de Călin Popa şi Florica Pintea
Unul dintre cei mai răspândiți și mai apreciați arbuști decorativi, buxus, este și un remarcabil vindecător al naturii. Administrate în dozele prescrise, preparatele pe bază de plantă au efect împotriva unui mare număr de afecțiuni.
Diminuează suferinţele provocate de abcesele dentare
Folosit prin tradiție împotriva malariei, buxus a fost confirmat de cercetările moderne ca un aliat în afecțiunile inflamatorii, de la gută la artrită, grație unei acțiuni antireumatice confirmate de numeroase studii, notează woodlandtrust.co.uk. Astfel, frunzele și scoarța acestui arbust, omniprezent în grădini grație aspectului său ornamental deosebit, au un efect tonic remarcabil asupra organismului, iar uleiurile volatile sunt utilizate ca tratament alternativ pentru atenuarea crizelor de epilepsie, ca și pentru diminuarea suferințelor provocate de abcesele dentare. De asemenea, date fiind proprietățile sale de antiinflamator, buxus este benefic în combaterea manifestărilor asteniei de primăvară. Totodată, planta are efect în tratarea afecţiunilor hepatice, întrucât fortifică organismul, fiind, în plus, un stimulator al sistemului nervos.
Aliatul pacienţilor infectaţi cu HIV
Potrivit rezultatelor unor studii extinse, preparatele obţinute din scoarţă de buxus au acțiune imunostimulatoare, fiind utilizate ca tratamente în cazuri de dependență de stupefiante, ca și pentru tratarea pacienților infectați cu HIV. În același timp, planta s-a dovedit eficientă, în cadrul unor studii extinse, în blocarea răspândirii celulelor canceroase. Această proprietate este dată de buxenină, o substanţă care acţionează pe termen lung ca inhibitor al dezvoltării formaţiunilor maligne, în special în cazuri de cancer de piele, de vezică urinară şi de colon. Planta se poate administra sub formă de infuzie, preparată dintr-o lingură cu mlădiţe uscate şi mărunţite de buxus la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat cinci minute și se beau câte două căni pe zi, îndulcit cu miere.
Dozele de buxus recomandate nu trebuie depăşite, deoarece planta conţine ciclobuxină, o substanţă toxică ce poate afecta sistemul respirator