de Carmen Ciripoiu
Despre puterile nebănuite ale superbei flori de culoare albastră sau violet, fitoterapeuții se minunează și acum. Asta pentru că stânjenelul, deși este un leac mai puțin cunoscut, ține sub control o uriașă varietate de boli.
Benefic pentru bolnavii de psoriazis
Cu o compoziție chimică uimitoare - esteri, glucozide, amidon, săruri minerale, mucilagii -, stânjenelul acționează într-un timp destul de scurt și are incredibile efecte antispastice, expectorante, cicatrizante și diuretice. Unul dintre cele mai vechi și mai excepționale remedii este vinul de rizomi. Modul de preparare este următorul: 300 g rizomi bine spălați și fărâmițați se lasă la macerat în doi litri de vin alb de țară timp de zece zile, apoi licoarea se strecoară printr-un tifon şi se depozitează în sticle mici, păstrându-se într-un loc întunecat şi rece. Se administrează o dată pe zi 50 ml vin de stânjenel, după masa de prânz. Tratamentul trebuie urmat timp de 30 de zile şi poate fi reluat din două în două luni. Vinul este indicat în erupţii cutanate, eczeme şi în psoriazis, ca tratament adjuvant, fiind eficient și în tratarea constipaţiei asociate cu probleme hepatice. De asemenea, vinul de stânjenel este folosit de bolnavii de ascită. În urma acestui tratament, suferindul scapă de povara lichidului, iar ficatul este eliberat de toxine.
Cicatrizează rapid bătăturile şi pecinginile
O altă recomandare fitoterapeutică a stânjenelului este de natură dermatologică, deoarece vindecă ulceraţii ale pielii, răni, arsuri, bătături, pecingine şi favusul, o pilomicoză contagioasă a pielii. Pentru aceste afecţiuni dermatologice se foloseşte sucul de rizom proaspăt. În schimb, frunzele proaspete şi presate se aplică pe răni cutanate şi pe ulceraţii. La rândul său, decoctul rece este un remediu foarte bun în tratarea tusei și a afecțiunilor respiratorii. Modul de preparare este următorul: o jumătate de linguriță cu rizomi pisați se lasă la macerat de seara până dimineața în 150 ml apă plată rece sau apă de izvor. Se administrează o linguriță dimineața, pe stomacul gol, cu zece minute înainte de micul dejun. Pe parcursul zilei, se consumă cinci linguriţe înainte de fiecare masă. Tratamentul este urmat timp de şapte zile şi se poate relua după şase săptămâni. Pulberea de rizomi de stânjenel, realizată prin uscarea și pisarea acestora, amestecată cu miere, este ideală în combaterea bronșitelor, în catare pulmonare sau în tuberculoză.
Rezolvă anexita
Planta-minune care rezolvă anexita, leucoreea, reglează ciclul menstrual și este totodată leac imbatabil pentru femeile care nu pot rămâne însărcinate sau care nu pot duce sarcina până la capăt este stânjenelul de baltă, cunoscut și sub numele de papură roșie. Potrivit specialiștilor în fitoterapie, puterea acestei plante stă în rădăcină. Aceasta se spală foarte bine, se curăță de perișori și de putreziciuni și se zdrobește. Se pun la macerat în 50 g rachiu de drojdie șapte rădăcini de stânjenel de baltă și se lasă două săptămâni. Se administrează 15 ml pe zi, cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă principală.
Remediile cu rădăcină de stânjenel erau cunoscute şi de vechii amerindieni, care le foloseau pentru efectele vomitive şi laxative şi pentru vindecarea rănilor