Main menu

header

28-1Prima oară când am pornit într-o excursie în străinătate cu câţiva prieteni ai mei am inventat denumirea „Programul rabbla”. De ce? Pentru că privesc în glumă şi cu îngăduinţă scurgerea vremii şi, deoarece programul este destinat seniorilor, mi-am permis această denumire tandră. De atunci am mai petrecut de câteva ori împreună cu seniorii în excursii minunate, văzând locuri care de care mai frumoase, oameni diferiţi şi obiceiuri şi gustând bucate specifice ce ne-au îmbogăţit sufletul şi mintea. De data aceasta, destinaţia a fost Napoli, Italia. Pot spune cu mâna pe inimă că ţara aceasta, care nouă ne este foarte apropiată, e Raiul pe Pământ, iar Napoli, un colţ din acest Rai, ne-a oferit o imagine de vis.

28-2De-l priveşti de sus, de pe coline, vezi o mare de vegetaţie smălţată, cu aşezări omeneşti colorate, întinsă pe malul unei alte mări albastre cu golfuleţe şi insuliţe. Undeva mai departe se vede Vezuviul (foto 1), tiranul, cel care atunci când se supără poate aşterne de jur-împrejur o pătură imensă de cenuşă ucigaşă. Ni s-a explicat că tocmai cenuşa aceasta asigură ţinutului pământul binecuvântat pe care cresc şi rodesc trei recolte pe an lămâi, măslini şi portocali. Clima aceasta face ca oamenii să aibă mereu ochii senini şi fericiţi.

28-3Dacă ajungeţi aici, nu rataţi Palatul Regal, cu sute de vase de porţelan pictate, oglizi uvrajate în aur şi pereţii acoperiţi de tapiţerii superbe. Vedeţi apoi primul teatru liric (foto 2) din Europa tapiţat cu catifea roşie şi stucaturi aurii, pe scena căruia au cântat şi cântă cei mai mari cântăreţi ai lumii. Vizavi de acesta este un pasaj în formă de cruce (foto 3), construit între ziduri, cu acoperiş de sticlă, ornamentat cu vitralii, iar când păşeşti se aşterne la picioare un mozaic minunat împodobit cu zodiile.

În jur, cafenele, ceainării, magazine... În port, când mergi să te îmbarci spre alte destinaţii, străjuieşte marea cetate a oraşului, veche de când lumea.

Pe scurt, după şapte zile am plecat spre alte locuri de vis (Insula Capri), ce ne-au demonstrat încă o dată că viaţa merită trăită şi că trebuie să faci efortul să călătoreşti ca să poţi s-o preţuieşti.