Main menu

header

de Daniela Purgaru

Totul începe ca o scânteie. Întâlnim o persoană de care ne simţim atraşi în mod aproape inexplicabil şi, dacă aceasta ne împărtăşeşte sentimentele, urmează un vârtej ameţitor. Psiholog Mirela Zivari, de la clinica „TerapiaM”, din Bucureşti, vă spune ce se întâmplă de fapt şi cum evoluează lucrurile.

Atracţia fizică, o sursă de energie
Dragostea debutează, de obicei, prin „starea de îndrăgostire”, ce nu este nimic altceva decât „atenţia anormal fixată asupra altei persoane”. „Atracţia fizică şi psihică este conştientizată de noi sub forma unei plăcute tensiuni ce vectorizează şi reglează comportamentul erotic şi conjugal. Ea devine o sursă de energie, generatoare de conduite, atitudini, gânduri şi acţiuni cu caracter pozitiv faţă de persoana iubită, menite să îi releve continuu celui care iubeşte calităţile de care se simte atras, pe care le intuieşte, le doreşte şi le admiră la partenerul său”, ne-a spus doamna doctor. „Astfel, atracţia susţine energetic pozitivarea comportamentului de parteneriat, aceasta având ca rezultat regenerarea atracţiei ce se constituie ca mecanism circular de autoîntreţinere şi autodezvoltare a vieţii de cuplu”, a completat aceasta.

Realitatea poate conduce la ruperea relaţiei
Dar ce se întâmplă apoi? Ei bine, după o perioadă, care, după caz, poate fi mai lungă sau mai scurtă, începem să conştientizăm motivele pentru care ne-a plăcut de persoana respectivă. Acesta este primul moment critic al relaţiei. „Conştientizarea motivelor de atracţie faţă de persoana iubită conduce fie la permanentizarea şi cristalizarea atitudinilor de valorizare, alimentând noi necesităţi de cunoaştere şi de comunicare faţă de aceasta, fie la o diminuare a tensiunii emoţionale, până la stingerea acesteia, ca urmare a scăderii nevoii de celălalt”, a explicat Mirela Zivari.

Dacă doriţi să primiţi mai multe sfaturi legate de îmbunătăţirea relaţiei de cuplu, apelaţi la serviciile Clinicii „TerapiaM”, din Str. Dumbrava Roşie, nr. 12A, sector 2, Bucureşti sau puteţi suna la numărul de telefon 021/210.25.65.