Călătorului îi stă bine cu drumul, aşa că nu vă miraţi dacă săptămâna trecută am fost la Budapesta. Tocmai ne anunţau la televiziune că zăpezile au acoperit Ungaria, şi noi ne-am găsit să mergem să jucăm teatru la ei. Dar cum spectacolul nostru, „Caviar, vodcă şi bye, bye,..”, nu se sperie de nimic, ne-am urcat în tren (trupa noastră celebră: Tamara Buciuceanu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Eugen Cristea şi regizorul Dan Puican; foto 1) şi după o noapte de mers - fără să întârziem nici măcar un minut - am coborât pe peronul superbei gări din Budapesta. Reprezentanţii Institutului Cultural Român ne-au întâmpinat cu flori şi cu îmbrăţişări, ne-au cazat la un hotel bun şi după instalare am plecat la masă.
E dificil să vă povestesc pe scurt ce ne aştepta acolo. Dacă aţi luat masa vreodată la un local chinezesc numit Mandarin, aţi avea o imagine foarte clară. Un bufet uriaş - 20 de ciorbe, 20 de salate, gulaş, căprioară, raţă, porc, pasăre, iar în ceea ce priveşte deserturile, ce să mai vorbim? Adăugaţi pălincă, vin alb, vin roşu şi bere.
Poate nu este prea elegant să vă vorbesc mai întâi de mâncare şi nu de frumuseţile oraşului, dar sunt sigură că tot românul cunoaşte Budapesta. Eu chiar am locuit cu soţul meu aici, cu mulţi ani înainte, pe Insula Margareta, într-un bungalou superb, lângă o piscină olimpică şi cu confort maxim. Oricum, am început bine. La Hotelul Ibis, aproape de o piaţă cu statui nenumărate şi un obelisc ce se înalţă spre cer, Piaţa Eroilor (foto 2). Noi când ne ducem să jucăm undeva avem emoţii. Ne interesează locaţia şi condiţiile tehnice. Totul a fost în regulă. O sală de teatru adevărată, cu 400 de locuri şi cu dotări de ultimă oră. Ce va fi însă seara? Ei bine, a fost superb. Sala arhiplină a duduit de aplauze, iar, ca fapt divers, din rândul întâi ne priveau emoţionaţi doi ochi frumoşi: era Ana Seleş. Şi noi am fost bucuroşi s-o vedem căci rolurile ei realizate în filmul românesc n-au fost uitate.
Două zile a plouat, dar Doamne-Doamne nu ne-a părăsit, şi a treia zi a ieşit soarele. Am plecat în excursie la „Sf. Andrei”, o localitate mică, la 30 km, plină de surprize pentru turişti: nenumărate buticuri cu obiecte de artizanat, picanterii tradiţionale cum ar fi paprika sau pasta de ardei, vinuri bune şi multe mărunţişuri.
În ultima zi de şedere ploua, dar mall-urile ne-au ocupat timpul. De remarcat că aici funcţionează cele mai mari firme din lume, cu marfă de foarte bună calitate, la preţuri convenabile. Cumpărături am făcut puţine, dar n-am ratat vestitul cârnat roşu şi iute de mama focului.
Când totul e bine, vremea trece repede, iar noi am fost atât de încântaţi, încât niciunul dintre noi n-a verificat ora de plecare a trenului. Am citit doar data, 22 martie, şi uite cum ne-am trezit la gară la trei ore după plecarea trenului. Aşa că ne-am întors pleoştiţi la gazde, am râs de prostia noastră şi în zori, la ora 6:00, am plecat în vagon de clasă spre Bucureşti. Învăţare de minte: nu vă pierdeţi capul când sunteţi fericiţi!