Caravana s-a oprit la Iaşi luni, 8 iulie, într-o zi superbă, cu public mult în faţa Palatului Culturii (foto 1), clădire minunată, din păcate, tot înconjurată cu schele, într-o restaurare permanentă ce nu se mai încheie. Scena noastră uriaşă, instalată în piaţeta din faţa lui, în plin soare, a găzduit un spectacol ce a durat până la lăsarea serii (foto 2). Spectatorii au cântat şi au dansat cu noi într-o veselie generală. Turneul Caravanei prin cele şase oraşe mari mi-a făcut plăcere şi pentru faptul că le-am revăzut şi am constatat cât de multe lucruri s-au făcut în unele locuri, dar şi ce multe lucruri frumoase au fost părăsite, chiar dacă în jur s-au ridicat coloşi de fier-beton şi sticlă.

Am început cu Piteştiul, trecând în plimbare prin Trivale, azi un cartier uriaş, şi instalându-ne în Piaţa Primăriei - unde s-au adunat puhoi de oameni -, şi n-au lipsit decât lalelele atât de vestite în acest oraş, dar le trecuse vremea. În drum spre Craiova am traversat Slatina, unde, pe dealul din zare, pe vremuri, era înălţat portretul perechii celebre, acum era un tricolor uriaş al României. Eu am jucat mult cu Amza Pellea atunci când l-a lansat pe Nea Mărin. Exista în Slatina o grădină de vară nu prea mare, dar cochetă, în spatele căreia era autogara. O dată am început spectacolul în grădina neîncăpătoare şi, ce să vezi? Dincolo de gard s-au aşezat la rând autobuzele şi pe ele, ca la o tribună, sute de spectatori ne-au urmărit şi ne-au aplaudat furtunos. După spectacol, Amza ne-a oferit o cafea cu caimac, care se făcea la nisip pe o străduţă laterală. Era o noutate. Ce om nemaipomenit era Amza!

După ce am jucat la Craiova, ne-am îndreptat spre Timişoara, oraş superb, plin de flori şi de oameni eleganţi. Aici l-am reîntâlnit pe prietenul meu şi al tuturor artiştilor, Andrei. Îl ştiu de 45 de ani. A început cu o mică bodegă unde făcea gulaş şi ciorbă de burtă. Încet, încet s-a extins, şi azi are cea mai frumoasă terasă pe aleea dintre teatru şi catedrală. Aici este şi promenada unde se plimbă protipendada. Îl mai găseşti şi jos la crama cu mobilă veche şi lămpi rustice sau la fabrica de bere, veche locaţie unde ciolanul cu fasole este cel mai gustos din România. Andrei a inventat şi mâncarea la metru, adică o tavă lungă de un metru cioplită din lemn pe care se aşază zeci de bunătăţi (foto 3). Ne cunoaştem de o viaţă şi nu-l ocolesc niciodată când ajung la Timişoara.

Ce se spune din bătrâni e adevărat: omul sfinţeşte locul. (va urma)