de Daniela Purgaru
Potrivit unui studiu publicat recent în Statele Unite, cuplurile care trăiesc împreună înaintea nunţii au aceleaşi şanse de a avea o căsătorie lungă ca şi cele care se căsătoresc fără să coabiteze, afirmă un studiu american realizat de un centru de control al bolilor.
Până nu demult se credea că simpla coabitare a partenerilor înainte de căsătorie poate duce la un eşec după „marele pas”. Totuşi, studiul realizat recent, ce interpretează datele anchetei naţionale asupra familiei, realizat pe 13.000 de persoane, arată altceva. În cadrul cuplurilor americane, 28% dintre femei şi acelaşi procent de bărbaţi au locuit împreună înaintea primei căsătorii.
Mariaj în trei ani de la mutarea împreună
În Statele Unite, 46% dintre femeile şi 42% dintre bărbaţii cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani sunt căsătoriţi. În medie, două treimi din primele căsnicii durează zece ani sau mai mult, în timp ce o treime se desface înaintea celei de-a zecea aniversări. Peste jumătate din coabitări se finalizează printr-o căsătorie în trei ani. Studiul mai arată că mai mult de 25% dintre americanii cu vârste cuprinse între 40 şi 44 de ani s-au căsătorit de două sau de mai multe ori (27% la femei şi 26% la bărbaţi).