Main menu

header

570 8 1de Carmen Ciripoiu

Cancerul la creier şi tumorile cerebrale sunt cele mai dificile tipuri de cancer ce sunt tratate de medicina alternativă. Nu şi pentru doctorul Corneliu Moldovan (foto), preşedintele Societăţii Române de Acupunctură Medicală şi Medicină Integrativă, o somitate în domeniul medical, care a găsit reţetele-miracol. Despre marele secret al vindecării uneia dintre cele mai grave maladii, un interviu spectaculos în rândurile ce urmează.

„Veninul de scorpion albastru protejează celula nervoasă”

- Tot mai multe persoane dezvoltă tumori canceroase la nivelul creierului. Care sunt primele simptome ce trebuie să ne determine să ne prezentăm la medicul specialist?

- Tumorile cerebrale pot fi maligne sau benigne, primare (dezvoltate de la nivelul structurilor creierului) sau secundare (metastatice), tumori care provin din migrarea celulelor tumorale din alte regiuni ale corpului care se dezvoltă ulterior la nivelul creierului. Simptomele bolii sunt iniţial minore, o alterare discretă a stării de sănătate, scădere în greutate, subfebră persistentă, senzaţie de greaţă cu sau fără vomă, cefalee, care uneori e greu de suportat, ameţeală, tulburări vizuale, apariţia petelor în câmpul vizual, tulburări de mers şi echilibru, oboseală progresivă inexplicabilă, uneori crize epileptice, modificări ale dispoziţiei.

- Cum putem să ne protejăm celula nervoasă?

- În primul rând să reducem stresul, frica nejustificată, fumatul, consumul de alcool (maximum un pahar cu vin roşu natural la masă). Trebuie evitate deodorantele, produsele de patiserie, carnea roşie, dulciurile, zahărul alb (se foloseşte cel brun sau extractul de ştevie). Se înlocuiesc uleiurile vegetale cu ulei de măsline extravirgin, presat la rece, ulei de arahide sau de nucă de cocos, se consumă peşte proaspăt, alimente din dieta mediteraneană (demonstrat cu risc redus de cancer şi de boli cronice degenerative), fructe şi legume cât mai divers colorate, ceapă şi usturoi, suc de lămâie sau lime, cartofi dulci, ciuperci, conopidă, dovlecel, miere naturală, seminţe de in, seminţe germinate, spanac, ţelină, broccoli, pâine neagră, integrală sau de secară, apa alcalină. Foarte important este consumul zilnic a doi-trei litri de apă între mese, iar dimineaţa, la trezire, 250 ml apă plată fiartă şi răcită uşor. Printre suplimentele nutriţionale administrate periodic pacientului cu risc de cancer sau bolnavului se numără germaniu organic, vitamina C naturală, Omega 3, coenzima Q10, extractul de ceai verde, OPC (tanin condensat din seminţe de struguri), extracte de ginseng sălbatic, venin de scorpion albastru, Ginkgo Biloba, usturoi, aloe vera, curcumin, resveratrol, alge marine, schizandra (fructul cu cinci gusturi) etc.

Terapia cu lumină albă, indicată pentru modificarea dispoziţiei

570 8 2- Pentru ce tulburări psihice mici sau medii oferă natura soluţii de vindecare?

- Tulburări psihice minore, ca anxietatea, frustrarea, tulburările de atenţie, nevroza, neurastenia, maniile, timiditatea, sindromul anxios-depresiv minor, insomnia cronică etc., beneficiază de tratament psihiatric şi psihoterapie. Dar, de cele mai multe ori, aceste tratamente sunt de lungă durată, costisitoare şi uneori nu au efectele scontate. Pentru tratamentul natural al acestor tulburări se recomandă (dar numai cu avizul medicului!): Brahmi, Ashwaganda, DHA, extracte de rădăcină de valeriană şi sunătoare, magneziu, calciu, floarea pasiunii etc. Pentru modificarea dispoziţiei se utilizează terapia cu lumină albă (Light Therapy-Sad Therapy).

- Există tratamente naturiste care pot ameliora distonia, o afecţiune mai puţin cunoscută la noi, dar extrem de periculoasă?

- În tratarea acestei boli recomand argila albastră de Râciu, dispusă în felul următor: de la nivelul incizurii tiroidiene până dedesubtul ombilicului, o linie cam de cinci centimetri, pe spate la fel, începând de la a doua, a treia vertebră cervicală, palme şi tălpi. Se păstrează în jur de 45 de minute. Foarte bun este şi ceaiul de sunătoare, dar acesta nu va fi folosit de cei hipertensivi. Un remediu excepţional ayurvedic este Streschin Complex, care se recomandă două luni, apoi se face o pauză de o lună şi se poate relua. Foarte bun este decoctul de sunătoare, care se prepară dintr-o linguriţă cu floare uscată şi mărunţită la o cană cu apă clocotită. Se acoperă vasul, se lasă la infuzat câteva minute, apoi se filtrează. Se consumă zece zile, urmate de o pauză de două săptămâni, apoi cura se poate relua.

Remediile florale Bach au rezultate excepţionale împotriva stresului

- Poate fi stresul unul dintre factorii importanţi ai apariţiei unei maladii psihice?

- Nu numai că poate, este. Între stres şi cancer există o conexiune dovedită. Hormonii secretaţi de organism în perioadele de stres modifică celulele canceroase oferindu-le capacitate de invazie şi de metastazare crescută, rezistenţă la medicamentele anticancer, dar şi capacitatea de a forma în jurul lor noi vase de sânge pentru a se hrăni. O indicaţie aparte în afară de suplimentele nutriţionale ayurvedice în cazul stresului o au remediile florale Bach, iar rezultatele sunt excepţionale. Dar atenţie! Acestea nu se iau după ureche, ci doar după recomandarea strictă a unui specialist! Efecte senzaţionale le au terapia electromagnetică pulsată şi laserterapia de joasă energie, pe care eu le practic zi de zi, dar şi exerciţiile respiratorii. Dimineaţa şi seara, 15 minute, vă recomand un exerciţiu care combină anumite posturi: ridicarea pe vârful degetelor în timpul inspiraţiei profunde şi coborârea pe călcâie în timpul expiraţiei, mişcarea ochilor în sens orar şi antiorar urmărind cadrul ferestrei, continuându-se cu trei mişcări succesive de respiraţie profundă, până se simte cum aerul invadează plămânii. Întâi inspiraţia se face pe nas şi respiraţia pe gură, ulterior se inspiră pe gură şi se expiră pe nas. Acest lucru provoacă o oxigenare rapidă şi profundă a plămânilor şi a sângelui, ameliorând circulaţia cerebrală şi capacitatea de a rezista la stres. În acelaşi timp se mobilizează musculatura, mai mult decât atunci când mergem la sală sau alergăm.

Pentru protecţia celulei nervoase sunt indicate suplimente nutriţionale care conţin Glutation

Fructele de pădure, o soluţie de protecţie pentru cei mici

- Ce trebuie să facă părinţii pentru a-i feri pe copii de eventuale afecţiuni neurologice? Leacurile naturiste vin în ajutor şi în acest caz?

- Cu siguranţă. În acelaşi timp, chiar dacă trăim în epoca vitezei, mama rămâne factorul principal în creşterea micuţului. Dincolo de faptul că un copil trebuie ferit de alcool, droguri, anturaje, riscuri majore, acesta se poate îmbolnăvi ca urmare a contaminanţilor, adică metalele grele (întâlnite în ambalajele alimentare), produsele alimentare (mai ales cele care au o bază de aluminiu). Stresul şi ambientul familial duc la traumatisme ale copiilor, cu repercusiuni grave în viitor. Recomand ca micuţii să stea cât mai departe de zgomote, iar privitul la calculator, la televizor, ca şi vorbitul la telefon să nu se facă în exces, pentru că altfel se pot trezi cu tumori canceroase. Unul dintre cele mai bune remedii naturiste pentru cei mici sunt fructele de pădure, puternic antioxidante, administrate cât mai mult în stare naturală, stoarse, dar nu amestecate între ele.

Preventiv se poate consuma periodic Charosetul, desertul biblic: un măr sau o jumătate de măr se toacă mărunt şi se amestecă împreună cu nuci pisate, stafide strivite, curmale, scorţişoară şi miere