de Cătălina Tăgârţă
- Mariana Balaban îi îndrumă pe părinţi cum să le explice celor mici că au şi alte îndatoriri în afară de ei
Odată cu venirea pe lume a unui copil, cei mai mulţi dintre părinţi se documentează despre etapele de dezvoltare a celui mic, ca să ştie ce îi aşteaptă pe viitor. Iar cei care nu au timp să facă asta sunt puşi în faţa faptului împlinit. Aşadar, dacă micuţul dumneavoastră o ţine una şi bună: „Mami, nu pleci nicăieri!” şi nu puteţi să vă dezlipiţi nicio secundă de lângă el, Mariana Balaban (foto), reprezentanta Clubului bilingv „Castelul Bucuriei”, din Capitală, vă dezvăluie cum a trecut ea prin această perioadă dificilă cu fetiţele sale: Mara (3 ani) şi Teodora (6 ani).
„Dacă le zici, pur şi simplu, că ai treabă, nu înţeleg”
Copiii se ataşează foarte uşor de cei din jur, dar mai ales de persoana care îi creşte şi îi educă, cea care stă cu ei non-stop. „Unii copii sunt atât de ataşaţi de părinţi, şi în special de mamă, care petrece cel mai mult timp cu ei, încât chiar şi după ce cresc şi conştientizează ce se întâmplă în jurul lor, ei sunt tot dependenţi de cea care le-a dat viaţă. La un moment dat, fetele mele, Mara şi Teodora, voiau să-mi petrec timpul doar cu ele. Aşa că m-am gândit la o soluţie simplă prin care să le fac să înţeleagă că acest lucru e imposibil, fiindcă, dacă le spui, pur şi simplu, că ai treabă, copiii nu înţeleg. De aceea, totul trebuie să fie ca o poveste. Iar eu am «inventat» etichetele cu laturile mele”, povesteşte Mariana.
„Îmi agăţam pe bluză o bulină pe care scria «soţie», «prietenă»...”
Mai întâi, tânăra mămică le-a explicat celor două fetiţe ale sale că, aşa cum ele vor să petreacă timp şi cu mami, dar să meargă şi în parc, să se joace cu copiii, aşa şi ea are mai multe laturi, şi trebuie să fie şi mamă, dar şi soţie, prietenă, angajat şi aşa mai departe. „Sunt de părere că, după ce copilul apare într-o familie, femeia nu trebuie să se transforme doar în mămică şi atât. Ea trebuie să fie şi mămică, dar să rămână în continuare şi soţie, şi prietenă, să se îngrijească şi de visurile şi de plăcerile sale, chiar şi într-o măsură mai mică dacă timpul nu îi mai permite deloc. Aşa că le-am explicat fetelor mele că mai am şi alte obligaţii şi, ca să transform totul într-o joacă şi să asimileze informaţia mai uşor, le-am spus că, pentru o perioadă, vom face un joc cu etichete. Astfel, când mă jucam cu ele îmi agăţam pe bluză o etichetă colorată, drăguţă, pe care scria «mama» şi le explicam că atunci e timpul pentru joacă. Mai târziu, schimbam eticheta şi o puneam pe cea cu «soţia». Le explicam că rolul meu s-a schimbat acum şi că trebuie să mă lase să stau de vorbă liniştită cu tatăl lor. Din contră, ca să înţeleagă chiar mai bine jocul, le dădeam şi lor ceva de făcut. Şi fiecare îşi juca rolul său, fără supărări. Dacă, de exemplu, trebuia să mă văd cu o prietenă sau să rezolv o problemă de afaceri schimbam, la fel, eticheta în cea cu «prietenă» şi aşa mai departe... Iar, sub forma jocului, ele au înţeles ideea. Şi, la o vreme după ce am renunţat la etichete, încă mă mai întrebau: «Mami, acum cine eşti, ce rol joci?», ca să ştie dacă mă pot juca sau nu cu ele în acel moment”, ne-a povestit Mariana.
„Totul ar fi atât de uşor dacă mamele ar învăţa să comunice”
Timpul petrecut cu copilul trebuie să fie unul de bună calitate, adică părintele să fie activ, să se joace cu cel mic, nu doar să stea în preajma sa, unul să se uite la televizor, iar celălalt să se joace pe calculator ori pe tabletă. „Eu cunosc copii care nu-şi lasă mamele să iasă nicăieri, că «tu eşti mami a mea şi trebuie să stai cu mine». Dar nu mi se pare ok. După naştere, rămânem şi mame, dar şi femei, deci trebuie să facem în continuare ce ne place. Totul ar fi atât de uşor dacă ar învăţa să comunice cu copiii”, mai spune tânăra mămică.
Ca să îi temperaţi, oferiţi-le alternative
Dar cine nu cunoaşte etapele de dezvoltare nu poate vorbi despre un limbaj comun cu copilul. De exemplu, aproape orice micuţ trece prin „perioada lui «NU»”. Aceasta apare în jurul vârstei de 2-3 ani şi, indiferent ce l-aţi întreba sau ce l-aţi ruga să facă, cel mic va răspunde cu „NU”. Însă mare atenţie! Aceasta este o atitudine ce trebuie respectată, în niciun caz contrazisă. Prin asta, copilul fie vrea să vă atragă atenţia că a crescut, că nu mai e un bebeluş şi că poate lua decizii şi singur, fie să testeze limitele impuse. Cel mai bine e să aşteptaţi cu calm până se linişteşte, eventual să-i distrageţi atenţia de la acel lucru şi să-l implicaţi într-o activitate care ştiţi că lui îi face plăcere. De asemenea, ca să îl temperaţi, ar fi bine să îi oferiţi alternative, dar din cele pe care oricum le-aţi ales dumneavoastră. De exemplu: „Te îmbraci cu bluziţa roşie sau cu cea verde?”. În acest fel va uita să răspundă cu „NU”, fiindcă deja va fi preocupat să aleagă una dintre cele două.
Vi s-a întâmplat să vină cineva în vizită, iar micuţul dumneavoastră să refuze să ofere jucării şi partenerului său de joacă, pe motiv că „toate sunt ale sale”?! Ei bine, în acest caz nu vă rămâne decât să aveţi multă răbdare, să vă ascultaţi instinctul, să faceţi totul cu multă iubire şi să acordaţi timp situaţiei.
Vi s-a întâmplat ca micuţul să refuze mâncarea? În acest caz, cel mai bine e să-l încurajaţi să se hrănească singur sau să-i oferiţi alte preparate pentru o perioadă. „Copiii mici îşi schimbă des preferinţele şi, în multe cazuri, oferirea sortimentelor diferite de mâncare, schimbarea veselei sau încurajarea de a mânca singuri schimbă comportamentul nedorit”, ne-a explicat Mariana Balaban.
De asemenea, fiţi foarte atenţi la felul în care vă adresaţi. Chiar dacă sunt mici, copiii sunt foarte orgolioşi. Aşadar, ar fi bine să schimbaţi expresiile de genul: „De ce nu ai făcut cum ţi-am zis”, „Iar nu e bine ce faci”, „Eşti obraznic” sau „Eşti rău” cu altele, apreciative: „Îmi place când eşti atent”, „Mă bucur că m-ai ascultat”, „Ţi-ai strâns jucăriile foarte frumos” sau „Mi-a plăcut că ai fost cuminte în vizită la X”. Mulţi părinţi scot în evidenţă doar partea negativă, uitând să-şi laude copiii pentru meritele lor, ceea ce nu este bine.