îngheţate, hoteluri amărâte, trenuri cu brâu de gheaţă la „fereşti”, vai de capul nostru! Tu, artist însă, trebuia să arăţi bine, să fii vesel, să-l distrezi pe spectator, ca şi cum totul în jur era perfect. Aşa am cunoscut-o pe Paula - Paulici - sau, mai tandru, cum îi spuneam noi, „Măzărica”. Subţire ca un lujer de crin, blondă, cu graţie de fecioară, veşnic prietenoasă şi îndatoritoare. Era mereu distribuită, căci îşi dădea silinţa să fie folositoare.

Are un glas de copil, care a făcut-o să fie veşnic admirată în emisiunile de radio. Nimeni nu era în stare ca ea să-şi pregătească fiecare apariţie cu eleganţă, cochetărie, să uimească, să încânte, să fie unică. Uneori, prezentările sale simple căpătau valoarea unui rol principal, rămânând în memoria spectatorilor ca un unicat. De altfel, trebuie să vă spun că „Măzărica” a avut şi are un dar special - inspiraţia costumului de scenă. Ar fi putut oricând deveni un designer de prim-rang. M-am întrebat mereu de ce n-a făcut-o. E drept, pe vremea noastră nu prea se încurajau extravaganţele vestimentare. Dacă purtai pălărie, riscai să apari la gazeta de perete, ca exemplu negativ. Mi-am cusut odată singură o fustă cu crăpătură pe piciorul stâng şi am şi fost taxată: atenţiune, Casa de modă „Stela Popescu”. Deci chiar artistă fiind, trebuia să ţii cont că moral era să porţi basma. Zilele trecute, „Măzărica” a împlinit un număr de ani, destui, dar a rămas parcă pe loc, la 45, când femeia încă mai e femeie admirată, iubită, căutată. Au sărbătorit-o mai mulţi colegi, ne-am amuzat, am depănat amintiri, ne-am urat „La mulţi ani!” şi, bineînţeles, succes, căci mai toţi suntem încă în activitate. Ne-am amintit cu drag şi de „Bibanu’”, căci nu uitaţi că pe „Măzărica” noastră o cheamă Paula Rădulescu.