Main menu

header

de Daniela Purgaru

Sunteţi prinşi într-o relaţie, „scânteia” a dispărut şi acceptaţi această situaţie numai pentru a nu sta singuri. Vă acceptaţi cu pasivitate situaţia de acum şi vă gândiţi la o altă iubire, secretă. Sună cunoscut? Psihologul Mirela Zivari (foto), de la clinica TerapiaM din Bucureşti, vă spune de ce se întâmplă acest lucru. Confuzie, speranţe, agonie şi extaz, agitaţie şi melancolie, exuberanţă şi nelinişte... Sunt doar câteva „simptome” ale îndrăgostirii încorsetate de o relaţie plictisitoare, pe sistemul „aşa, ca să nu fiu singur(ă)”. Cum e posibil aşa ceva?

Când sentimentele înlocuiesc raţiunea
Obiceiul minţii omeneşti este să caute răspunsuri, să împovăreze cu greşeli pe celălalt, să anuleze tot ceea ce a fost frumos pentru a-şi justifica noua alegere. Totuşi, îndrăgostitului i-ar trebui „permis de suspendare în nori”, şi de aceea nu este corect să intervină judecata, raţiunea, analiza, prin prisma principiilor şi a valorilor morale. E îndrăgostit şi gata!

„Împreună”, doar de ochii celorlalţi
De ce ne interesează altcineva dacă suntem deja „prinşi” în altă relaţie? Pentru că cea „veche” nu mai avea viaţă, nu-i mai oferea oxigen, apă, atenţie, hrană de suflet, cei doi fiind „împreună” doar de ochii celorlalţi. Nu suntem învăţaţi să iubim, nu ştim cum se îngrijeşte o relaţie şi ce avem de făcut pentru iubirea noastră. Poveştile copilăriei, filmele de dragoste, romanele celebre sau fotografiile din albumul familiei pun în lumină starea de îndrăgostire, frumuseţea şi nebunia primei întâlniri şi, poate, de aceea suntem „setaţi” să o căutăm iar şi iar.

Rutina, „bate-o vina”
Dacă am înţelege ce uşor se întreţine o relaţie şi am oferi în fiecare zi acel „ceva” al îndrăgostirii nu ar mai avea loc nicio încercare de seducţie sau ritual de cucerire faţă de o altă persoană. Deci, înainte de a fi judecătorii iubirii, ar fi mai potrivit să ne îndreptăm atenţia pe „radiografia” relaţiei şi să-i sesizăm eventualele zone bolnave:
- aţi uitat să vă îmbrăţişaţi, chiar dacă nu v-aţi văzut o săptămână;
- vorbiţi despre facturi, obligaţii de familie, hainele ce trebuie luate de la curăţătorie etc.;
- dormiţi separat sau, cel puţin, unul are „insomnii” şi de aceea preferă livingul;
- râdeţi la glumele altora şi aveţi grupuri separate de prieteni;
- nu aveţi planuri de viitor.
După cum arată „radiografia” acestei relaţii... cum aţi putea judeca pe cel care îndrăzneşte să se îndrăgostească?

Dacă doriţi să primiţi mai multe sfaturi legate de îmbunătăţirea relaţiei de cuplu, apelaţi la serviciile Clinicii „TerapiaM”, din Str. Dumbrava Roşie, nr. 12A, sector 2, Bucureşti sau puteţi suna la numărul de telefon 021/210.25.65.