Main menu

header

695 24 4de Roxana Istudor şi Eduard Popa

O serie de legi noi din Belgia reglementează controlul populației de pisici din țară prin directiva ca aproape toate să fie sterilizate. Țara devine astfel prima din lume care își obligă cetățenii să-și castreze felinele.

30.000 de feline sunt abandonate anual

În anii 1800, Belgia era scena unui ciudat experiment, care implica livrarea poștei de pisici. Astăzi, pentru a face față creșterii alarmante a numărului de feline abandonate, circa 30.000 în fiecare an, dintre care cam jumătate ajung să fie eutanasiate, autoritățile au dispus, printr-o serie de reglementări speciale, ca puii de pisică să fie sterilizați înainte de a împlini vârsta de 6 luni, notează euronews.com. De asemenea, și animalele aduse în țară trebuie castrate dacă șederea este mai lungă de 30 de zile, aceeași măsură fiind obligatorie și pentru exemplarele cu vârstă mai înaintată. În acest fel, Belgia devine prima țară din lume care ia o astfel de măsură la nivel național.

În numele stopării suprapopulării

Începutul a fost făcut în Valonia, finalul operațiunii urmând să se înregistreze în anul 2020. „Logica acestor măsuri este să oprim suprapopularea cu animale fără stăpân, dar ele se vor aplica și pisicilor domestice, și celor de pe străzi”, explică Bianca Debaets, unul dintre politicienii care au inițiat legislația. De altfel, în Valonia adăposturile sunt obligate să sterilizeze felinele fără stăpân încă din anul 2013, iar acum măsura își face drum spre nord, în capitala Bruxelles și în regiunea Flandra. „Vara, când animalele sunt în călduri, primim și 12 pisici fără stăpân pe zi. Este foarte greu să facem față și sperăm că noile reglementări legale vor avea rezultate concrete”, susține reprezentantul unui adăpost din Anderlecht.

Amenzi de până la 10.000 de euro

Pe lângă sterilizarea obligatorie, proprietarii de feline trebuie să implanteze cipuri animalelor lor, pentru a figura în evidența electronică a veterinarilor din Belgia. Doar că belgienii nu se grăbesc să respecte noile legi. În prezent, registrul unde trebuie să fie înregistrate animalele sterilizate cuprinde circa 15.000 de feline, circa 0,7% din numărul total de pisici estimate a exista pe teritoriul belgian. Persoanele care nu respectă legea sunt pasibile de a primi o amendă de 50 de euro, iar dacă trec mai mulți ani și tot nu au respectat regula, pentru proprietarii în cauză amenda poate crește până la un maximum de 10.000 de euro.

Grupurile de susținători ai drepturilor animalelor susțin de mult introducerea sterilizării pisicilor, ca soluție împotriva eutanasierii forțate