de Claudia Stan
Mantaua doamnei (Alchemilla xanthochlora) este o plantă medicinală des întâlnită în livezi sau la marginea pădurilor. Frunzele sale, în formă de stea, sunt folosite intens în fitoterapie.
Luptă cu neplăcerile menstruale
Denumirea mantaua doamnei i-a fost dată acestei plante datorită aspectului său catifelat, asemeni unei mantale, iar numele de doamnă arată că este destinată bolilor femeieşti. De altfel, încă din Antichitate era utilizată în vederea combaterii leucoreei (scurgere vaginală de lichid albicios) şi a anexitei. Pentru vindecarea tulburărilor şi a durerilor menstruale sau a celor cauzate de menopauză se recomandă o infuzie. Aceasta se prepară din două linguriţe cu plantă uscată la o cană cu apă fierbinte şi se îndulceşte cu miere de albine. Se beau cel puţin trei căni pe zi. Mai mult, infuzia calmează spasmele, durerile musculare şi vă scapă de anemie. Planta mai este folosită ca tratament împotriva obezităţii, compoziţia ei chimică ajutând la arderea rapidă a grăsimilor. În plus, copiilor cu muşchi slab dezvoltaţi li se recomandă cel puţin două căni cu infuzie din plantă pe zi.
Comprese vindecătoare
Tăieturile, înţepăturile de insecte sau arsurile de orice natură pot fi vindecate rapid cu ajutorul compreselor cu mantaua doamnei. Frunzele plantei, proaspăt culese, se spală, după care se zdrobesc şi se aplică pe locul afectat timp de un sfert de oră. Astfel se calmează şi durerile provocate de reumatism sau de ateroscleroză. Femeilor care au avut o naştere grea li se recomandă băile de şezut (se pun patru pumni cu frunze la cinci litri de apă caldă din cadă), câte o jumătate de oră în fiecare zi, pentru ameliorarea neplăcerilor.
Atenţie! O linguriţă cu fructele acestei plante se pune într-o cană cu vin fierbinte. Infuzia se bea înainte de masă, pentru că stimulează pofta de mâncare.