Main menu

header

de Claudia Tarţa

Prin joc, prin intermediul cuvintelor, copiii transmit părinţilor sau persoanelor din jur anumite mesaje, care, de cele mai multe ori, trebuie interpretate în context situaţional. Ei nu-şi pot alcătui un discurs clar în care să spună ceea ce-i deranjează sau îşi doresc, şi atunci, prin metodele de comunicare de care dispun, fără a se cenzura, ne aduc la cunoştinţă doleanţele lor.

Identificaţi cauza
Cuvintele nu trebuie interpretate ad-literam, ci ţinând cont de situaţie, de context, de momentul în care au fost rostite. Spre exemplu, un copil îţi poate spune că nu te mai iubeşte sau că eşti rău, că nu mai vrea să stea cu tine şi suita de afirmaţii poate continua, dar nu trebuie să le iei ca atare, ci ar fi de dorit să ai capacitatea şi abilitatea de a vedea ce se află în spatele acestor cuvinte, deoarece contextul, situaţia în care spune aceste cuvinte sunt foarte importante. Pentru a fi mai clară, am să vă dau exemplul unui copil, care, într-un anume moment tensionant pentru el, a afirmat că nu doreşte să stea cu tatăl său acasă, pentru că este rău, că nu-i place, că tot ceea ce-şi doreşte este să stea cu mama sa. Toată tensiunea era din cauza faptului că aflase că mama sa urmează să nască şi că va merge la spital, fapt ce l-a deranjat foarte mult, deoarece este foarte ataşat de aceasta. Cuvintele rostite la adresa tatălui nu erau pentru a-l răni, ci era modalitatea sa de a protesta vizavi de evenimentul ce urma şi de faptul că nu dorea ca mama sa să lipsească de acasă câteva zile.

Îşi exprimă altfel nevoile faţă de adulţi
Un alt exemplu ar fi cazul unui copil care a protestat că a fost luat de la grădiniţă de tatăl său şi nu de doamna care stă după-amiaza cu el, nu pentru că nu-şi iubeşte tatăl, ci pentru că acea doamnă îl duce în parc, îi mai cumpără un covrig în drum spre casă, spre deosebire de tatăl său, care-l urcă în maşină şi opreşte acasă.
Exemplele de acest gen pot continua, dar este important să înţelegem că întotdeauna se află un mesaj în spatele cuvintelor şi reacţiilor copiilor, în loc să ne supărăm pe ei pentru că nu reacţionează conform dorinţelor noastre. Şi ei, ca şi noi, au dorinţele şi nevoile lor, diferenţa este că le exprimă într-un mod diferit, necenzurat şi direct. Încercaţi să descifraţi mesajele copiilor, şi comunicarea cu ei se va îmbunătăţi simţitor!